Din oras

Licitație deschisă pentru terasele de pe Eroilor și Piața Unirii. Vezi ce așteptări financiare și estetice are Primăria Cluj-Napoca

Primăria Municipiului Cluj-Napoca a deschis licitația pentru mai multe spații de pe zona pietonală a străzii Eroilor. Licitația publică organizată are ca scop stabilirea pentru anul 2018 a viitoarelor terase de baruri și restaurante. Până pe 8 noiembrie a fost termenul în care s-au depus solicitări de clarificări, cărora li s-a răspuns în urmă cu patru zile. 

Iată criteriile de calificare și/sau selecție după care se vor desemna câștigătorii viitoarelor spații: 

Deschiderea ofertelor s-a făcut la începutul acestei săptămâni, iar reprezentanții administrației locale susțin că evaluarea acestora se va face în funcție de suprafața și localizarea acesteia. 

Prețul de pornire stabilit de municipalitate este de 42,16 lei/mp/lună, asta în timp ce au fost scoase la licitație trei parcele cu o suprafață totală de peste 30 mp. Punctajul suplimentar li se acordă ofertanților care dețin deja un grup sanitar, care să fie situat cât mai aproape de parcela ofertată. 

 

Aspect impus de Primărie

Un agent economic va putea avea un singur set de mobilier(scaune,mese, umbrele). Este permis doar așezarea de mese și scaune(fără mobilă de grădină, bănci pliante, etc.). Printre restricțiile cu privire la amenajarea viitoarelor terase se numără și interzicerea delimitării acestora prin ghivece, jardiniere sau așezarea unor covoare ori suprafețe din materiale plastice. Nu vor fi montate automate de vânzare, frigidere sau esspresoare, însă sunt permise sisteme de încălzit cu gaz dacă există aviz PSI de la ISU Cluj. 

Nici muzica nu se va auzi de pe viitoarele terase de pe strada Eroilor, iar mobilierul de terasă va fi pus în funcțiune în fiecare zi după ora 8 și  depozitat la încheierea programului de funcționare. 

Spre fericirea câștigătorilor, durata de închiriere a spațiilor va fi de trei ani, însă fără posibilitatea de prelungire a contractului. 

 

Alte licitații similare

Pe lângă procedura deschisă anterior, Primăria Cluj-Napoca a scos la licitație și spații din vecinătate: Piața Unirii- parcele de pe pietonala din latura de vest a acesteia. În cazul acestora: ”prețul de pornire este de 42 lei/mp/lună, valabil pentru luna ianuarie și care va fi actualizat prin aplicarea ratei inflației, până la momentul desfășurării licitației”. Suprafața pusă la bătaie de administrația locală este de 78 mp. Iar pentru contractul de trei ani se exclude perioada cu Târgul de Crăciun (cuprins între 10 noiembrie și 10 ianuarie). Caietul de sarcini pentru respectiva licitație este mai strict, obligând câștigătorii să încheie diferite contracte cu furnizorii de utilități, însă în ceea ce privește aspectul viitoarelor spații, pretențiile coincid cu cele pentru spațiile de pe strada Eroilor. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *