Focus

Măicuțele din Tăuți, Cluj: ”Citeam rugăciuni de mai multe ori pe zi, după cum este rânduiala Bisericii, iar Regele ne ruga să citim cu voce tare”

Regele Mihai I a fost îngrijit în ultimele luni de viață de mai multe călugărițe de la Mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului, din Tăuți, din apropierea Clujului.

”A fost dorința Regelui să fie îngrijit de călugărițe. Noi am ajuns acolo, fiind rugate să mergem de IPS Andrei, mitropolitul Clujului, Sălajului și Maramureșului. Am dat ascultare. Stăteam lângă Majestatea Sa, zi și noapte. Una, ziua și alta, noaptea. Nu îl lăsam singur nicio secundă. În prima parte, Regele a umblat ajutat de un cadru, apoi s-a deplasat tot mai greu, iar la final a fost imobilizat la pat”, a povestit una dintre maicile care l-au îngrijit pe Rege și care nu vrea ca numele său să fie făcut public, se arată într-un material publicat pe site-ul evz.ro.

”Măicuțele noastre i-au aprins lumânarea, cum este obiceiul, atunci când moare cineva. Mai stau acolo până pe data de 20, ca să ajute la rezolvarea tuturor treburilor administrative”, mai spune călugărița, care a stat zi și noapte alături de regele Mihai.

Rolul călugărițelor de la Florești era acela de a sta alături de Majestatea Sa Regele Mihai I al României. ”Citeam rugăciuni de mai multe ori pe zi, după cum este rânduiala Bisericii, iar Regele ne ruga să citim cu voce tare. Se simțea mai bine când ne auzea că citim. Când am ajuns noi acolo, Regele era într-o stare mai bună. Se plimba prin casă. Era un om foarte educat și foarte religios. Îi plăcea enorm că suntem lângă el”, spune maica stareță.

Regele Mihai era asistat de o echipă de medici, asistenți medicali și infirmieri:

”La ora șase dimineața erau acolo. În fiecare zi era consultat medical și se verifica starea sănătății Majestății Sale. Medicii îi spuneau Domnul României și vorbeau foarte fumos cu el. Știau că a fost regele românilor și îl respectau foarte mult”.

Regele era vizitat la ora șase de un grup de infirmiere, care îl îmbrăcau în costum și cămasă, cu pantofii lustruiți, „așa cum îi șade bine unui rege”, mai spune măicuța. Apoi, la ora nouă, venea o asistentă medicală care îl cântărea și îi lua tensiunea, iar de la ora 12, un grup de medici care fixau tratamentul medical. Seara, alte infirmiere îl pregăteau de somn. Între timp, Regele rămânea în grija călugărițelor care îl ajutau, în prima fază, să umble cu un cadru, iar mai apoi, când a rămas imobilizat la pat, cu tot ce avea nevoie. „Făceam tot ce se face la căpătâiul unui om bătrân și bolnav”, mai spune călugărița, fără să dea prea multe detalii.

Ultimele patru luni din viața Regelui Mihai I au fost și cele mai grele.

„Stătea doar în pat în ultimele patru luni. Vorbea cuvinte neînțelese. Existau nopți când nu dormea și atunci îi citeam rugăciuni, iar el asculta. Alteori, ar fi pornit la plimbare și de aceea trebuia să fim acolo cu el, să avem grijă să nu cadă și să se lovească. Când încă mai putea să umble, se folosea de un cadru metalic, dar trebuia să fim lângă el. Alteori, Regele vorbea în franceză cuvinte doar de el știute”, mai spune călugărița.

Regele românilor suferise și o operație la gât, pentru extirparea unei tumori, undeva prin vara anului 2016. De atunci, vorbea și foarte greu, iar în ultima perioadă, doar prin semne. „În ultima seară de viață s-a simțit mai bine. Spre dimineață, a început să se simtă foarte rău și au fost chemați medicii, care au instalat un aparat cu care a fost ajutat să respire. Nu a mai durat mult și, în jurul orei 13, a decedat”, ne-a mai spus călugărița.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *