Localnicii din comuna Luna, expropriați pentru extinderea bazei aeriene din Câmpia Turzii, au sesizat Curtea Constituțională în privința despăgubirilor

Tema extinderii Bazei Aeriene 71 din Câmpia Turzii a ajuns pe masa judecătorilor de la Curtea Constituțională, din cauza cuantumului despăgubirilor prevăzute de lege, motiv de nemulțumire pentru localnicii din comuna Luna, județul Cluj. La începutul anului trecut, Ziar de Cluj semnala că Ministerul Apărării Naţionale (MApN) demara în Câmpia Turzii operaţiunile de expropriere a terenurilor pe care va fi extinsă viitoarea bază aeriană modernizată pentru noile avioane F-16 care vor fi achiziţionate de Forţele Aeriene Române, prilej cu care americanii de la US Air Force anunţau că investesc 40 de milioane de dolari, iar România avea în vedere alocarea a 1,7 miliarde lei pentru extinderea, prin exproprieri, pe 370 de hectare a bazei militare aeriene de la Câmpia Turzii, în perspectiva achiziției de noi avioane F-16.

CITEȘTE ȘI: Exproprieri la Câmpia Turzii pentru extinderea şi modernizarea Bazei Aeriene 71

Ministerul Apărării Naționale (MApN) a expropriat anul trecut circa 370 de hectare de terenuri proprietate privată în comuna Luna, aparținând unui număr de 1.326 de persoane fizice, pentru proiectul „Realizare infrastructură - zona operațională - în cazarma 1833 Câmpia Turzii", investiție estimată la o valoare totală de cca 1,7 miliarde lei.

Acum, o familie de agricultori care a fost expropriată anul trecut - o suprafață de teren de circa 2 hectare, în comuna Luna - pentru extinderea și dezvoltarea bazei militare aeriene de la Câmpia Turzii și care a dat în judecată Ministerul Apărării Naționale (MApN), nemulțumită de cuantumul despăgubirilor primite, a reclamat la Curtea Constituțională mai multe prevederi ale Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică legate de modalitatea de stabilire a compensațiilor pentru proprietarii expropriați, notează profit.ro

Mai mulți localnici din zonă, proprietari de terenuri, și-au exprimat nemulțumirea cu privire la cuantumul despăgubirilor, care au fost stabilite la doar 0,32 lei/mp (3.200 lei/hectar), în condițiile în care prețul în zonă ajunge și la 40.000 lei/hectar.

Exproprierile efectuate de MApN în comuna Luna pentru extinderea bazei aeriene Câmpia Turzii au dus la intentarea mai multor acțiuni în justiție, iar într-unul dintre procese, intentat de o familie căreia i s-au expropriat circa 2 hectare de teren, instanța a dispus recent sesizarea Curții Constituționale, la solicitarea reclamanților, solicitare care vizează evaluarea legislației privind acordarea despăgubirilor pentru cauze de utilitate publică:

„Dispune sesizarea Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 al. 1 din Legea nr.255/2010 în cee ce privește sintagma <...având în vedere expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici...> , a prevederilor art. 11 al. 8 din Legea nr.255/2010 actualizată privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, respectiv <8) Raportul de evaluare se întocmește avându-se în vedere expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici, potrivit art.77 ind.1 al.5 din Legea nr.571/2003 privind codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare> și a prevederilor art. 22 al. 6 din Legea nr.255/2010 actualizată privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local privitor la sintagma , se arată în minuta deciziei Tribunalului Cluj.

Mai mult, după cum semnala Ziar de Cluj chiar la debutul instaurării stării de urgență în România, o suprafață de teren de peste 3.000 mp, din comuna Luna, urma să fie trecută în administrarea Ministerului Apărării Naționale și închisă accesului public, fiind pusă la dispoziția Bazei Aeriene Câmpia Turzii pentru „activități specifice”. În acest sens, Guvernul Orban adopta un proiect de hotărâre.

CITEȘTE ȘI: Ministerul Apărării Naționale preia în administrare o suprafață de teren din comuna Luna pentru Baza Aeriana Câmpia Turzii și pentru desfășurarea „activităților specifice”

Astfel, pe lângă MĂSURILE NECESARE APLICĂRII DISPOZIŢIILOR DECRETULUI NR.195/2020 PRIVIND INSTITUIREA STĂRII DE URGENŢĂ PE TERITORIUL ROMÂNIEI, figurau și două decizii privind transmiterea unor imobile situate în extravilanul comunei Luna, în suprafaţă totală de 3.384 mp (compusă din suprafaţa de 1.058 mp din Drumul Comunal 24 identificat cu nr.cadastral 53701, suprafaţa de 1.511 mp din Drumul de Exploatare 452 identificat cu nr. cadastral 50603 şi o suprafaţă de 815 mp dintr-un canal, identificat cu nr. cadastral 50598), din domeniul public al comunei Luna, judeţul Cluj, în domeniul public al statului, în vederea dării în administrare Ministerului Apărării Naţionale, pentru a fi utilizate ca drumuri de circulaţie interioară şi pentru desfăşurarea activităţilor specifice în cadrul imobilului 1833 aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Apărării Naţionale.

Decizia era motivată prin necesitatea utilizării acestor terenuri ca drumuri de circulaţie interioară şi pentru desfăşurarea activităţilor specifice în  cadrul imobilului 1833 aflat în domeniul public al statului şi  în  administrarea  Ministerului  Apărării  Naţionale,  în  care  funcţionează  Baza  71  Aeriană Câmpia Turzii.

În acest sens, Ministerul Apărării Naţionale a efectuat deja un demers către Primăria Comunei Luna, judeţul Cluj, această instituţie dându-şi acordul pentru transmiterea imobilelor sus-menţionate din domeniul public al comunei Luna în domeniul public al statului şi a solicitat Ministerului Apărării Naţionale iniţierea demersurilor necesare.

După transmiterea imobilelor în domeniul public al statului, acestea vor fi înscrise în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi vor fi date în administrare Ministerului Apărării Naţionale, prin hotărârea Guvernului.

Recent, Pentagonul anunța că intenționează să investească în 2021 o sumă semnificativă cu o valoare totală de 130,5 milioane de dolari pentru modernizarea bazei militare românești de la Câmpia Turzii. Prin această investiție se urmărește modernizarea pentru transformarea bazei militare într-un hub al forțelor aliate NATO la Marea Neagră, potrivit propunerii de buget înaintate Congresului american și citate de publicația militară Stars and Stripes.

CITEȘTE ȘI: SUA pregătește transformarea bazei de la Câmpia Turzii în hub NATO, printr-o investiție de 130 de milioane de dolari în 2021

 

Adauga comentariu