Lucrările de modernizare a scuarului CEC Bank spulberă statuia lui A.I.Cuza din peisaj. Fântâna arteziană a dispărut în mod misterios

Lucrările de modernizare a așa-zisei Piațete A.I. Cuza - zona scuarului CEC Bank, situată chiar vis a vis de Instituția Prefectului Județului Cluj – avansează anevoios, asemenea unui segment însemnat de pe strada Tipografiei. În vreme ce strada Regele Ferdinand a fost inaugurată separat, celelalte străzi cuprinse în același proiect au rămas cu lucrările suspendate ori ritmul lucrărilor înaintează greoi. Astfel, chiar dacă proiectul (din fonduri europene) a vizat „Creșterea și îmbunătățirea spațiului pietonal-velo, modernizarea străzii Tipografiei, scuar CEC, strada Regele Ferdinand și străzile adiacente”, doar o singură stradă a încăput în imaginile surprinse de reprezentanții Primăriei și postate pe pagina oficială de socializare a edilului Emil Boc: str Regele Ferdinand.

În rest, liniște și pace multă peste șantierele de pe străduțele „adiacente”, de asemenea, parte din proiect: str Tipografiei (unde un tronson este licitat pentru a 6-a oară având o valoare tot mai mare, acum de 1,8 milioane lei), ori strada Sextil Pușcariu. Numai pe strada Emile Zola lucrările au fost încheiate, chiar dacă dintre toate aceste ulițe doar strada Regele Ferdinand a fost inaugurată oficial și redată clujenilor. 

CITEȘTE ȘIStrada Regele Ferdinand, cea mai veche din Cluj-Napoca, a fost modernizată și redată clujenilor

Piațeta A.I.Cuza – un scuar rămas fără statuie

sursa captură: destepti.ro

Scuarul CEC Bank/ Piațeta A.I.Cuza, zona unde an de an aveau loc evenimentele dedicate serbării Micii Uniri din data de 24 ianuarie, a rămas unul golaș, devenind un plin șantier.

În fond, alarmant este faptul că fântâna arteziană din mijlocul scuarului, care ajunsese într-o stare avansată de degradare, a dispărut pur și simplu, nemaifăcând parte din proiect, după modernizare, după cum nici bustul domnitorului A.I.Cuza nu se mai regăsește în piațeta care-i poartă numele. 

șantier Piațeta A. I. Cuza: imagini surprinse în iunie 2020

Neoficial, vă putem spune că bustul lui Alexandru Ioan Cuza va fi mutată din stradă, într-o zonă alăturată, unde va fi străjuită de copaci. Dar nimeni dintre reprezentanții administrației locale nu știe în ce zonă va fi strămutat bustul, ori cel puțin din neglijență, au omis să facă acest detaliu însemnat, public. Și, un alt detaliu de neocolit: piațeta va fi pavată cu granit, după cum șade frumos unui oraș de provincie cu orgoliul cât o țară. 

Dacă ar fi să ne amintim de momentul jenant care a avut loc în urmă cu doar 3 luni de zile, în Turda, când cu prilejul Zilei Eroilor Români, soldații au depus coroane de flori la monumentul eroilor sovietici...

Odată cu dispariția bustului lui Alexandru Ioan Cuza din piațeta cu același nume, această întâmplare nefericită se va putea împământeni: și de Ziua Micii Uniri, armata română își va putea prezenta onorurile depunând coroane de flori soldaților sovietici ori necunoscuți.  

În ședința din 5 martie 2019, Consiliul local aproba proiectul „Creșterea și îmbunătățirea spațiului pietonal-velo, modernizarea străzii Tipografiei, scuar CEC, strada Regele Ferdinand și străzile adiacente”.

Lucrările la strada Regele Ferdinand începeau în august 2019, iar la celelalte străduțe incluse în proiect lucrările au început pe apucate, dovadă că doar o singură stradă a fost reabilitată și inaugurată, redată clujenilor. 

Cât privește celelalte străzi, inclusiv scuarul CEC Bank, acestea urmează să fie redate clujenilor cât mai aproape de data alegerilor locale, adică 27 septembrie 2020, cu vâdit subtext electoral. Ori la anul și la mulți ani...

Valoarea totală a proiectului este de 23.056.185 lei, contribuția proprie a municipiului Cluj-Napoca fiind de 1,6 milioane lei.

Obiective proiect: amenajarea scuarului CEC Bank/Piațeta A.I. Cuza

Propunere pentru Piateta I. Cuza (scuar C.E.C.):

 pastrarea a doi dintre arborii existenti (cei mai dezvoltati) si plantarea ~18 noi arbori
 deschiderea piatetei spre strada I. Cuza (eliminarea barierei gardului viu)
 mobilier urban si iluminat public
 terasare deoarece exista diferenta de nivel de ~1m intre latura CEC si latura str. I Cuza
 stand biciclete pe latura cu Prefectura
 acces masina blindata CEC bank

Lucrările de modernizare au fost atribuite cunoscutei firme, specializată în lucrări publice alături de Primăria Cluj-Napoca, SC Diferit SRL. 

Cum arăta șantierul la începutul lunii iulie 2020 puteți urmări accesând link-ul de mai jos: 

CITEȘTE ȘI: Organizare de șantier în bătaie de joc în zona scuarului CEC din centrul Clujului

Lucrările de modernizare din scuarul CEC sunt executate în cadrul proiectului „Creșterea și îmbunătățirea spațiului pietonal în zona urbană – Modernizarea străzilor R. Ferdinand, E. Zola, S. Puscariu, Tipografiei (tronson 1, respectiv 3) și a scuarului C.E.C. din Municipiul Cluj-Napoca”, proiect cu finanțare nerambursabilă prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020, Axa prioritară 4, Obiectivul specific 4.1, reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă.

Valoarea totală estimată a proiectului este de 23.056.184,98 lei, din care valoarea nerambursabilă solicitată este de 21.425.503,55.

Contractul de proiectare cu execuție lucrări nr. 253257 s-a atribuit, în data de 14.05.2019, executantului Asocierea SC DIFERIT SRL şi SC NV COSTRUCT SRL, iar termenele de realizare sunt 2 luni pentru proiectare şi 11 luni pentru execuția lucrărilor, de la data emiterii ordinelor de începere.

Implementarea proiectului are termen de finalizare 31.05.2021.
 
Acum, după cum puteți constata, lucrările au avansat, dar bustul domnitorului A.I.Cuza nu mai face parte din peisaj în mod categoric, fiind strămutată din această piațetă.

Nici fântâna arteziană nu-și mai are locul aici. 

august 2020

granitul așteaptă cuminte să fie executat

În schimb, la final, la umbra însorită a celor câțiva copaci plantați de-a gata, veți putea beneficia de încă un spațiu betonat în totalitate, cu un colorit consacrat de administrația PNL-istă clujeană:

verdele de asfalt. 

Despre modul în care au fost executate lucrările pe strada Emile Zola puteți afla mai multe detalii aici.

CITEȘTE ȘIStrada Emile (de)Zola(nt), plină de „țepe” după modernizare

De asemenea, mai puteți afla detalii prețioase despre modul în care ar putea arăta strada Tipografiei la finalul lucrărilor, regăsiți și imagini recente de unde veți constata cum arată acum șantierul de pe str Tipografiei. 

CITEȘTE ȘIStrada Tipografiei, în prag de inaugurare: pavaj nou-nouț, stâlpi de delimitare pentru pietoni și o zonă generoasă pentru plimbare

Nici strada Sextil Pușcariu nu arată mai bine:

CITEȘTE ȘI: Stradă modernizată recent, cu cabluri în loc de arbori

Adauga comentariu