In vizor

Lingăii României n-au murit, doar un pic s-au odihnit: Zeci de ani de parade învechite la Simfonia Lalelelor

Simfonia Lalelelor Pitești a ajuns anul acesta la ediția cu nr 41. Presa națională a prezentat pe larg evenimentul, scandalizată de fotografia fetiței de numai câțiva anișori pusă de instructoarea ei de balet să stea în cap în fața asistenței așezată pe scena improvizată în fața Primăriei Pitești. Vă reamintim că la Simfonia de anul acesta au participat prim-ministrul Viorica Dăncilă, ministrul de Interne Carmen Dan, ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, politicieni locali și europarlamentari. Rețeta de anul acesta este aceeași de zeci de ani, dezvoltată cu precădere de fostul primar, Tudor Pendiuc. De altfel, în 2016, Simfonia Lalelelor a stat sub semnul unui scandal de tot râsul. Abia eliberat din pușcărie, primarul suspendat Tudor Pendiuc a organizat o Simfonie paralelă cu cea făcută de Cornel Ionică, viceprimar la ora acea cu atribuțiuni de primar. 
Astfel, în timp ce alaiul se îndrepta de la Primărie către scena de la Casa Cărții, Tudor Pendiuc, mai iute de picior, s-a cocoțat înaintea lor pe ea, lăsând asistența, dar mai ales pe Cornel Ionică fară cuvinte.
Iată câteva instantanee din 2016

 

 

În 2017, Cornel Ionică a organizat prima sa ediție a Simfoniei Lalelelor, din poziția de primar. De data aceasta, vremea nu a ținut cu el, fiind foarte urât, cu vânt și ploaie, copiii tremurând de frig la eterna paradă.

Nici în 2018 administrația nu a învățat nimic, ba a culminat cu programul artistic al unei școli de balet care a scandalizat opinia publică. Instructoarea copiilor a pus o fetiță de câțiva anișori să se dea peste cap, deși, copilei îi venea tare greu cu creștetul capului înfipt în pavele. O reușită a ceea ce înseamnă slugărnicia și servilismul.

 

Într-adevăr, copiii costumați frumos sunt deliciul evenimentului, însă momentele lor artistice ar trebui gândite pentru secolul în care trăim și să nu mai arate ca niște parade chinuite care amintesc privitorului de momentele de la 23 August sau Cântarea României, momente care și acum le provoacă sechele românilor. Poate administrația locală va avea în vedere colaborarea cu niște profesioniști care să rebrenduiască întreaga manifestare, făcând-o demnă de o țară a Uniunii Europene.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *