Locatarii Ansamblului Rezidențial Iris reclamă gravele nereguli urbanistice din zonă: „Ni s-au vândut iluzii pe hârtie”

Pe terenurile și peste clădirile fostei fabrici de porțelan din Iris, investitorii imobiliari au început să ridice, în urmă cu mai bine de un deceniu, blocuri. Promisiunile erau mari, prețurile mici, așa că apartamentele s-au vândut ca pâinea caldă și, an de an, mai era dărâmată câte o clădire a fostei fabrici, pentru a se mai construi câte un bloc.

Dezvoltatorii le-au promis clienților grădiniță, locuri de joacă, spațiu gratuit de parcare (și, la început, chiar era), ba chiar și o piscină. Însă, de la un bloc la altul, constructorii s-au lăcomit și au uitat să mai investească și în calitatea vieții celor care le-au cumpărat apartamentele. Blocurile s-au construit cât de apropiate posibil, iar între ele doar dale de beton pe care s-au trasat parcări, ce s-au vândut cu mii de euro.

În incinta Ansamblului Rezidențial Iris se circulă acum în stil slalom, mașinile printre copii, iar copiii bat mingea printre mașini; un mușuroi urbanistic haotic, ce ne arată că orașul este, în materie de construcții rezidențiale, un sat fără câini – autoritățile nu văd, nu vor să vadă nerespectarea reglementărilor urbanistice sau nu pot, din diverse motive sau interese, să îi readucă pe constructori „la poloboc”, atunci când sar calul, în goana după profit, și uită să își mai respecte autorizațiile de construcție și promisiunile luate față de cumpărători.

O locatară a Ansamblului Rezidențial Iris a detaliat, pentru Ziar de Cluj, problemele cu care se confruntă cei care au cumpărat apartamente aici:

„Suntem locatari ai Ansamblului Rezidențial Iris din Cluj-Napoca, un ansamblu care ar fi trebuit să aibă, prin definiție, spații verzi, alei pietonale, loc de joacă și alte facilități. Ni s-au vândut iluzii pe hârtie.

De când ne-am mutat în Ansamblu nu existau alei pietonale, dar constructorul, care între timp a decedat, ne-a spus că acestea se vor face în momentul în care vor fi terminate lucrările de construcție în Ansamblu.

Anul trecut a fost terminat ultimul bloc (constructorul/ dezvoltatorul a decedat înainte cu aproximativ 1 an înainte de finalizarea acestuia, iar firma a fost preluată de fiii acestuia).

După terminarea ultimului bloc (vara 2019) s-au și început reparațiile la drum, reparații care s-au încheiat în urmă cu aproximativ 1,5 luni. Cu această ocazie, s-au și montat blocări pentru parcări, pe parcările de lângă imobil nefiind C.F.-uri.

În iarnă, când am constatat că efectiv nu o să avem alei pietonale, așa cum erau ele prevăzute în autorizațiile de construcție, am făcut mai multe sesizări către Primăria Cluj-Napoca. Poliția Locală s-a deplasat de mai multe ori la fața locului și a constatat neregula, dar au spus că nu pot face nimic fiind proprietate privată și sa acționăm în judecată. De asemenea, ne-au spus că modificarile au fost aprobate în planul vizat propus spre neschimbare. Problema este ca acest aviz nu corespunde realității. S-a aprobat transformarea a ceea ce trebuia să fie spațiu verde și acces pietonal în locuri de parcare, iar lățimea drumurilor dintre parcări sau parcări și imobil trebuia să fie de 6 metri. S-au numerotat așadar parcările, începând de anul trecut și până de curând, dar lățimea drumului este de maximum 4 m, în unele locuri chiar mai puțin. S-au aprobat pe foaie, când faptic este imposibil așa ceva! Dacă drumul ar avea lățimea de 6 metri, cum ar trebui (mai menționez că sunt blocuri preponderent cu 6/8/10 etaje) parcările din jurul imobilelor nu ar putea exista. Practic, s-a luat din lățimea drumului și s-au făcut parcări.

Dar nu aceasta e cea mai mare problemă, ci faptul că este un ansamblu cu aproximativ 2000 de apartamente, format în marea lui majoritate din familii tinere cu copii. Circulăm pe același drum cu mașinile, și credeți-mă că nu sunt puține, nu avem alternativa de deplasare ca și pietoni.

Zilnic siguranța ne este pusă în pericol. Chiar în urmă cu 2 zile, un copil pe bicicletă a fost lovit de o mașină. Au fost mai multe incidente și accidente. Este haos, iar autoritățile ridică din umeri. Este cunoscut că acești constructori/ dezvoltatori au relații sus-puse și ne luptăm cu morile de vânt! În plus, copiii noștri se joacă pe drumul de acces auto pentru că locul de joacă, care  trebuia să existe în Ansamblu, nu s-a mai făcut! (Mai era prevăzut un teren de tenis, o grădiniță/școală). Copiii nu au un loc de joacă, așa cum ar fi trebuit! E o mare de betoane și mașini. Chiar dacă planul inițial a fost altul, constructorul are posibilitatea să îl schimbe după bunul plac, iar acum ne-am trezit că trăim într-un parc auto. E groaznic!

Și acum locurile de parcare trasate de constructor, pe care nu sunt C.F.-uri, se vor vinde ca și cotă parte de teren și au inclus și drumul de acces auto, deși accesul auto este oferit prin contractul de vanzare-cumpărare al imobilului.

Vrem să trăim într-un mediu sănătos, vrem să avem alei pietonale și vrem loc de joacă pentru copiii noștri! Vă rugăm să luați la cunoștință de acest caz și dacă se poate

să sesizați autoritățile abilitate pentru a găsi soluții pentru noi. Suntem aproximativ 10000 de oameni în Ansamblu, avem nevoie de siguranță și loc pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor noștri. Vă rog să vă deplasați în zonă în special după ora 18, când copiii ies afară la joacă, să vedeți în ce condiții o fac... Și cum se circulă. Mulțumesc! Va atașez poze să vedeți despre ce este vorba.

Acesta este planul inițial. Pe baza acestuia au cumpărat majoritatea locatarilor apartamente în Ansamblu.

Așa a ajuns... practic tot spațiul verde și de acces pietonal a fost aprobat pentru a se transforma în parcări.

Aceasta este o parte din autorizația de construcție a imobilului în care locuiesc. Este prevăzut acces pietonal în suprafață de 100 mp.

Așa arată drumurile. Chiar și cu aprobarea parcărilor, acestea ar fi trebuit să aibă 6 m! După cum puteți vedea, acesta are aproximativ 3 m lățime. Oamenii pe bicicletă sau pietoni circulă concomitent pe același drum.

Așa-zisele parcări chiar lângă imobil și un drum cu o lățime mai mică de 4 m.

Din imobil se iese direct în drumul cu acces auto.

Pe drumul de acces auto se joacă toți copiii.

Mai menționez că în Ansamblu nu sunt semnalizate treceri de pietoni, indicatoare sau limitatoare de viteză.

Este revoltător că s-au aprobat asemenea schimbări fără a se lua în calcul factorul uman! Cum să trăim așa? În cazul în care unul din noi va fi lovit de o mașină, cine va răspunde, cum ne putem proteja când nu avem alternativă? În zona aceea gri din stânga a planului inițial era o clădire rămasă din "Fabrica de Porțelan". În urmă cu 3 săptămâni a fost demolată. Am înțeles că și acolo se va construi un bloc. Se pot face parcări supraetajate și să se desființeze parcările care se vând de fapt ca și teren intravilan, iar astfel să se creeze alei pietonale, iar între blocurile K3 si L3 din Ansamblu,  pe terenul care ar fi trebuit să ridice grădinița sau școala, dacă tot nu se mai fac, măcar să creeze loc de joacă pentru copii!

Încă ceva. Pentru că drumurile nu au lățimea potrivita și nu vor putea fi predate Primăriei, în antecontractul de vanzare-cumpărare a locului de parcare care nu are C.F., dar se vinde ca și teren intravilan, suprafața care se vinde nu este de 6 mp, cât are efectiv asa-zisa parcare, ci 22,22 mp. O dată cu locul de parcare, vinde și cota parte fiecăruia din drumul de acces auto, fără a fi stipulat acest lucru în antecontract. Vă trimit și modelul antecontractului trimis în urmă cu câteva zile vecinilor.”

Adauga comentariu