PORTRET

Livia Livint Popa, neurologul cu suflet de poet: “Cand scriu versuri, stropii de gand se lovesc de rime si plang”

La inceput a vrut sa fie profesor de limba romana, apoi psiholog, iar in clasa a noua a fost cuprinsa de altruism, de ideea de a ajuta omenirea si a tras concluzia ca cea mai buna metoda este urmarea cursurilor Facultatii de Medicina. Livia Livint Popa este acum medic neurolog, dar inca spera sa isi vada publicat macar un volum de versuri.

Originara din Iasi, Livia Popa a facut acasa facultatea, insa a ajuns la Cluj-Napoca pentru a-si implini cu adevarat visul de a face neurologie si cercetare.
Neurologia a venit ca urmare a dorintei de a urma o specializare mai mult teoretica, curata, care sa ii ofere sansa sa aiba acces si la altceva decat corpul uman. Initial, psihiatria a fost aleasa, insa neurologia i-a parut apoi alegerea fireasca, dupa ce a realizat ca prin intermediul creierului ai cu adevarat acces la un om.

“Creierul e unul din organele cel mai greu accesibile si e foarte delicat. Cred ca este cel mai complex si cel mai friabil organ, care ne defineste ca si personalitati, ca si identitati. Mi-e un pic frica de ipoteza asta, ca am putea ajunge sa stim totul despre creier, pentru ca ar implica si un anumit grad de control. Si asta ma infioara. Intr-un fel, nu mi-as dori sa ajungem sa stim totul despre creier, as dori sa se pastreze din mister si inaccesibilitate. Suntem oameni, nu dumnezei. Si daca ni s-ar oferi controlul absolut nu cred ca l-am utiliza intelept”, marturiseste medicul.

Relatia cu pacientii e foarte importanta pentru Livia. E esential sa le castige increderea. Si relatia este sincera. “Cand am ceva de spus, le spun in fata, nu-mi place sa ii protejez, sa le ascund nimic”, precizeaza neurologul. Nu crede ca e o atitudine utila, ci demodata si care poate face mai mult rau; “protejarea” pacientilor sau a familiilor lor de un anumit diagnostic sau pronosticuri nu e abordarea corecta, iar lucrurile trebuie spuse pentru a fi rezolvate.

Pacientii sunt tot mai informati

Faptul ca pacientii si familiile lor au acces la informative e un subiect delicat. In anumite cazuri, pacientii vin cu temele facute, sunt foarte documentati si pregatiti, citesc si inteleg articole medicale, stiu ce li se poate intampla, statistici, tratamente care au dat roade. 

Dar sunt si cazuri in care vin cu franturi de informatii, isi adapteaza simptomatologia pe care o declara la ceea ce cred ca au sau boala de care sufera. Dar pacientii nu pot individualiza si nu pot selecta informatiile prin prisma unui medic. Citesc prea mult si iau de bun tot. Si atunci, in timpul consultatiilor, medicul trebuie sa ii convinga, nu trebuie doar sa le ofere informatiile.

Cei care ajung la neurolog par din ce in ce mai dornici sa isi resolve cu adevarat problemele, sunt mai constiinciosi in ceea ce priveste tratamentul si exercitiile pe care trebuie sa le faca. 

Oamenii asteapta in primul rand un tratament, abia apoi investigatii suplimentare

“Pacientii sunt obisnuiti cu un sistem. Isi imagineaza ca daca vin la doctor, tu le dai o pastila, pastila le ia durerea si procesul se opreste acolo. Realitatea e ca in neurologie nu e asa. Trebuie sa stii intai cauza durerii, sa vezi daca nu mai sunt si alte cauze asociate si cel mai greu sa ii convingi e ca anumite lucruri care nu dor sunt mai grave decat cele care dor, ca suntem purtatori de risc, ca exista factori de risc. Cred ca asta e mai greu, sa isi ia in serios anumite afectiuni subclinice sau silentioase, care nu provoaca deficite neaparat majore la momentul prezent, dar care pot provoca, la un momentdat. Trebuie sa le atragem atentia ca anumiti factori de risc trebuie luati in seama si corijati. Si profilaxia primara sau secundara sunt importante”, isi arata Livia Livint Popa ingrijorarea.

Livia Livint Popa are pasiuni legate de neurologie: stimulare magnetica si electroencefalografia, insa nu-si poate uita prima mare dragoste: poezia. Atunci cand are timp doar pentru ea, Livia citeste. Simte nevoie doar sa priveasca in zare, sa-si goleasca mintea si sa priveasca doar cum isi schimba cerul culoarea. 

A inceput sa scrie versuri in adolescenta, apoi si-a oferit diverse termene pentru a publica un volum. 30, 35, acum a ajuns la 37 de ani. Iar medicul crede cu tarie ca isi va respecta promisiunea facuta sie-si, ca pana la 37 de ani va impartasi din sufletul sau, prin intermediul cartii pe care o viseaza de prea mult timp.

Ii place enorm sa citeasca, iar printre autorii preferati se numara si Oliver Sacks („Omul care isi confunda sotia cu o palarie”, „Muzicofilia”, „Revenirea la viata”). Si Antoine de Saint-Exupery, Nichita Stanescu, Arghezi se numara printre cei pe care ii citeste cu placere. Insa isi pastreaza idea: lucruri simple, poezii simple, actiuni simple. I-ar placea sa aiba mai mult timp sa citeasca, chiar si sa reciteasca “literatura de sertar” – ceea ce a scris ea de-a lungul timpului.

„Imi plac divese: sa gust prima zapada, sa merg desculta prin iarba. Mi-ar fi placut sa fac planorism, dar deja e cam tarziu. Imi plac lucrurile simple”.

Daca ar avea o saptamana libera, Livia ar prefer sa plece “pe-un varf de munte”, insa e insarcinata cu cel de-al doilea copil si nu e chiar cea mai buna alegere.

„Ceea ce te defineste ca om sunt familia si profesia”

Livia Livinț Popa se simte „un om prin lume calator”, nu se ataseaza de locuri, ci de oameni. 3 ani din rezidentiat i-a petrecut in Belgia, insa a simtit nevoia sa se intoarca. Sentimentul de apartenenta il simte pentru Iasi, insa “acasa” se simtea in satul bunicilor. 

Dorinta de a-si intemeia o familie a atras-o inapoi in Romania. In Belgia a simtit o tendinta de degradare a familiei, acolo tendinta fiind de companie si concubinaj, nu de intemeiere a familiei traditionale, ceea ce Livia nu a putut concepe.

Ii place sa mearga pe munte si sa petreaca cat mai mult timp cu baietelul sau de 4 ani si jumatate. Acum se afla in faza in care citeste sau reciteste povesti ale copilariei, le redescopera prin ochii de matur sau le adapteaza pentru a putea fi spuse unui copil cu o varsta frageda. Are marele regret ca a pierdut etape importante din viata primului sau copil. In perioada sarcinii era si rezident, si doctorand si a trecut pe repede-inainte peste momente pe care alte femei le savureaza.  A reusit sa petreaca foarte putin timp acasa, cu puiul sau in brate, fiind nevoita sa se intoarca repede la lucru, fiind doctorand si lucrand in cercetare. Desi are doar 36 de ani, CV-ul Liviei Livint Popa este impresionant. 

In timp ce copilul sau invata sa mearga, medicul a urmat o specializare in Anglia. Si-a dat seama ca trebuie sa sacrifice din timpul pe care ar fi putut sa i-l acorde, pentru ca mai apoi sa se poata bucura de roadele muncii sale, impreuna cu familia. 

La intoarcerea din Marea Britanie a aparut oportunitatea de a veni la Cluj, initial ca doctorand, dar dupa cateva luni a avut parte de “intregirea familiei”, aducandu-i si pe sot si fiu in Ardeal. De un an si jumatate e mai linistita, poate spune ca s-a asezat la casa ei, in adevaratul sens al cuvantului.

Nu-si doreste sa mai plece in strainatate, desi ar putea-o face oricand. A ajuns la concluzia ca te poti defini mai bine la tine acasa. „Esti oarecum deja integrat in sistem, in timp ce in afara esti doar o piesa. Si atat.”

 

„A nins.

Liniștea s-a așezat pe lucruri
ca o mireasă bătrână
care știe rostul.

Albă căderea cerului 
printre pietre.

O dulce risipire
De vânt în piruiete.

Ninge.

Țurțurii
se preling limbi,
se desprind degete, 
încercând să prindă iarna de guler
s-o scuture,
s-o sărute 
pe gură.

Va ninge.

Burlane cu barbă
șoptesc pe la colțuri
de timp cu tichie
și vreme cu moțuri:
”Zăpadă zglobie
preatimpurie
va fi să fie“.

Departe,
deasupra a tot și a toate,
Dumnezeu zâmbește în fulgi de nea
și miruiește
la-ncheieturi, la porți și pe creștet
lumea.”

Mir Alb, de Livia Livinț Popa

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *