Rautacisme

Locuitorii comunei Floreşti sunt nesătui: nu le este îndeajuns că au promenadă pe malul apei pe fiecare stradă, la fiecare ploaie, acum îi cer bietului Şulea să le facă una şi pe malul Someşului!

Nici n-a apucat bine primarul Floreştiului, Horia Şulea, să bufteze Centura de Sud şi să nu facă mai nimic pentru a face ca viaţa din cea mai mare comună din România să fie decentă, chestii gen: infrastructură, curăţenie, canalizare care să nu refuleze, trotuare decente, grădiniţe, biblioteci şamd, că o asociaţie îi cere să facă o alee pietonală pe malul Someşului.

Adică nu le ajunge plimbarea pe lângă apele aduse în stradă de revărsarea canalizării şi/sau din cauza băltirii apei de pe carosabil după fiecare ploaie, le trebuie şi să admire toate deşeurile care plutesc pe râul Someş. Ştiţi, Someşul este acel râu pe care se transportă deşeuri către Cluj-Napoca prin bunăvoinţa celor care, în amonte, îşi aruncă ce se mai învecheşte sau prisoseşte prin case în apă. Că e mai ieftin. Dar asta e altă poveste, cea în care inutilul sinecurist Şurubaru a cheltuit câteva zeci de mii de euro pentru o inutilitate de baraj plutitor care ar fi trebuit să împiedice intrarea deşeurilor în municipiu.

Revenind la cea mai mare comună din Floreşti, administraţia de aici, la fel ca şi cea din Cluj-Napoca, se joacă de-a implicarea cetăţenilor în cheltuirea banului public. O chestier numită pompos “Bugetare participativă”. În cadrul acestei “bugetări”, organizaţia Someşul Nostru propune cheltuirea a 100 de mii de euro pentru amenajarea spaţiului public „pe porțiunea de dig de la baraj spre Gilău aproximativ un kilometru (unde) se poate amenaja o alee pietonală asfaltată cu o lățime de aproximativ 4m cu băncuțe, felinare, coșuri de gunoi, arbuști ornamentali, pentru plimbare și relaxare!”. Beneficiari ar fi „locuitorii comunei şi nu numai”.

Credem că beneficiari ar fi doar acei “nu numai” care ar cam pune pe foc băncuţele şi s-ar distra copios luând la ţintă felinarele. Câtă poliţie locală are Floreştiul să-şi păzească promenada din moment ce cei care sunt acum pe statul de plată nu sunt capabili să pună frână aruncării deşeurilor în râu?

Că banii ar putea fi folosiţi mai cu spor o ştie şi primarul Horia Şulea. În fond, vine iarna: o deszăpezire ar fi mai spornică de suta aia de mii de euro (procurorii ştiu de ce).

PS: În ceea ce priveşte aşa-zisa Bugetare participativă, ca şi la Cluj-Napoca, banii îi primesc mai întâi proiectele de giumbuşlucuri, gen pictatul pereţilor şcolilor, trotinete electrice la tot cartierul şamd. Proiectele mai serioase au şi şanse mai serioase să stagneze până la realizare. Aşa că e posibil ca şi promenada din Floreşti să se finalizeze mai rapid – în orice caz mult mai rapide decât Centura de Sud.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *