Uncategorized

Locatarii vesnici ai campusului Observator, "studenti" pana la moarte

Cateva case-enclava au ramas inca in picioare printre caminele studentesti ale campusului Universitatii Tehnice din Observator. Cladirile vechi, mancate de caria timpului, sunt in mare parte parasite sau locuite de oameni nevoiasi. Stefan Bereg-Szaszi e unul dintre ei, are 67 de ani si traieste in cel mai tanar campus din oras, printre studenti.

In rumoarea studenteasca, aleea poleita cu figuri tinere, cu pas grabit, este intrerupta din cand in cand de cate-o curte umbrita de brazi. Printre cladirile de patru etaje, ce adapostesc sute de studenti, cateva case au ramas in picioare, parca dorind sa vorbeasca de familiile care si-au crescut, odinioara, copiii in ele.

Nimeni nu mai stie cum au rezistat demolarii aceste case. In anii ’80, cand s-au construit caminele pentru studenti, locuintele muncitorilor de la Cai Ferate au fost facute una cu pamantul, ridicandu-se in locul lor cladiri generoase care serveau drept spatii de cazare pentru viitorii ingineri. Cateva au scapat de tavalug, iar in jurul lor s-a ridicat un adevarat oras, mereu tanar.

Nea Stefan sta pe Ceahlau nr. 77, o casa ingradita cu gard din fier, ce poarta si astazi insemnele UTCN. De la etajul caminului VII se intinde, plina de balarii, curtea locuita de barbat. Ar fi trebuit sa fie o oaza de verdeata si liniste, insa Stefan Bereg-Szaszi a umplut-o de gunoaie. Din asta traieste, aduna resturile aruncate de studentii cazati in campus, le selecteaza si le vine pe bani marunti.

E printre putinii care mai locuieste intr-una din casele-enclava din campus, fericit ca are un adapost peste iarna si un loc al lui. Traieste din pensia de 350 de lei si banii adunati pe gunoaie. Pin interiorul portii si-a pus o cutie din plastic, in care studentii cu inima mare ii mai lasa, din cad in cand, mancare. “Asa i-am zis, cutia milei”, spune zambind Stefan.

La cei 67 de ani, barbatul traieste mereu inconjurat de tineri si-i place asa. Se mai opreste din cand in cand la o vorba cu cate-o studenta draguta, o intreaba cum e la scoala si se desparte, respectuos, de ea. Altii i-au adus si necazuri, aruncand cu sticle si fructe de la geamul de camin in curtea casei. Asa s-a trezit nea Sefan cu acoperisul spart, de-a fost nevoit sa-si inlocuiasca tigla de unul singur.

Pentru ca a avut un suflet bun, proprietara casei l-a lasat, in 2004, sa locuiasca in casuta cu doua camere si pridvor. “Normal, as fi un boschetar, dar doamna Olga Menyhart m-a lasat sa locuiesc aici. Doamna Olga locuia singura aici. Mi-a deschis usa si m-a primit in casa ei. Mi-a zis: Stai aici pana in primavara si pe urma om mai vedea. S-au facut deja zece primaveri de atunci”.

Intre timp, doamna Olga s-a imbolnavit, iar copiii ei au internat-o intr-un azil de batrani. Deseori, femeia era vazuta de studenti ingrjindu-si gradina de trandafiri. Acum, cei 350 de metri patrati de teren sunt acoperiti de balarii, caci nea’ Stefan spune ca este prea bolnav sa mai lucreze pamantul.

In campus, casele au ramas, in mare parte, nelocuite. Curtile sunt impaienjenite de vegetatie, trandafiri salbatici au crescut prin gard si numai geamurile cu pervaz din lemn casca ochii la trecatorii de pe alee.

Cele cateva casute ramase in picioare incurca planurile de extindere ale Universitatii Tehnice. Prorectorul Liviu Cucu spune ca aceste cladiri nu pot fi demolate, deoarece universitatea nu are drept de proprietate pentru ele.

”Dupa lege, orice proprietate poate fi demolata doar daca exista o autorizatie de demolare, obtinuta de catre proprietar. Nu am fost niciodata proprietari pe acele terenuri si cladiri. Daca ar fi fost in proprietatea noastra, ne gandeam sa facem ceva util cu ele”, spune prorectorul responsabil de Administratie.

Acesta explica cum UTCN a ocolit casele din zona.

“Ca peste tot, s-a construit pe masura ce s-a intrat in posesia terenului. Probabil ca statul nu a reusit sa intre in posesia terenurilor respective, iar dupa Revolutie oricum legea s-a schimbat, iar vechii proprietari sunt greu de gasit”, mai spune prorectorul Liviu Cucu.

Spre exemplu, proprietarii casei de vizavi de Caminul IV locuiesc in strainatate. Nici de soarta celorlalti nu se stie mare lucru.

“Pe moment nu exista alocatii bugetare pentru cumparari de terenuri si proprietati. Nu putem sa ii despagubim pe proprietarii de drept”, mai arata prorectorul.

Traieste din gunoaiele studentilor

Stefan Bereg-Szaszi a avut, mai mereu, reclamatii pentru gunoaiele pe care le depoziteaza in curte. Le strange din tomberoanele campusului si le duce in curte, acolo unde administratorii caminelor nu mai au nicio jurisdictie. Spune ca nu are ce altceva sa faca, selecteaza deseurile si le duce la punctele de colectare.

“Mi-am facut un carucior, l-am transformat si il port dupa mine cu bicicleta. Port cu el gunoaie, strang doze de bere din aluminiu. Aia-i doi lei kilu. In rest, duc cutii de conserva, cartoane, sticle din plastic”.

Nu de putine ori, reprezentantii universitatii au chemat Politia Comunitara, insa nea Stefan a scapat, de fiecare data, cu cate o amenda.

“I-am spus administratoarei de camin: Doamna scumpa, eu din asta traiesc”, povesteste barbatul.

“Domnul acela nu este proprietarul casei, este un homeless care s-a aciuat pe acolo si are pasiunea de a strange gunoaie. S-a discutat cu dansul de nenumarate ori. Solicitam ajutorul Politiei Comunitare sau a Politiei studentesti, dar nu putem sa intram pe propietate”, conchide proprectorul Liviu Cucu.

Cartier construit pentru muncitorii de la Cai Ferate

Cartierul Zorilor din Cluj era unul locuit, in preponderenta, de muncitori. A fost construit in locul vechiului cartier Szentzuca, o strada care pornea din centrul orasului (actual Napoca) si avea o prelungire exterioara, care urca pana sus, in actualul cartier Zorilor.

“In jurul acestei strazi exterioare s-a tot constuit, astfel ca in 1900 deja existau actualele strazi Marinescu si Hasdeu. Vechiul cartier a fost demolat o buna parte, iar in 1920 s-a construit Zorilor, pentru romanii care veneau in oras sa lucreze la Caile Ferate si la clinici”, spune istoricul Tudor Salagean.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *