Politica

Lucrările la pasajele de pe Tăietura Turcului şi Piaţa Mărăşti vor începe cel mai devreme peste doi ani

Pasaje, tuneluri, centuri, drumuri expres cu patru benzi, mono-rail-uri, metrou, bărci, şalupe, plute pe un Someş navigabil, benzi dedicate mijloacelor de transport în comun, toate sunt promisiuni făcute de administraţia publică locală de mai bine de un deceniu. Punerea în practică lasă însă de dorit. Asta în timp ce clujenii îşi petrec o bună parte din timp blocați în traficul din oraş. În aceste zile călduroase de vară, când nu mai au ce face şi se plictisesc în birourile dotate cu aer condiţionat, mai  marii primăriei se plimbă pe la posturile locale de radio şi repetă aceleaşi promisiuni măreţe care vor duce la o îmbunătăţire a condiţiilor de trafic în oraş pe care le-au promis an de an, în ultimii 12 ani.
 
Pasajele ce au ca scop fluidizarea traficului  trebuiau gandite încă de acum 10 ani dar aleşii locali s-au limitat doar la a le promite clujenior acest lucru, fără a pune în practică ce au promis. Aproape la fiecare 2-3 ani cei care ajung să conducă destinele acestui oraş repetă placa de patefon stricată şi anunţă investiţii măreţe. 
 
Dacă un amărât de pod cum este Podul Traian s-a făcut într-un an,  oare în  cât timp vor dura lucrările la pasajul de la Tăietura Turcului şi cel din Piaţa Mărăşti pe care primăria cică intenţionază să le edifice? Până a se ajunge efectiv la demararea lucrărilor însă, din bugetul local sunt cheltuiţi bani serioşi pentru studii de fezabilitate care atunci când sunt finalizate nu mai sunt de actualitate. Recent viceprimarul Dan Tarcea a anunţat pe calea undelor radio că municipalitatea a elaborat caietul de sarcini pentru licitaţia privind studiul de fezabilitate şi că, dacă totul va decurge normal, investiţia la cele două pasaje se va demara în 2019. 
”Am elaborat caietul de sarcini pentru Studiul de fezabilitate. În aceeaşi etapă suntem şi în cazul pasajului rutier din Piaţa Mărăşti, care va fi subteran sau suprateran, încă nu ştim, Studiul de fezabilitate ne va da soluţia. În acest moment aşteptăm un răspuns de la Autoritatea Naţională de Achiziţii Publice pentru a valida Caietul de sarcini pentru demararea licitaţiei pentru Studiul de fezabilitate. Acest studiu de fezabilitate ne va spune pe unde va trece, care va fi lungimea, care va fi lăţimea, care vor fi terenurile afectate de aceste două obiective. Cu siguranţă, aceste două pasaje rutiere vor ajuta să avem o circulaţie mult mai bună în municipiul Cluj-Napoca”, a afirmat Dan Tarcea. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *