Invitatul principal al Festivalului Puck, celebrul maestru papusar italian Gaspare Nasuto este convins ca un mesaj puternic ii poate tine pe copii aproape de teatru si de valorile unei educatii sanatoase. Maestrul nu crede in adaptarea artistului la Internet, show-uri de televiziune si alte noutati ale vremurilor noastre si spune raspicat ca pastreaza mereu Clujul in inima sa si il promoveaza in lume, pentru colaborarea pe care a avut-o cu Teatrul Puck si cu regretata Mona Chirila.
Cu eleganta tipic italiana si seriozitatea intimidanta a omului de teatru, Gasparo Nasuto a vorbit pentru Ziar de Cluj despre Cluj, romanii din Italia si provocarile pe care tehnologia si criza financiara le aduce teatrului de papusi. Chiar daca pare doar o forma de a-i amuza pe copii, meseria de actor de teatru de papusi e una cu mare raspundere, a atras el atentia, mai ales ca exista si o tendinta de a-i subestima pe copii.
Cum ati ajuns la Cluj?
Am avut o colaborare cu Teatrul Puck, am fost chemat de Mona Chirila, am avut mai multe colaborari. Am organizat aici worshopuri pentru actori si am un spectacol care avea atat elemente traditionale de teatru de papusi, cat si de commedia dell’arte.
Ce stiati de Romania inainte sa veniti aici?
Auzisem de scolile de actorie din Romania, de formarea speciala a studentilor, de profesorii de actorie. Am descoperit aici un public deja format pentru spectacole de calitate. Anul trecut am primit un premiu, la un festival din Baia Mare.
Cum ii vedeti pe imigrantii romani din Italia?
Noi, cei in sud, avem o mare intelegere pentru acesti oameni, pentru ca zona noastra e unul din primele locuri in care ajung imigrantii. Eu sunt obisnuit sa vorbesc mult cu oamenii de pe strada. Nu imi formez parerile din ziare sau de la TV, unde ni se spune ca romanii ar fi oameni in care e greu sa ai incredere. Nu cred asta, nu e adevarat, si profit de fiecare ocazie care ma aduce in Romania ca sa vizitez oameni, sa cunosc noi locuri si apoi, cand ma intorc acasa, in Italia, sa le povestesc experientele mele de aici si sa ii contrazic pe cei care au idei preconcepute.
In fiecare an fac turnee prin cel putin 10 natiuni diverse, fiind considerat un actor de comeddia dell’arte. Atunci cand intocmesc o harta, cuprind de fiecare data si Clujul si teatrul promovat de Mona Chirila.
Cum vi se pare Clujul?
Acum mi se pare mult mai populat, poate datorita vremii. Erau studenti in alti ani, dar era mai frig. Acum putem iesi in strada, putem sta la o cafea, putem sa ne plimbam, sa povestim despre teatru cu publicul si cu alti actori. Vin dintr-o parte a Italiei unde totul se intampla pe strada. Teatrul pe care il fac eu vine direct din strada. Cand vorbesc de strada ma refer la un loc mai nobil, unde traditiile orale sunt in continuare vii. Din punct de vedere turistic, cred ca orasul este bine organizat, are o arhitectura armonioasa. Imi place sa merg in partea veche a orasului si sa beau cafea acolo.
Cum e receptata meseria dvs. in contextual actual, al Internetului si a unor forme noi de divertisment?
Nu e un fenomen nou, pentru ca si in anii 70, de exemplu, a aparut televiziunea, iar teatrul de papusi a trebuit sa isi schimbe formula. Eu nu nu imi voi schimba niciodata formula. Nu sunt un artist care sa se ia dupa moda, eu consider ca deja cultura e o moda in sine. Ea trebuie sa ramana pentru totdeauna o moda importanta. Tehnologia ne poate ajuta, dar nu e un lucru fundamental. Teatrul trebuie sa fie mereu jucat pe viu. Aceste spectacole, chiar daca sunt pentru copii, trebuie sa contina mesaje puternice. Trebuie sa vorbeasca despre viata, despre tot ce se intampla in lume. Copiii sunt noua generatie. Daca vom avea o generatie viitoare care nu e o victima a modei, ci ramane aproape de arta si de cultura, eu sunt sigur ca vom trai intr-o lume mai justa si chiar mai buna.
Cum vi se pare ca s-au schimbat copiii in acesti ani, ca public de teatru?
Poate ca s-au schimbat artistii. Multi cred ca copiii sunt prosti, ca nu pot intelege sentimentele importante ale vietii. Copiii pot sa planga la teatru, pot fi emotionati, pot sa se teama, nu doar sa rada. Asta inseamna sa le eliminam o mare parte din sentimente, pe care trebuie sa le descopere apoi singuri. Cand le vor descoperi, riscul e ca ei sa ajunga niste adulti nesiguri. Asadar, cred ca niciodata copiii nu se vor schimba. Ei vor fi mereu partea frumoasa a societatii. Daca artistii considera ca acestia sunt spectatori importanti, atunci teatrul poate deveni un instrument important in promovarea libertatii. Teatrul nu face educatie, ci elibereaza.
De ce credeti ca e important sa vina copiii la teatru intr-o epoca dominata de personaje ca Hannah Montana?
Eu nu stiu cine e Hannah Montana si nici copiii care vin la spectacole nu stiu. De aceea eu cred ca e clar ca familia, educatia primita in scoala, in familie, in teatru, toate sunt in legatura. Teatrul de papusi se adreseaza la fel de bine si adultilor. Cand aducem in teatru marile teme parintii sunt constransi dupa spectacole sa vorbeasca cu copiii lor. Dar, daca facem un spectacol fara nici un mesaj, sau cu un mesaj similar cu al celor din televiziune nu va exista niciodata o discutie puternica in interiorul familiei. Daca urmam alte modele, asta va duce la o uniformizare .
Cum a afectat criza teatrul de papusi?
Criza a fost si la teatru, pentru ca, pana la urma, e tot un business. Provocarea e sa mentii o afacere la un nivel optim si asta se poate face cu spectacole bune. Asta face diferenta fata de alte optiuni. Daca televiziunea impune regulile, noi trebuie sa mergem impotriva acestor reguli.
Care credeti ca va fi viitorul teatrului de papusi?
Nu pot spune daca va avea un viitor. Eu sper ca da. Ca sa existe un viitor pentru teatrul de papusi, trebuie sa le atragem atentia, sa fim interesanti pentru adulti. Adultii trebuie sa inteleaga ca spectacolele cu papusi sunt spectacole de teatru si ca acolo vor gasi teme majore. Ca atunci cand isi insotesc copiii la asemenea spectacole trebuie sa le urmareasca impreuna si ca discutiile trebuie sa continue in sanul familiei. Daca oamenii care lucreaza pentru spectacolele de teatru ar avea conditii mai bune de lucru, sunt convins ca generatiile de copii de azi se vor intoarce cu copiii lor la teatrul de papusi. Fiecare spectator al nostru e un viitor tata sau o viitoare mama, asa ca obiectivul nostru e sa ii facem sa se intoarca.
Cum vi se pare la festivalul Puck?
Imi plac spectacolele din festival, insa la fel de important e si serviciul pe care il ofera pentru oameni, workshop-uri pentru artisti. Anul acesta ma intorc aici cu un workshop si asta e o realizare pentru un festival. Festivalul continua chiar si atunci cand nu mai e spectcacol. Ne intoarcem la ideea ca teatrul e ceva viu. Sensul profund al teatrului este ca el se naste atunci cand se sting luminile. Festivalul organizeaza cursuri internationale la care pot lua parte si oameni din afara teatrului. Asta face ca festivalul de la Cluj sa fie unul foarte important. Am fost la festivaluri din Spania, Polonia, Franta, am avut o participare si in Kazahstan. Dupa Cluj, voi merge in Finlanda. Astfel in orice interviu pe care il dau mentionez Clujul. Clujul se afla mareu in inima mea, deoarece colaborarea cu Teatrul Puck si cu Mona Chirila au contribuit la cariera mea internationala.