Editorial

Liniște! Politicienii ne lucrează la libertăți și buzunare. Deci e nevoie de liniște

Pofta de bani publici nu ține de culoarea politicienilor.

Cine spune că lupul fost portocaliu poate fi pus paznic la oi în timp ce numai ăla roşu şi ăla galben (în haiticul cărora s-au topit și portocaliii) sunt flămânzi şi cruzi se înşală amarnic.

Dar mai bine să depănăm o poveste. Cică, demult (nu chiar atât de demult, dar românul uită tot ceea ce îi amintește cât este de prost, de la mâna cu ștampila de vot, până la gura cu care pupă moaștele), pe vremea când într-o duminică circulau maşinile cu numere de înmatriculare cu soţ, iar în cealaltă cele fără soţ – asta dacă nu dădeau Nea’ Ceașcă și sinistra lui soție un decret că e zăpada cât gardul și rămâneau românii cu mașinile-n fața casei până aproape de sfârșitul primăverii (că de atunci au rămas puliticienii noștrii cu ideea fixă că din ei izvorăște Legea); pe vremea când raţia de ulei pentru lunile de primăvară o luai toamna, iar pâinea se distribuia numai pe bază de buletin, ori, când pentru a cumpăra o pungă cu bomboane de pom, trebuia să ai cunoştinţe foarte bune la cofetărie, exista un popor „fericit” în îndobitocirea sa.

Vestea bună este că acest popor nu ne-a părăsit, a rămas acelaşi.

S-au schimbat doar generaţiile de securiști și slugile lor politicienii şi tehnicile de îndobitocire.

Şcoală nu se mai face nici măcar aşa cum se făcea. Există, ce-i drept, mai multe verigi la lanț și mai multă libertate la lătrat şi înjurat, dar oricum nu foloseşte nimănui acest lucru. Sau, dacă profită cineva de înjurături şi lătrături, aceia sunt tot securiștii și slugile lor, politicienii care au fost cocoţaţi la vârful puterii pentru reprezentare. Vedeți dacă nu i-am lustrat la timp?

Dezinformarea prin intoxicaţie cu ştiri şi banalităţi a devenit politică de stat, iar minciuna un mod de viaţă pentru cei care ne conduc. Pe vremea abuziv-împuşcatului, în lunile de iarnă şi început de primăvară, când se închidea circulaţia maşinilor proprietate personală, buletinul meteo-rutier era împărţit în două părţi distincte. Cel meteo anunţa timp frumos în curs de încălzire, iar cel rutier drumuri acoperite cu polei şi ninsori abundente, ca să justifice menţinerea închisă a circulaţiei auto.

Parafrazând, acum informația circulă. Și chiar cu supra-măsură (datorită tehnologiilor). Dar tot pe niște segmente care nu se pupă niciodată cu adevărul. Politicienii ne anunță ziua vremuri de abundență cu revărsări masive de lapte și miere, în timp ce noaptea pregătesc doar vremuri de restriște.

Este politica făcută prost, făcută de proști, cu proști, pentru proști, sau toate acestea la un loc? (Cred că ar fi prea multe de spus!)

Oricum, în politică niciodată 1 + 1 nu face 2, iar tactica și strategia nu se fac la modul transparent și nu conțin altă morală decât cea a învingătorului și învinsului – restul este mâncat politic corect cu polonicul, cântec de sirenă, minciună pe față și cină pentru lupii moraliști.

Așa că Poporul să facă bine să muncească, să scoată banii pentru laptele și mierea aleșilor săi!

Să mai plece din piețe să lase guvernul să lucreze în liniște. Liniștea e necesară hoției.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *