Lumina nu se comandă de pe Emag-ul bisericesc. Primele Paști fără credincioși sau fără preoți?

În contextul stării de urgență, preoții vor face slujbele singuri în biserici, iar credincioșii se vor ruga singuri acasă. Trăim, în aceste condiții, primele Paști fără credincioși sau fără preoți?

Dacă adevărata biserică este în sufletul nostru, dacă trupul nostru este altarul credinței, atunci putem considera că sărbătorim primele Paști fără preoți. Dacă experiența spirituală pe care o vom trăi acum, în intimitatea propriei case și a propriului suflet, va fi una autentică și dătătoare de lumină, ea ar putea deveni chiar un nou obicei.

Dacă lumina și „Paștile” pot fi distribuite la domiciliu, așa cum comandăm, de exemplu, o pizza sau o mașină de spălat de pe Emag, de ce să nu ne comandăm de acum înainte, în continuare, obiectele de cult de pe site-urile online, și să slujim singuri acasă, în propria noastră biserică? Așa cum deja facem, cei care avem credință.

De ce să nu vizităm bisericile de acum încolo, după ce va fi voie, desigur, așa cum vizităm un showroom al unui magazin online? Mergem, testăm produsele, iar apoi le comandăm și le folosim acasă. Preoții și bisericile oricum percep taxe pentru orice, de la citirea pomelnicelor (în funcție de numărul de citiri, crește și taxa), la lumânări, recipiente pentru apa sfințită, acatiste și altele. Și altele, în sensul că pentru orice. Putem atunci cumpăra tot ce este nevoie pentru rugăciune, de acum înainte, și de pe EmagazinulBisericesc sau ne putem ruga și fără toată butaforia clericală, simplu, în genunchi, în fața geamului, cu ochii și sufletul la Dumnezeu.

Preoții nu fac anul acesta slujbe fără credincioși, ci credincioșii fac slujbe fără ei. Preotul fără credincioși e ca profesorul fără elevi. Inutil. „Preotul” fără credincioși se numește sihastru și stă în munți, nu în biserică, în mijlocul orașului. Călugărul, de asemenea, stă în mănăstire, trăiește retras de lume, în post și în rugăciuni, nu în mijlocul urbei, cu frigiderul plin de prăjituri, de cărnuri, de vinuri și de sucuri carbogazoase. Vizitați o mănăstire, orice mănăstire din preajma unui oraș și veți înțelege mai bine ce vă scriu. Deschideți frigiderele și cămările sfintelor așezări monahale și veți descoperi depozite pantagruelice de mâncăruri alese și crame de care însuși Bachus ar fi mândru! Să nu mai vorbim despre turismul luminat practicat până acum pe scară largă de către cucernicele fețe bisericești și călugărești, care respectau cu sfințenie programul de pelerinaj, tot la 2-3 luni în Athos, în Israel, în Constantinopol, Iordania, China și te mai miri pe unde! Biserica are chiar și o agenție proprie de pelerinaje! Intrați pe site-ul acesteia, să vă programați și voi următoarea vacanță! Dacă, bineînțeles, aveți sute sau mii de euro, pentru că aceste pelerinaje sunt boemie, nu filantropie!

Nu vorbim, așadar, despre pustnici și despre sihaștri, care se roagă singuri de obicei prin vârfuri de munte uitate de lume, ci despre oameni de lume, trăitori de plăceri, gustători din ce are lumea mai bun și mai dulce de oferit. Preoții au devenit mult prea mireni în ultimele două decenii, Revoluția, în loc să le deschidă apetitul liber spre credința neîntinată, le-a deschis multora pofta pentru huzur. Puține sunt bisericile care, în preajmă, pe lângă încă o biserică nouă, mai mare, monumentală, au zidit și câte o casă de copii sau de bătrâni. Preoții parohi și-au construit biserici mai încăpătoare, dar nu pentru credincioși, ci pentru că orgoliul nu le mai încăpea în vechile bisericuțe.

Iar acum, bisericile s-au golit și preoții spun că slujesc singuri, fără noi, dar pentru noi. Nu este așa. Noi ne rugăm singuri, și pentru ei. Ca să dăinuie credința în lume, în ciuda tuturor lașităților, fariseismului, epicurismului, hedonismului, materialismului lacom, care au virusat instituția bisericii, care, pusă în fața unor mari încercări, a ales lumea și nu credința.

Să ne rugăm, așadar, în casele noastre, toți cei care avem credință curată, ca și casa lui Dumnezeu, biserica, să se curețe, cu acest prilej, de toți fariseii. Să rămână doar preoții și monahii, să dispară turiștii pelerini, mâncătorii de bani, băutorii de vin liturgic, frecătorii de mentă și băgătorii de seamă, sfătoși din fire pe timp de pace, temători, pe după uși închise, pe timp de „război”.

Să ne întoarcem spre propriile noastre suflete, să luăm lumină de la Dumnezeu, pentru că lumina nu se comandă online, de pe emagul bisericesc, și nici nu se aduce cu avionul de la Ierusalim, nu se distribuie cu voluntarii „mascați”, pe la colțuri de stradă, ca odinioară drogurile.

Să ne facem acum casa biserică și trupul altar, iar după ce pandemia va trece să revenim doar în bisericile nevirusate de duhul spurcat al lumii. Le recunoaștem ușor: de obicei, au prin preajmă și câte o casă de bătrâni sau de copii, iar preoții nu cer bani pentru credință și nu exagerează cu burțile și tolbele preapline.

În aceste vremuri de restriște, se cern credincioșii de farisei. Iar lumina care ne coboară acasă în suflete ni-i arată pe cei din a doua categorie, exact așa cum sunt – goi de spirit, plini de lume! Iar lumea nu va mai fi la fel.

Adauga comentariu