Din oras

Lucrarile la Zoo Turda, puse pe linia moarta. Un leu si cativa ursi sunt cei mai afectati de situatie

Gradina Zoologica din Turda este in reabilitare de 4 ani, iar luminita de la capatul tunelului refuza sa apara. Contructorii falimentari, banii cu taraita si procesele existente pe rol – toate contribuie la mediul impropriu in care traiesc animalele ramase acolo.

Reabilitarea Gradinii Zoologice din Turda se desfasoara cu viteza melcului. Proiectul inceput inca din 2010 nu a ajuns nici macar pe aproape de final. Explicatii apar in fiecare an, unele mai plauzibile, altele mai putin plauzibile, dar rezultatul este acelasi – un obiectiv turistic cu potential ramane inchis, iar animalele care mai sunt acolo sunt „consiliate” de biologi ca sa nu se imbolnaveasca sau sa aiba probleme comportamentale.

In 2013, Ministerul Mediului a alocat Gradinii Zoologice din Turda un milion de lei. Din pacate, acesti bani nu au ajuns niciodata in conturile gradinii, dupa cum spune directorul institutii, Mate Csaba. Aceeasi situatie s-a intamplat si in 2012, cand din 1,7 milioane de lei, gradina a primit efectiv 400.000 de lei.

„Se misca destul de incet lucruile. Chiar astazi colegii mei sunt la Bucuresi, la Minister, sa vedem ce se intampla cu bugetul. Situatia e la fel de cativa ani, e al treilea an in care stam si asteptam fonduri. In 2010 s-a semnat conventia cu Ministerul Mediului care zice ca se asigura finantarea, dar in limita fondurilor pana la finalizarea lucrarilor. Eu sper sa nu se prelungeasca la nesfarsit, dar trebuie sa tinem cont si de culoarea politica a orasului si cea a Guvernului. Banii s-au promis, dar nu ajung. Nu au ajuns nici in Brasov sau Galati, unde s-au investit bani din bugetul local si urmeaza sa-i recupereze candva de la minister”, spune Mate Csaba.

Reabilitare in instanta

Chiar daca in Brasov sau Galati s-au gasit fonduri din bugetul local, in Turda nu se poate proceda la fel. Lucrarile incepute de firma care a castigat licitatia, Benzot Har, s-au sistat pentru ca firma a intrat in insolventa. Ulterior, proiectul a fost preluat de Romablet, iar acum municipalitatea este in proces cu Benot Har pentru a-si recupera prejudiciul. Din aceasta cauza, spune primarul Tudor Stefanie, lucrarile nu se pot finaliza.

„Problemele sunt mai complicate. Acolo a fost un constructor care a avut probleme, cei care au preluat lucrarea au facut modificari necesare la proiect, sunt mai multe. Problema nu e ca merg greu decontarile, ci ca noi suntem in instanta pentru recuperarea unor prejudicii cauzate de fostul constructor. Suntem la masa credala si procedurile sunt mai greoaie. Plus, Curtea de Conturi a constatat niste inaderente si pana nu se sting litigiile nicio sansa sa ne apropiem de un termen de finalizare”, sustine Tudor Stefanie.

Animalele au cel mai mult de pierdut

Acum, la Gradina Zoologica mai sunt „cazati” un leu, cativa ursi si cai folositi pentru calarie. Acestea stau in spatiile care sunt in gradina.

„Animalele acestea de talie mare nu pot pleca usor din gradina. Un leu a fost dus la Targu Mures, dar mai mult nu se poate. Daca bagam animalele in acelasi spatiu se omoara intre ele cum nu au crescut impreuna. Avem asigurat tot ce tine de hrana, asistenta medicala, avem si un biolog care le asigura training-uri pentru ca sa se mentina in forma”, explica Mate.

Gradina Zoologica se intinde pe 5.3 hectare, iar lucrarile de reabilitarea se fac din fonduri de la Guvern in proportie de 75%, in timp ce administratia locala suporta 25% din cheltuielile necesare.

Foto: ziuadecj.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *