Malul Someșului, un spațiu pe cât de pitoresc, pe atât de neglijat: „Au făcut atât de puțin să pună în valoare această resursă ce ar contribui semnificativ la creșterea calității vieții locuitorilor”

Malul Someșului din zona satului Florești continuă să fie o zonă neglijată de autorități. Cum ar fi arătat locul dacă am fi fost în Austria, de exemplu? „E surprinzător faptul că două comunități ce suferă de pe urma lipsei spațiilor verzi au făcut atât de puțin să pună în valoare această resursă ce ar contribui semnificativ la creșterea calității vieții locuitorilor”, notează consilierul USRPlus Alexandra Oană. 

„Malul Someșului, în dreptul Floreștiului și la o aruncătură de băț de Cluj-Napoca, este un loc pe cât de pitoresc, pe atât de neglijat.

Avem această oaza de verdeață și liniște, atât de aproape de oraș, dar, cu toate gunoaiele ce împânzesc zona și în absența amenajărilor care să faciliteze accesul de-a lungul malurilor, prea puțin ne putem bucura de ea”. 

În urma unei dezbateri organizate pe tema gestionării deșeurilor ce poluează malul râului, consilierul USR se întreabă cum ar fi arătat un asemenea spațiu verde dacă am fi vorbit de o țară precum Austria? 

De altfel, reprezentanții administrației locale au anunțat în repetate rânduri că în materie de calitate a vieții Clujul se poate compara cu asemenea orașe precum Viena, Barcelona, Bilbao ori chiar New York. 

„Cum ar fi arătat locul dacă am fi fost în Austria, de exemplu? 

Curat, cu alei pietonale și piste de biciclete de-a lungul cursului apei, cu refugii pentru speciile de animale, cu diverse locuri de agrement. 

E surprinzător faptul că două comunități ce suferă de pe urma lipsei spațiilor verzi au făcut atât de puțin să pună în valoare această resursă ce ar contribui semnificativ la creșterea calității vieții locuitorilor. 

Dacă pandemia ne-a arătat, cu certitudine, un lucru, acela este că nu putem administra orașele la fel cum o făceam înainte. 

Vorbeam, și până acum, de calitatea vieții în orașe, de piste de biciclete și spații dedicate pietonilor, de acces la arii naturale în proximitate, de economie circulară sau reziliență. 

Acum, însă, e din ce în ce mai clar că toate acestea nu sunt un moft, ci sunt condiții esențiale pentru o viață sănătoasă în orașe. 

Nu ne mai putem permite să ignorăm beneficiile pe care ni le aduce Someșul și să nu le protejăm de interesele financiare ale dezvoltatorilor imobiliari iresponsabili.

E momentul ca administrațiile locale, împreună cu instituțiile responsabile, societatea civilă, specialiști, mediul academic, antreprenori să se așeze la masă pentru a valorifica potențialul pe care ni-l oferă Someșul”, atrage atenția consilierul Alexandra Oană. 


Adauga comentariu