Focus

Liebe – o intamplare tare cu un catel aparent cuminte

Un lucru bun al vietii mele e ca am o gramada de prieteni dusi cu pluta. In afara de faptul ca intalnirile noastre, chiar si la cinci ani o data, se soldeaza cu chefuri babane, si eu si prietenii mei am fost protagonistii unor intamplari mai speciale, povesti pe care ni le impartasim sau de care ne amintim mereu, cracanandu-ne de ras.

Horea este unul dintre cei mai vechi prieteni ai mei. Un tip fain si drag mie, cu care ma vad destul de rar (vina imi apartine, n-am timp, naiba sa ma ia). Ultima oara cand l-am intalnit, a fost acum cateva luni, la Bargau, la casa parintilor. Tolaniti dupa botezul fiicei sale, asteptam cumintei sa se termine tocana de miel, mai cinstind un pahar de vin, mai povestind despre una-alta.

La un moment dat, un domn serios si (sa ma ierte) putin mai in varsta isi face aparitia, insotit de distinsa sotie si de un catelus.

Un catelus de rasa, mic, ceva Terrier mai special avea sa ne spuna domnul in varsta, fost mare si respectat profesor la Universitatea Bucuresti.

Catelul chiar parea simpatic si extrem de linistit: amusina precaut iarba si inainta incet, urmarindu-si discret stapanul.

 

„- Stiti, incepu profesorul, catelul asta are saispe ani, dom’le, nu vede si nu mai aude nimic. Se mai ghideaza dupa miros doar, in rest e pauza, ne povesti stapanul, extrem de mandru. Il cheama Bart, dar sotia mea ii zice Liebe… deh, ea e nemtoaica si mai vorbeste cu cainele in germana, ca duce dorul…”

 

Chiar ca era o dupa-amiaza frumoasa, iar povestea catelului a impresionat intreaga asistenta, ba i-a impresionat chiar si pe cativa magari (printre care ma aflam si eu) ce nu pridideau sa faca misto pe la spate de biata doamna, inchipuindu-ne cam ce aude Liebe din germana ei…

Si abia pleca profesorul… ca Horea incepu:

 

„- Ba, fratilor, eu am o poveste cu cainele asta, cu Liebe, dracu’ sa-l ia, ca va pisati pe voi de ras. Pentru mine nu-i deloc de ras, da’ v-o zic, ca-i pacat sa nu va faceti niste cruci.

Cand l-am cunoscut eu pe Liebe, acum trei ani, trebuia sa imi termin lucrarea de doctorat cu domnul profesor. Pe atunci statea la Bucuresti, intr-o casa frumoasa construita cu foarte mult bun gust. Domnul profesor tinea mereu sa isi primeasca doctoranzii in salon si ii povesteam despre lucrare si in prezenta doamnei. Asa s-a intamplat in prima mea dupa-amiaza alaturi de ei. Ba, frate, ma asez eu linistit pe un scaunel si incep sa ii povestesc ce am mai scris, ce am mai lucrat, cand, deodata, pac!, ma trezesc cu Liebe in brate. Doamna, impresionata foc! Vai, Horea, te-a simtit ca esti om bun, imi zice doamna, ca Liebe nu sta la oricine in brate. Mai, baiete, ce sa vezi! Nici una, nici doua, Liebe se apuca sa traga la aghioase ca un om mare! In brate la mine. Cred ca trecusera vreo zece minute de cand Liebe statea cu cracii in sus pe bratele mele. Eu tot povesteam, profesorul la fel… La un moment dat, cred ca speriat de ceva monstru din visele lui, numa’ ce il vad pe Liebe ca mi se rasuceste in brate si ma musca de mana schelalaind. M-am cacat pe mine de sperietura. Si, de frica, i-am facut vant lui Liebe fix in peretele opus. S-a suparat doamna pe mine, ca ce-s apucaturile astea, va dati seama, eu eram cu mana plina de sange si Liebe era nevinovat!?

Boooon! Trece faza, trece timpul, nu mult, poate un an! Ma suna tata, bun prieten cu profesorul, sa ma anunte ca se muta cu sotia in orasul nostru si sa ma roage sa il ajut sa mute lucrurile mai mari in noua casa. N-aveam cum sa refuz.

Sincer, eu si uitasem de Liebe.

Nu eram doar eu printre cei ce il ajutau pe profesor. Ne-am apucat de treaba, erau destul de multe acareturi de carat. La un moment dat, mi-am luat curaj si am inhatat un pachetoi mai mare, ducandu-l cumva in brate, chiar daca efectiv imi bloca campul vizual. Din cand in cand, ma opream si priveam pe de laturi, ca sa vad pe unde ma duc. Cand sa intru in camera unde mi se spusese sa il las, eu, tineti minte, mergand pe bajbaite, dau sa asez pachetoiul dupa usa. Dupa usa insa, ma astepta, ca un mafiot discret, Liebe care, abia asteptand sa mi-o coaca, eu inca avand pachetul in mana, mi-a sarit direct pe coapsa si m-a muscat!

Nu imi venea sa cred! De durere, nu am mai apucat sa ii ard una peste muzicuta, fiindca deja o tulise la ma-sa in brate!

In fine, mai trece o bucata de vreme, acum un an, si iata-ne din nou impreuna, de data asta invitati la un sfarsit de an scolar. Stateam in jurul unei mese lunguiete mai toti profesorii din scoala si beam cate o bere. Nu stiu din ce motiv, chiar nu mai tin minte faza, fusesera invitati si domnul si doamna. Au aparut mai tarziu la masa, cand se formasera deja cateva grupulete de discutii. Fara sa vreau, stateam putin cu spatele la ei si nu observasem ca nu venisera singuri. Erau insotiti de Liebe.

Ma, ca in filmele cu prosti, l-au asezat pe Liebe la picioarele lor, sub masa. Si ma gandesc ca, la un moment dat, au uitat de el. Mi-l si imaginez pe porcul de Liebe care scana diferitele picioare aflate in raza lui vizuala gandindu-se: ma, nu cunosc pe nimeni pe-aici, in afara de picioarele alea. Si jap! s-a repezit la picioarele mele.

Nu va imaginati surpriza. Sa stai la masa si sa iti tihneasca de-o bere si sa te trezesti ca te musca cineva de picioare, asa din senin, futu-i maicosul lui de catel! Numa’ ca de data aia m-am racorit si eu si i-am ars un picior de a zburat cinci metri pe sub masa.

Asa ca… nu puneti botul la Liebe. O fi avand saispe ani, dar e super periculos…”

 

De cate ori ma uit la cate un terrier corcit cu pete maro pe spate, mi-l aduc aminte pe Liebe. Si ma umfla rasul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *