Afacerea zilei

Magazinul de Trenulete, locul unde adultii isi implinesc visurile din copilarie

Se spune ca atunci cand o stea cade de pe cer inseamna ca inca un vis a devenit realitate. Dar cerul e vesnic plin de stele, unele stralucind chiar mai tare. Pentru Dan Hotico, steaua sa a stralucit intens timp de sapte ani.

Sa ne intoarcem putin in timp; un baietel de numai 3 ani visa cu ochii deschisi in fata unei vitrine momentul in care va avea un trenulet, numai al lui. Timp de sapte ani si-a lipit nasul ori de cate ori trecea pe strada Iuliu Maniu (pe atunci 6 Martie) de vitrina rece a magazinului de jucarii. Isi imagina un Craciun de poveste, cu trenuletul magic care se invarte pe sine in jurul bradului. 

Chiar daca parintii si-ar fi permis, diorama din vitrina cu trenul mult dorit nu era de vanzare. “Multi copii au plans in fata magazinului”, isi aminteste Dan Hotico. Abia cand baietelul a implinit 10 ani, cu ajutorul unor cunostinte din Germania, Mos Craciun i-a implinit visul. Si a avut parte de Sarbatorile visate, admirand ore in sir cadoul. Trenul lui. Doar al lui.

Precum un bulgare de zapada, pasiunea sa pentru trenulete a crescut. Dar abia la 23 de ani si-a cumparat singur primul tren asa cum si-l dorea, chiar de la sursa, din Germania. Si apoi au venit si altele, ori de cate ori a avut ocazia.

In 2007 a fost convins de niste prieteni sa-si urmeze visul. Acestia l-au lamurit ca si in Romania exista piata pentru machetele de trenuri, ca si la noi in tara mai exista persoane care ii impartasesc pasiunea. Si in 2008 a facut site-ul www.hgd.ro. Afacerea anterioara a mers in paralel cu magazinul online, insa a renuntat la ea in favoarea trenuletelor.

“Trenuletele electrice au fost foarte populare in Romania in perioada anilor `70 datorita prezentei pe piata a multor modele la scara HO, TT si N fabricate in fosta RDG. Datorita evolutiei rapide a tehnicii digitale si implementarii acesteia in modelismul feroviar se intalnesc multe situatii in care trenuletele au nevoie de diferite interventii asupra partilor electrice a acestora, iar o documentare suplimentara in limba romana este de multe ori necesara. Site-ul www.hgd.ro este rodul acumularii a peste 30 ani de experienta in modelismul feroviar si a 20 ani de experienta in electronica si doreste sa prezinte si altor „trenulisti” informatii utile, exemple de montaj decodoare, modificari lumini si fotografii interesante cu trenulete electrice”, ne spune Dan Hotico.

De 7 ani exista site-ul, iar in urma cu 3 ani si jumatate a deschis pe str. Cuza Voda nr.4 magazinul cu machete de trenuri, masini, avioane, accesorii pentru diorame.

Initial, pe site avea cam 50 de modele de trenulete. Acum are peste 500 de modele de trenulete si peste 500 de modele de masini. Ca numar de modele pe stoc, e cel mai mare magazin de machete din tara.

Pasionatii de modelism au mai multe directii in care isi indreapta atentia, in general. Primele masini au venit ca si completare pentru trenulete, apoi cele la alte scari datorita interesului prezentat de clienti si colectionari.

Machetele sunt la mai multe scari, de la 1:200 (avion), pana la  1:12 (masini), dar cea mai raspandita scara pentru trenulete este scara H0 (1:87)
Magazinul a venit ca o completare a site-ului, deoarece ajunsese sa simta ca ii cunoaste pe clientii fideli, dorea sa ii si intalneasca. Si sa le ofere posibilitatea sa si atinga, sa simta metalul.

Diorama din magazin este pornita de fiecare data cand intra un copil, dar si la cererea clientilor. Tata fiind, si stiind ce gol a avut el in suflet pentru ca nu putea sa ajunga la trenul din vitrina, are rabdare cu fiecare copil in parte, ii arata, ii explica. Si abia cand privesti diorama cu atentie realizezi cat de mici sunt accesoriile. Absolut toate fiind “din plic” si montate cu penseta. 

Magazinul de Trenulete

Desi nu au fost solicitati, cei de la Magazinul de Trenulete pot face inclusiv machete, diorame. Dan Hotico a facut cursuri in acest sens si recunoaste ca e foarte mult de lucru pentru o macheta simpla, de formatul unei coli A4. El a facut una in 8 ore, timp in care a lucrat fara intrerupere si doar cu materiale de cea mai buna calitate. Pe site exista si un modul in care se explica pas cu pas mai multe oferatiuni, de la crearea unei machete pana la montarea decodoarelor sau montaj de lumini.

Electonist de profesie, Dan Hotico asigura inclusiv service-ul si up-date-uri pentru trenulete.

Gastele care pasc pe langa calea ferata au aproximativ 3 milimetri. Si se monteaza pe diorama cu penseta. Tufe, calatori cu sau fara bagaje, jardiniere pentru gara, oameni care isi iau ramas-bun, barci pentru lacul de langa calea ferata, tractor, sera, stup de albine, flori, semne de circulatie, masini si motociclete si lista poate continua cu sute de alte accesorii ce pot fi cumparate din magazin.

Absolut tot ce poate fi element intr-un peisaj, de munte, deal, campie se gaseste in magazin sau poate fi comandat de la furnizorii din Germania. 

Furnizorii sunt alesi pe spranceana si numai de la cel mai mare targ de jucarii si machete de la Nurnberg, Spielwarenmesse. Si sunt cei mai seriosi si mai buni pe care i-a gasit. Colaborarea este stransa, acestia lucrand doar pe comanda. 

Stocul pentru produse variaza de la caz la caz, intre 1 si 350 de bucati. “Avem clienti care au nevoie de machete personalizate pentru a-si decora birourile sau pentru a le face cadou. Partenerii din Germania pot imprima orice logo sau design pe machete si fiecare produs vine in ambalaj personalizat”, precizeaza Dan Hotico.

“Nu e nevoie sa scrieti, dar exista oameni surmenati la serviciu care au nevoie de o metoda de destindere. Si eu le-o pot oferi.”

Daca nu ar fi existat trenuletele, pasiunea electronistului s-ar fi indreptat catre muzica. Mai exact catre aparatele “rafinate”  – amplificatoare de cate 20 de kilograme care aveau un mod special de redare a sunetului, care creau o experienta. Si care nu se compara cu muzica ascultata azi in casti, de pe telefon.

“Majoritatea produselor sunt pentru colectionari, dar am adus si o gama mai restransa pentru copii, pentru ca acestia sa nu plece dezamagiti din magazin. Preturile sunt pentru toate categoriile de cumparaturi. De la machete de masini de 10 lei, pana la seturi de trenuri complexe si exclusiviste.”

La Magazinul de Trenulete gasesc inclusiv vouchere pentru pasionati, in cazul in care ati dori sa ii faceti un cadou frumos unui colectionar, dar nu stiti ce si-ar dori.

“E o deosebire intre machete si jucarii. Jucariile nu patesc nimic daca pica de pe masa. In schimb, daca o macheta ia contact cu gresia de la o inaltime mai mare, exista toate sansele sa aiba de suferit. Machetele sunt foarte detaliat lucrate, iar la o scara de 1:87 ai componente de 0.3 mm. Nu poti avea pretentia sa fie si macheta, si indestructibila”, precizeaza mecanicul de locomotiva- sef de la Magazinul de Trenulete. Ii place sa spuna ca sunt sunt semi-indestructibile.

Magazinul de Trenulete

Viata familiei se invarte si ea in jurul trenuletelor. Desi copiii nu par foarte atrasi, parintii spera sa le insufle dragostea. In aceasta idee au adus in magazin inclusiv kit-uri “pentru incepatori”. Pentru copii mai mari sau pentru adulti care vor sa vada un trenulet mergand in jurul bradului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *