In vizor

Liviu Alexa ne zice o ciudată poveste despre un ONG clujean care șantajează oameni de afaceri din Cluj și care acum își face și partid “șordanist”

Cluj-Napoca este municipiul în care se derulează povești ciudate cu ilustre personalități care-și confundă viața pe bani publici cu cea personală, sau cu politicieni a căror familii se îmbogățesc într-un mandat cât n-au reușit “rochefelerii” în câteva generații, cu bunuri publice care se mută de la o instituție la alta, sau mai rău, care sunt date cadou de unică folosință câte unui particular, de parcă ar fi necesarul de găleți și cârpe al femeii de serviciu din Primărie, cu indivizi care se dau civici, dar își folosesc civismul pentru a-și rezolva stringentele probleme personale șamd. Toate acestea, inclusiv mărețe investiții de zeci de milioane de euro de care s-a ales praful, sub privirile blajine al instituțiilor abilitate ale statului. Ei bine, o astfel de poveste, pe care încă nu am reușit să o decriptăm în nume, ci numai în fapte, ne spune azi Liviu Alexa de pe pagina sa de Facebook. O relatăm ca atare și așteptăm lămuriri ulterioare. Deci, vă invităm să citiți “povestea oengeului șantajist care se transformă în partid șordanist”:

„Am să vă spun astăzi o poveste, o poveste frumoasă din Cluj.

A fost odată ca niciodată, o asociație, un ONG, care se ocupa cu probleme imobiliare. La început, problemele imobiliare erau ale fondatorilor asociației care locuiau pe strada mamii lor. Văzând că au succes, că lucrurile merg înspre propriile lor interese, fondatorii acestei asociații s-au gândit să extindă aria de competență – cum s-ar spune – și spre alte dezvoltări imobiliare și spre alți oameni de afaceri care construiesc blocuri, ansambluri de blocuri în Cluj-Napoca. Și-ncetul cu-ncetul, această asociație, condusă de un domn cu o aparentă inocență pe față a început să șantajeze oamenii de afaceri, sub pretextul că ei, vezi Doamne, încalcă autorizații, PUZ-uri, creând scandal și punându-i în dificila situație pe oamenii de afaceri fie să le plătească lor o taxă de șmecher pe șantaj, negociată la un anumit avocat, fie să facă tămbălău. Să accepte tămbălăul acești oameni de afaceri și să își pună în pericol investițiile. Fiindcă știți bine, unde se naște tămbălău, în Cluj-Napoca nu mai vine nimeni să cumpere de la tine apartamente dacă prin presa oarecare, sau pe Facebook, se aude că, vezi Doamne, tu faci ilegalități.

Ce mă intrigă pe mine este că această asociație, care este un fel de tampax între dezvoltatori și un anumit grup de oameni care încasează tone de bani, deci mă intrigă faptul că nimeni încă în Cluj-Napoca, mă refer la organele statului, nu ia măsuri pentru a-i stopa, pentru a-i pune la punct pe acești berbeci nesimțiți, mai ales pe avocatul ăla care, tot așa, cu un zâmbet simpatic, profesionist, crapă după bani, ridică steagul șantajului și crapă după bani. Salivează după bani. Oricum e plin de bani nenorocitul dracului…, dar faptul că îi șantajează pe oamenii de afaceri și faptul că proștii ăștia plătesc mi se pare că nu e un lucru normal. Ce vreau eu să-i întreb pe ăștia de la DNA, de la DIICOT, de la…, oare ce păzesc în acest caz? De ce nu se duc să ia oricare din să zicem niște oameni de afaceri care au apărut prin presă cu probleme de genul ăsta, în care celebra asociație s-a revoltat pe anumite să spunem carențe din proiect, și să-i întrebe așa, cu Legea într-o mână și cu Biblia în alta, dacă au fost șantajați, dacă au plătit sume, o grămadă de sume de bani? Să vedem ce iese.

Bă, mi-e silă, mi-e silă că-n orașul ăsta se pot întâmpla chestii de genul ăsta, mai ales că văd acuma că unii dintre acești membri ai ONG-ului au inaugurat o filială de partid șordanistă pe la Cluj, din care fac parte șmecheri, șantajiști, papagali și niște naivi de seviciu.

O să vorbim despre subiectele acestea. Să-i spuneți la băiatul acela cu steagul că-l fac foarte celebru, mai ales pe televizor.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *