Din oras

Macingo, suspendat de catre Federatia Romana de Box

Alexandru Macingo, tanarul de 16 ani care a pus la pamant 3 clujeni, alesi la intamplare, ca sa se distreze a fost suspendat de catre Federatia Romana de Box. In aceasta saptamana, boxerul s-a calificat la Campionatul National de Box pentru Juniori, care se deruleaza la Cluj-Napoca.

Oficialii din Federatia Romana de Box au aratat, pentru Ziar de Cluj, ca adolescentul clujean care s-a jucat “The Knock-out game” din teribilism si a batut 3 clujeni pana i-a bagat in spital a fost suspendat cu toate ca s-a calificat la Campionatul National de Box pentru Juniori. Macingo a trecut ieri proba cantarului si s-a incadrat in categoria de 60 de kilograme.

Decizia s-a luat de catre Comitetul pentru Disciplina din cadrul forului. Macingo a mai avut o iesire disproportionata in 2013, cand s-a luat la bataie in afara ringului cu un adversar. Atunci i s-a dat o sansa, pentru ca a fost considerat talentat.

“E un baiat tanar si de viitor. Ieri Federatia a decis sa-l suspende, pentru ca nu sunt tolerate astfel de incidente. Boxul are o menire de educatie. Baiatul nici macar nu a confirmat. Nu se pot tolera astfel de incidente, cu atat mai mult cu cat nu e la prima abatere. Are un comportament deviant”, a aratat reprezentantul Federatiei Romane de Box, Valentin Vranceanu, pentru Ziar de Cluj.

Alexandru Macingo are 16 ani si e elev la Grupul Scolar “Alexandru Borza”. Inspirat dintr-un joc American, “The Knock-Out Game”, tanarul campion national la box pune clujeni la pamant dintr-un pumn, ca sa se distreze. Potrivit Politiei, cele trei victime alese la intamplare si  puse la pamant sambata seara, la Cluj-Napoca, au nevoie de 50 de zile de ingrijiri medicale. Din cauza unor lacune legislative din noul Cod Penal, tanarul pericol-public este cercetat in stare de libertate.

Foto: Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *