"Maica Tereza a puscariilor romanesti" traieste la Cluj. Lidia Dan, femeia care ocroteste de 25 de ani femeile din penitenciare

Exista oameni pentru care cea mai mare bucurie este sa ii poata ajuta pe altii. Cu fapte, nu cu vorbe. Clujeanca Lidia Dan e una dintre acestia. O doamna care parca vine din alte vremuri, profesoara, artista, scriitoare si, in acelasi timp, mama buna pentru femeile care au ajuns in detentie. De 25 de ani strabate tara de la un penitenciar la altul, ducand cu ea zeci de kilograme de bunatati, de carti si multa dragoste in inima. Le asculta, le ocroteste si le transmite cuvantul Domnului, dar nu se opreste aici: le trimite bani, le viziteaza la spital si chiar le primeste in casa ei pe cele care ajung in libertate si nu au nici un adapost.

Ii place sa ii spui Lidia, sa ii zambesti si le numeste pe femeile pe care le-a cunoscut si ajutat la penitenciar prietenele ei. In casuta dintre blocuri in care locuieste, plina de tablouri, fotografii, obiecte de arta si amintiri, cea care a fost numita "Maica Tereza a puscariilor romanesti" (de catre Viorel Tintas, fost Ofiter in Penitenciarul de Maxima Siguranta Gherla, devenit cunoscut, intre altele, dupa ce a scris o carte cu expresii din argoul de inchisoare) si-a povestit pentru Ziar de Cluj viata demna de un scenariu de film. 

La 40 de ani, Lidia s-a inscris la Scoala Populara de Arta, la pictura. A avut apoi o cariera in care lucrarile ei au fost prezentate in peste 25 de expozitii. Alaturi de sotul ei a construit o cabana la Maguri Racatau in care apoi a organizat tabere.

Drumurile ei prin inchisori au inceput prin 1990. Totul a inceput in timpul unei ore de lectura din Biblie pe care o sustinea alaturi de cateva surori de la Biserica Baptista, din care face parte. 

"Citeam acolo si am ajuns la un text din Evanghelia lui Matei, in care se zicea ca "Gol am fost si m-ati imbracat; Bolnav am fost si m-ati cercetat; in temnita am fost si ati venit la Mine". A venit peste mine atunci, in timpul rugaciunii, un fel de lumina si le-am spus celorlalte ca eu trebuie sa merg in inchisori. Ele nu au fost de acord, nu m-au crezut", a marturisit femeia. 

Erau anii frematatori de dupa Revolutie, eveniment la care Lidia Dan a participat in centrul Clujului cu tot sufletul. Tocmai avea o expozitie la Muzeul de Arta. A fost si perioada in care clujeanca s-a pensionat de la scoala unde lucra. 

"Prima data cand am mers in mijlocul unei inchisori a fost impresionant. Eu nu stiam la ce sa ma astept. Le-am citit, am povestit, ne-am rugat. Eu nu stiam ca la acea vreme nu trebuie sa primesc de acolo nimic, iar ele mi-au trimis scrisori. O vreme nu m-au mai lasat sa intru. In 1993 s-a infiintat Prison Fellowship, am mers cu ei nici nu mai stiu in cate penitenciare: in Vaslui, in Husi, in Targsor, la Oradea, Targu Mures. Am fost in toate penitenciarele in care erau femei. Le duceam literatura sau le trimiteam pachete. Acolo aveam intotdeauna ceva care se poate servi, cu troscoleta, am avut nu stiu cate troscolete", a spus ea, aratand spre cea mai recenta troscoleta, de fapt un carucior de cumparaturi cu roti, aflat langa un perete in casuta ei.

De-a lungul anilor, zeci de femei care au iesit din inchisoare au ajuns sa fie gazduite pentru o vreme in casa Lidiei. 

"Nu pot sa spun cate experiente am avut cu ele. Una e acum in Suedia, dupa ce a fost lasata in libertate, a fost si la cabana noastra de la Racatau. Altele nu s-au putut dezobisnui de obiceiurile pentru care fusese inchise, ni s-a intamplat sa ne fure lucruri si valori din casa. Sotul meu a fost extrem de daruit, Dan Ionel Alexandru. Era stomatolog, fotograf, calator pasionat si m-a sprijinit in demersul de a le ajuta pe prietenele mele", isi aminteste ea. 

Lidia s-a nascut la Cluj, intr-o familie cu trei fete. 

"Tatal meu a fost om cu scoala, a fost sef de magazin, iar mama era o femeie simpla, dar foarte muncitoare. Cum eram cea mai mare, mama voia sa am grija de celelalte surori. Nu aveam voie sa citesc nimic cand eram acasa. Aveam treburi de facut, iar mama ma verifica, era foarte severa. Fara sa stie ea, eu m-am inscris la facultate. Ei m-au dat Scoala de comert, sa ma fac comercianta, iar eu am mers la Filologie, la romana-istorie. M-am dus, m-am inscris la facultate", povesteste ea.

In 1959, Lidia a fost exmatriculata de la Facultatea de Filologie pentru credinta ei. 

"Constantin Daicoviciu era rector pe atunci. M-a chemat la el in birou si mi-a zis sa ma arunc pe geam, sa vad daca Dumnezeu vine sa ma salveze. Toata lumea a fost la el sa il roage sa nu ma dea afara pentru ca nu renuntam la credinta in Dumnezeu. Nu faceam eu nimic altfel, am intrat si in UTC (Uniunea Tineretului Comunist, n. r.). Am zis ca credinta ma priveste pe mine, in comportament trebuie sa fim corecti, nu in vorbe. Imi amintesc si acum, era 1 martie 1959. Ceausescu era atunci in ceva comitet de conducere, nu era presedinte. Eram in Casa Universitarilor arhiplina, era prezent si ministrul Invatamantului, iar Daicoviciu m-a chemat alaturi de alta studenta, Lidia Pop in fata tuturor si ne-a intrebat daca renuntam la credinta in Dumnezeu. Noi am zis ca nu. Mars afara, ne-a spus, si ne-a exmatriculat", relateaza femeia. 

In anii care au urmat, ea s-a casatorit, iar sotul ei a facut un memoriu in urma caruia cele doua fete au revenit la facultate in 1962, asa ca au teminat in 1963. 

Lidia a organizat si intalniri interconfesionale periodice, asa ca are si prietene din alte confesiuni. 

"La Targsor am avut un scandal cu un preot ortodox, care a vrut sa ma dea afara pentru ca doua detinute voiau sa se boteze la baptism dupa intalniri. Eu le-am zis: "Fetelor, nu asta conteaza"", adauga femeia. 

O alta amintire este legata de o persoana care i-a spus verde in fata ca nu crede in Dumnezeu, pentru ca i-a luat pe cineva prea devreme. Lidia nu s-a suparat si a pastrat legatura si cu aceasta.

In prezent, intalnirile cu femeile aflate in detentie au loc pe un coridor la etajul II al cladirii unde se afla Sectia Exterioara pentru Femei a Penitenciarului Gherla. Se discuta, se canta, se citeste din Noul Testament si toata lumea se simte bine. 

Lidia are mari sperante ca organizatiile Prison Fellowship si Fundatia Umanitara Rescue sa ii poata duce mai departe eforturile de sprijinire a acestor femei, inclusiv printr-un centru specializat pentru cele care ies din inchisoare. 

"Cand se elibereaza le iau adresele si comunicam. Daca sunt aici le ajut, daca sunt in alte parti ii rog pe fratii si surorile care locuiesc in zona sa faca aceasta relatie. Chiar saptamana asta am vorbit cu o doamna din Republica Moldova care a avut o gramada de probleme. Relatia mea cu ele e foarte buna, atat in penitenciar, cat si cand ies, asta e foarte important. Ele, bietele, isi cauta de lucru atunci cand ies. Multe au stat la mine o vreme, aveam o camera numai pentru ele in fosta locuinta. Comunic cu ele, identific ce probleme au, ajut cat pot", explica ea.

Dorinta clujencei este sa implice cat de multe persoane in aceste actiuni de sprijin post-detentie. Pana atunci, le trimite bani din pensia ei de profesoara, ii viziteaza la spital si face eforturi supra-omenesti pentru ei. 

Intre timp, in 2006, sotul Lidiei a trecut la cele vesnice. A ramas singura, dar nu s-a dat batuta. Are o lista prelunga cu adresele femeilor cunoscute in inchisori si sustine cu ele o corespondenta intensa. 

"Din banii mei traieste Posta Romana!", glumeste ea. 

Are si teancuri de imagini impresionante imortalizate prin puscarii, cu femei amarate care se strang cu drag in jurul ei. 

"Toate sunt prietenele mele si imi sunt dragi, dar eu nu le intreb cum au ajuns in inchisoare. Multe au facut si crime", spune ea. 

Pe langa activitatea de pictura, ea a mai realizat si haine tricotate, mozaicuri si a scris si multe carti, semnate cu pseudonimul Lidana. Intre acestea si cateva cu relatari din penitenciare, pe care le-a tiparit pe banii ei. 

"Am noroc ca editura cu care colaborez ma lasa sa platesc in rate tiparul. Am si datorii, dar prietenele care ma imprumuta ma asteapta", subliniaza Lidia. 

De ce face toate aceste lucruri?

"Nu am o bucurie mai mare decat sa intind o mana unui suflet indurerat. Ma gandesc acum la o prietena din Dej, Vica. A fost internata aici la Cluj, am fost la ea, am fost la ea acasa, am fost si la o prietena a ei... Am observat ca e nevoie de aceasta. Acum la penitenciar merg foarte multe persoane. Domnul parinte din Gherla ma stie de la inceput, din anii 90. Ne-am revazut recent si ne-am imbratisat. M-a oprit o femeie pe strada ca ma stie ca veneam in inchisori. Nu am recunoscut-o, nu am memorie atat de buna, dar m-am bucurat. Mi-a spus ca s-a botezat la adventisti. I-am zis ca foarte bine, sa imi dea marturie pentru urmatoarea carte. Mi-a trimis. Important este ca oamenii sa se intoarca la Dumnezeu. Asta e marea motivatie: sa ajut aceste femei, de dragul Domnului. Sigur, in 25 de ani au fost multe situatii. Am invatat sa plang, am invatat sa iert. E cea mai grea lectie sa ierti pe cineva. Sa nu iti amintesti, sa nu judeci. Doar sa ajuti", marturiseste Lidia Dan.

Comentarii

cmd

25.09.2015 08:47

Ma plec in fata unui astfel de exemplu! Pana la urma, se pare ca astfel de lucruri aduc bucurie in viata. 

Monica Popa

25.09.2015 10:12

Cum as putea lua legatura cu doamna Lidia Dan? Va multumesc....Mi.a placut articolul dvs. 

Andrei & Deniza

26.09.2015 03:44

Avem un tablou pictat de Lidia. Mulțumim pentru articol.

Resedean Florica

27.09.2015 09:11

Doresc sa iau  legatura cu dna Lidia Dan, o femeie de exceptie, care trebuie sprijinita, tel meu 0767749 625 

Takacs Elisabeta

14.03.2018 02:47

Dragā Lidia!Mā bucur de prezenta Ta pe aceste pagini, sper sā ne întālnim la toamnā.Binecuvântata Domnului îti doresc multā rābdare si biruintā în Domnul la cucrarea asta în Domnul.Cu multā dragoste sora Erji

Adauga comentariu