Din oras

Localuri noi si vechi. Ce update-uri mai face strada Piezisa?

Piezisa, strada studentiei, e cunoscuta pentru atmosfera de vacanta, pentru puburile in care tinerii se aduna dupa cursuri, la o cafea sau seara la o poveste sau la dans. E strada cu de toate, de la xeroxuri, la alimentare, de la cluburi la puburi sau fast food-uri. Totodata, Piezisa e si o strada care se updateaza constant. Unele localuri si-au schimbat designul, altele s-au inchis, iar in locul lor s-au redeschis noi afaceri. Pana la urma, Piezisa e strada tuturor posibilitatilor. In urma cu cativa ani a existat chiar si o casa de rugaciuni si un Spice Shop. Acum nu lipseste solarul sau cunoscutul brand Infinity Games asezate printre puburile veterane precum Stud Pub, Solas sau Booha.

Cum cobori din Hasdeu, pe partea dreapta, primul local care atrage atentia este Molecular Beams sau doar Beams, cum ii spun studentii. Pana in 2013, cand s-a ridicat cladirea de la numarul 28, terenul de acolo arata deplorabil, dupa cum isi aminteste o studenta.

„Tot timpul mirosea a urina acolo, iar din strada se vedeau intrand in curte oameni nevoiasi, cred ca era vorba de o familie fara adapost”, isi aminteste Elena Bostenaru, una dintre studentele care a locuit in caminele din Hasdeu.

In prezent, peisajul dezolant a fost inlocuit cu cladirea primitoare asezata pe doua nivele, iar la parter in zona barului se organizanizeaza adesea si petreceri.

Chiar langa Beams, la numarul imediat urmator functioneaza deja din 2012 Studio 26, initial cunoscut ca Barul fara nume. Cu doua etaje si doua terase, dintre care una pe acoperis, localul si-a primit numele in urma unor propuneri facute de clientii lui. E un local care cauta originalitatea, motiv pentru care cele doua etaje au un design diferit, iar afara pe o tablita isi anunta mereu cele mai bune oferte insotindu-le de un desen pe masura meniului.

Pe aceeasi parte, imediat dupa aceea, se intrezareste La Dolce Vita, un local cu vechime, inaugurat in 1993 sub numele de ”Spaghetti”. Din 1998 a fost rebotezat primind denumirea ”La Dolce Vita”, care a ramas si pana azi. Restaurantul e cunoscut de studenti si pentru ofertele avantajoase prin colaborarea cu cei de la Studcard, dar, in general, si pentru meniurile ieftine cunoscute sub denumirea de ”Paste Student” sau ”Pizza Student”.

La numarul 22 pe terenul nefolosit de langa London Pub se va construi un nou local, un imobil mixt cu imprejmuire si amenajari exterioare. Certificat de constructie a noii cladiri a fost obtinut in 2 octombrie de Mona Lisa Dumitru si Catalin Dumitru. In urma cu cativa ani pe acest spatiu functiona Internet Cafe Dya Serv

Tot un local nou este si Spartan, un viitor restaurant care aduce un concept nou pentru Piezisa propunand mancare cu specific grecesc.

Un alt bar care si-a schimbat de cativa ani designul devenind un adevarat club pe timp de noapte, e Big Apple. Tot cu traditie este si localul Solas Cafe, preferat mai ales de cei care stau in caminele din apropiere. De asemenea, printre toate acestea, pe partea dreapta se afla si Restaurantul Indigo, cunoscut pentru mancarea cu specific indian care ofera mancarii studentesti si o arome mai exotice.

In materie de schmbari si update-uri, intra si cunoscutul Uni Pub. Pana in 2011, cand s-a deschis acesta, la numarul 6 functiona Time Lounge tot in sistem de pub si terasa. Insa, in prezent, acesta a fost dat uitarii, studentii de acum cunoscand doar shoturile casei oferite de Uni Pub cu preturi intre 6-12 lei, cu jagermeister si tequila la metru sau carafe de Cuba Libre si Jagger Apple.

Nici la numarul 2 de pe aceeasi strada afacerile nu au fost mai stabile. In 2012 a existat un internet cafe, care a devenit ulterior Spice Shop. Insa nici acesta nu a functionat foarte mult, intrucat in prezent a fost inlocuit de un Solar.

”Prima adresa de e-mail chiar aici mi-am deschis-o”, a scris Camelia la un moment dat pe pagina de Facebook a Piezisei, amintindu-si de vechiul internet cafe.

Cel mai interesant este, probabi, faptul ca in 2008 printre terasele, barurile, magazinele si xeroxurile de pe Piezisa, exista chiar si o casa de rugaciune numita Gogota Calvary Chapel. Capela a fost fondata de un american care initial isi dorise sa devina arhitect, insa, in timp, a ales sa se reprofileze. In prezent, aceasta nu mai exista. Chiar langa aceasta se afla pe atunci si o sala de fitness. Dar nici aceasta nu mai este functionabila. A fost inlocuita in 2013 cu localul Janis la Stup, cel de al noualea, pe atunci, din lantul Janis. In ciuda designului inedit cu albine si stupi si a programului non-stop, nici aceasta afacere nu a durat prea mult, astfel incat, anul acesta s-a deschis un fast food in locul lui. Fast food care se numeste Power.

Pe partea stanga a Piezisei, un restaurant care inca functiona prin 2012 este Amigos, localul de la numarul 23A. In prezent, cladirea a fost transformata in actualul Rehab College Bar, langa care se afla si un magazin de bauturi.

Un pub cu traditie care a devenit in timp un adevarat concept este Booha Bar, deschis din 2009. Acesta face parte din seria celor mai vanate locuri de pe Piezisa, in weekenduri sansele de a gasi o masa libera fiind foarte mici. Alaturi de acesta si Living Pub este un bar care a ramas in picioare si este inca din 2010 printre preferatele studentilor. Printre veterane intra deja si Terasa Niko cunoscuta pentru preturile accesibile. Cu toate acestea, cel mai vechi este Stud Pub, infiintat in anul 1993.

Un alt brand care a devenit promovat pe strada studentilor este acela al “oii negre”. Din 2014, Black Sheep si-a facut loc la numarul 21 printre localurile mai vechi, venind insa cu oferte generoase si cu surprize pentru clientii lor.

“Mi-am tinut ziua acolo cu prietenii mei. La sfarsit, dupa ce mi-au adus adus sampania, am primit si un tricou din partea lor, un tricou imprimat cu oaia neagra, emblema localului”, isi aminteste cu drag o tanara.

Candva, la numarul 7 de pe Piezisa functiona si Clubul Elite preferat mai ales de studentii care locuiau in zona. Insa acum acesta nu mai exista, iar la numarul 7 in 2013 a inceput sa functioneze Bar Nr. 7. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *