Ludovic Orban, campanie de imagine pe șantierul Autostrăzii Transilvania: „Este posibil ca aceste lucrări să fie finanțate din PNRR”

Liderul PNL, Lucovid Orban, a realizat o vizită pe șantierul Autostrăzii Transilvania în cadrul unei campanii de imagine desfășurate în județele Cluj și Sălaj. „Așa cum am mai spus de multe ori anul trecut, autostrada Transilvania a intrat în linie dreaptă, pe o traiectorie ireversibilă”, a declarat ministrul de Interne Lucian Bode. Liderul PNL-iștilor, Ludovic Orban, a susținut că lucrările la acest proiect ar putea fi finanțate prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).  

„Aș menționa că este posibil ca aceste lucrări să fie finanțate din PNRR și pot reprezenta, astfel, o dovadă foarte vie a ceea ce putem face cu banii alocați de la nivelul Uniunii Europene prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

Așa mi-am dorit să văd România, o Românie care se mobilizează, investește, își modernizează infrastructura și care alocă din ce în ce mai multe resurse în investiții, de la an la an”, a declarat Orban. 

Cu prilejul vizitei PNL-iștilor pe șantierul Autostrăzii Trnaislvania, utilajele duduiau în forță.

„Mă bucur să văd că se lucrează serios, cu multe utilaje și mulți muncitori, așa mi-am dorit să văd România”, a adăugat Orban. 

Ludovic Orban, președintele PNL, se află într-o campanie de imagine în județele Cluj și Sălaj. Tema vizitei este reprezentată de fondurile europene și PNRR. 

Chiar dacă în cadrul campaniei de imagine de pe șantierul Autostrăzii Transilvania, Lucovid Orban a fost însoțit de ministrul Agriculturii, clujeanul Adrian Oros și europarlamentarul Daniel Buda, lider PNL Cluj, vizita lui Orban la Cluj a fost neglijată de liderii PNL  Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj și Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca. 

Vineri, atunci când vizita lui Ludovic Orban era în desfășurare la Cluj, Emil Boc a fost implicat „într-o altă întâlnire”, iar Alin Tișe i-a cerut lui Orban să nu mai facă „exerciții de imagine” pe seama realizărilor PNL-iștilor din teritoriu și a subliniat necesitatea reformării PNL. 

CITEȘTE ȘI: Tişe îi dă o zmetie lui Şică Orban

„Nu voi mai accepta ca munca mea din județ sa fie folosită ca exerciții de imagine ale unora care vin in vizita pe aici și apoi pleacă.

Sa-și facă imagine cu activitatea și cu realizările lor, dacă o au (…).

Unii din partid încremeniti in funcții nu înțeleg asta și vor fi vânturați de electorat.

Reformarea PNL este obligatorie.

Un partid nereformat nu poate reforma România”, a declarat Alin Tișe. 

Pentru Autostrada Transilvania a fost semnat contractul pentru proiectarea și execuția secțiunii 3A2 și 3B1, cuprinsă între Nădășelu-Mihăiești-Zimbor în septembrie 2020. 

Proiectul are o valoare de 1.4 miliarde de lei și o durată de 36 de luni.

 

Adauga comentariu