Lovitura in CONSILIUL JUDETEAN CLUJ. Un pesedist gasit in INCOMPATIBILITATE pentru SASE contracte comerciale

Agentia Națională de Integritate a confirmat astăzi că a constatat starea de incompatibilitate în care se află consilierul județean Vasile Sălătioan, pe care Ziar de Cluj o prezenta încă din 2016. Potrivit ANI, membrul PSD ocupa funcția de consilier judetean în timp ce avea contracte comerciale cu DGASPC Cluj - entitate aflată în subordinea Consiliului Județean. Concret, în timp ce era șeful unei societăți comerciale(potrivit ANI), Vasile Sălătioan a semnat contracte cu o alta intituție asupra căreia avea drept de vot prin pozitța de consilier județean. Practic, o parte din bugetul pe care CJ Cluj îl aproba pentru DGASPC Cluj mergea pe contractele pentru firma privată la care lucra consilierul. 

"În perioada exercitării mandatelor de consilier județean (2012 – 2016 și 2016 – 2020), o societate comercială la care persoana evaluată deține funcția de șef birou/serviciu financiar – contabil a încheiat 6 contracte comerciale de prestări servicii/executare lucrări/furnizare produse cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj. Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 90, alin. (1) din Legea nr. 161/2003", arata cei de la ANI. 

 

Vasile Sălătioan: Nu eu am semnat acele contracte!

 

Contactat telefonic, consilierul județean Vasile Sălătioan susține că nu deține funcții de conducere la nivel executiv. Potrivit acestuia, contractele vizate de cei de la ANI nu au legătură cu funcția sa și că înainte cu un an ca acele contracte să fie semnate el a renunțat la programul full time din cadrul companieie respective. 

„Cei de la ANI mi-au cerut un punct de vedere acum trei săptămâni. Ei au luat decizia pe care au luat-o. Au luat-o prea direct. Eu nu dețin o funcție de conducere cum motivează ei conform legii respective. Eu dețin o funcție la societate ASY EXIM SRL sunt șef birou contabilitate. Eu mă ocup pe partea de furnizori și am atribuții la SSM și PSI. Nu conduc pe nimeni și nu coordonez pe nimeni. M-a surprins decizia lor, aștept să îmi comunice decizia pe cale oficiala ca sa pot sa o contest in instanță. Eu nu sunt asociat, administrator sau director la societatea respectiva. Eu nu am semnat nici un contract cu DGASPC Cluj. Nu pot sa iau eu directorul la întrebări despre ce contracte semnează. Contractele fuseseră semnate în 2014, iar eu nu mai lucrez la acea societate din 2013 full time, ci part-time”, declară Vasile Sălătioan.

 

Sesizarea Ziar de Cluj

Redactorul șef al Ziar de Cluj a formulat o sesizare către cei de la ANI, pentru a se efectua verificări ale stării de incompatibilitate a lui Vasile Sălătioan. Iată un fragment din articolul publicat atunci în Ziar de Cluj

Opinia oficială a Agenției Naționale de Integritate cu privire la situația prezentată de Ziar de Cluj cu privire la anumite situații de conflict de interese și/sau de incompatibilitate sesizate printre consilierii județeni, este, conform dispozițiilor art. 46 din Legea Administrației Publice Locale nr. 215/2001:

“(1) Nu poate lua parte la deliberare și la adoptarea hotărâririlor consilierul local care, fie personal, fie prin soț, soție, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local. (…) coroborate cu prevederile art 77 din Legea 393/2004 privind statutul aleșilor locali (…) Consilierii județeni și consilierii locali nu pot lua parte la deliberarea și adoptarea de hotărâri dacă au un interes personal în problema supusă dezbaterii (…)”.

Urmare la Adresa Ziar de Cluj nr. 33849/G/II/09.08.2016, prin Adresa nr. 37902/G/II/13.09.2016, ANI ne solicită:

“Având în vedere cele mai sus menșionate, în situația în care dețineți documente și înscrisuri care să vină în sprijinul aspectelor semnalate și dn care să rezulte indicii cu privire la un posibil conflict de interese, din care să rezulte interesul personal sau patrimonial al consilierilor județeni la care faceți referire, vă invităm să formulați o nouă petiție însoțită de documente justificative”.

Lăsând la o parte faptul că o autoritate publică ne solicită nouă, un ziar, să cerem unei instituții publice documente pe care, cu autoritatea pe care o reprezintă ANI, ar avea șanse mai mari să le obțină, Ziar de Cluj a produs acum două zile dovezile (însoțite de documente) necesare pentru dovederirea interesului consilierului județean PSD Vasile Sălătioan, care a câștigat bani frumoși de pe urma afacerilor cu DGASPC, deși acesta le neagă. Pe speță am formulat o nouă petiție către ANI.”

Adauga comentariu