Lista completă a salariilor și sporurilor din Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj. Cât câștigă directorul și cât încasează o femeie de serviciu

În unele instituții și societăți de stat, salariile și sporurile sunt motivante indiferent dacă vorbim despre funcții de conducere sau simpli muncitori. Săptămânile trecute, v-am prezentat grilele de salarizare și sporurile din diverse instituții precum Inspectoratul Teritorial de Muncă, Primăria Cluj-Napoca, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară etc. Astăzi vă aducem în atenție o analiză a salariilor din cadrul Aeroportului Internațional Avram Iancu, cea mai profitabilă societate din subordinea Consiliului Județean Cluj.

Numărul total al angajaților la finalul anului 2020 a fost de 303 persoane, din care aproximativ 37% au beneficiat de sporuri.

„Cheltuielile cu salariile realizate în anul 2020 au fost în sumă de 24.646.911 lei, din care sporuri în sumă de 1.714.126 lei (spor căutare-salvare, spor condiții grele nocive și periculoase, spor noapte și spor week-end). Precizăm faptul că pe parcursul anului 2020, salariații Aeroportului au beneficiat de vouchere de vacanță în cuantum de 1.450 lei/angajat”, au transmis reprezentanții Aeroportului Internațional Avram Iancu, la solicitarea Ziar de Cluj.

Salariații Aeroportului Internațional Avram Iancu primesc următoarele tipuri de sporuri:

  • pentru condiții grele, nocive și periculoase de muncă: între 6% și 15% - pentru personalul care își desfășoară activitatea în condiții de muncă periculoasă;
  • pentru căutare salvare:10% - pentru personalul cuprins în Planul de căutare – salvare a aeronavelor și a pasagerilor de pe aeroport;
  • pentru ore lucrate în timpul nopții (unde este cazul): 25%;
  • pentru salariații care efectuează muncă în zilele de sâmbătă și duminică: 15% pentru fiecare oră de muncă prestată în aceste două zile.

Salariile de încadrare ale angajaților Aeroportului, potrivit grilei din decembrie 2020, arată astfel:

Funcții de conducere:

Pentru directorul executiv, salariul de încadrare este cuprins între un minim de 8700 lei și un maxim de 15.800 lei.

Un șef de serviciu are un salariu de încadrare cuprins între 6200 lei și 14.500 lei.

Un șef de birou din cadrul Aeroportului are un salariu de încadrare între 6200 lei și 10500 lei.

Șeful de tură protecția navigației aeriene are un salariu de încadrare cuprins între 5600 lei și 7600 lei.

Un șef de tură servicii securitate are un salariu de încadrare care poate varia între 4400 lei 6850 lei.

Funcții de execuție:

Pentru următoarele categorii de angajați, salariile de încadrare variază în funcție de treapta profesională și pornesc de la 4650 lei și ajung până la maxim 9900 lei: inginer, referent de specialitate, consilier tehnic, inspector aeronautic, auditor de securitate a aviației civile, specialist resurse umane, consilier juridic, expert jurist, auditor intern, expert achiziții publice, expert accesare fonduri structurale și de coeziune europene, expert în sănătate și securitate în muncă, asistent director, programator de sistem informatic, organizator protocol.

Un asistent medical generalist (principal) are un salariu de bază de minim 4.200 lei și maxim 5.600 lei. 

Un dispecer de sol este încadrat cu un salariu care pornește de la 4.200 lei pentru un stagiar și ajunge la maxim 6000 lei pentru un salariat treapta I.

Un agent de securitate aeroportuară este încadrat cu 3500 lei dacă este debutant și 5850 lei dacă are treapta profesională I. 

Un agent de securitate este încadrat cu un salariu de bază care pornește de la 3500 lei și ajunge la 4100 lei. 

Un conducător de autospecială, un servant pompier și un agent de transporturi este încadrat cu un salariu de bază care pornește de la 3500 lei pentru debutanți și ajunge la 6000 lei pentru salariații cu treapta I. 

Un operator de handling are un salariu de încadrare între 3500 lei și 6100 lei. 

Pentru un lăcătuș mecanic de întreținere și reparații, un electrician, un electronist telecomunicații, un telefonist și un muncitor în serviciile de trafic aerian salariul de bază pornește de la 3500 lei și ajunge la 6950 lei. 

Un șofer din cadrul Aeroportului este încadrat cu un salariu care pornește de la 3500 lei și poate să ajungă la 6800 lei. 

Pentru următoarele categorii de angajați, salariile pornesc de la 3900 lei și ajung la 7500 lei: referent, referent protocol, inspector siguranță, operator dispecerat operațional, operator calculator și rețele. 

Un magazioner are un salariu de încadrare de minim 4100 lei și maxim 6350 lei. 

Pentru un merceolog, salariul de bază variază între 3500 lei și 7100 lei. 

Un casier din cadrul Aeroportului Cluj-Napoca are un salariu de încadrare care pornește de la 3500 lei și poate să ajungă la 6450 lei.

Pentru un arhivar, salariul de încadrare pornește de la 3900 lei și ajunge la 5750 lei.

O femeie de serviciu are un salariu de încadrare care pornește de la minim 3700 lei și ajunge la maxim 4500 lei.

Adauga comentariu