Editorial

Lespucul de presa de la Media 9 e un trist: nu are redactie, incaseaza putin, se zbate mult, dar tot nu i se scoala

2019 a fost randul lui Novacescu, 2020 al lui Geana, se pare ca 2021 e anul lui Ionel Lespuc. Daca trebuie, cu placere.

Duminica seara, idiotul de Stefan Berciu i-a remis spre publicare jurnalistului Ionel Lespuc un „comunicat” care numai de presa nu era. Foarte prost scris, textul insinua ca de aia e Berciu tinta anchetelor mele, fiindca nu ar fi vrut sa accepte oferta mea de publicitate, ba chiar se insinua ca l-as fi santajat, ba chiar se spunea ca EL ar fi fost cel care a reziliat contractul de publicitate.

In nici 5 minute, am demontat minciunile lui Berciulica, pocaitul iubitor de femeile altora. Berciu e prost ca Metz, uita ca el a cerut sa colaboreze cu publicatia pe care o detin acum multi ani si stie prin cine a ajuns sa vorbeasca cu mine, fiindca eu sunt cel care i-am dat flit, asa cum tot eu am reziliat contractul cu el, INAINTEA publicarii anchetei despre UDREA:

I-am spus la dobitocul de Berciu in repetate randuri ca nu vreau sau aud de Gurzau si nici de Udrea, m-a MINTIT mereu in aceasta privinta zicand ca ei nu au treaba cu proiectul.

Chiar l-am avertizat intr-o zi pe Berciu ca Gurzau s-a laudat intr-un cerc ca il inregistreaza mereu, la toate intalnirile, si ca il considera un prostovan. Chiar si atunci, Berciu mi-a zis ca nu mai are nicio treaba cu Gurzau. 

Eu nu-s Lespuc, un pervers care insinueaza santajul si face orice pentru bani. Eu nu fac orice pentru bani, am dovedit asta in repetate randuri, neluand bani de la Primaria lui Boc, de la escroci imobiliari, ba chiar am renuntat definitiv la contracte si pa calu’ cu parteneri vechi precum a fost si cazul lui Metz. 

Lespuc e insa un prostituat media. Il fezandeaza pe Berciu din 2016. 

„Multora nu vă spune nimic. Americanii l-ar boteza John Doe, un nume generic pentru anonimi. Se numeşte Ştefan Berciu, are 50 de ani, este originar din Gherla şi este constructor de frunte al Clujului. Nu îl veţi găsi pe Facebook, nu dă interviuri prin ziare, nu are „public relations”, dar construieşte în draci. A început cu transporturi, dar l-au atras mai mult imobiliarele şi are deja un portofoliu generos. Unii spun că este prieten cu fostul primar, Sorin Apostu. Sau trag concluzia aceasta după modul în care a construit pe Edgar Quinet, în Mănăştur: patru blocuri înghesuite, unde a transformat garajele în apartamente, demisolul în parter, iar din pod a făcut mansardă” din Ziua de Cluj

Tu vorbesti, ba, tarfule media, de Alexa, care iti da clasa profesional, de „practici”, tu, ba, care ai incercat sa il santajezi pe Bene, pe Salanta, si pe multi altii? Cu unii ti-a mers, cu unii, nu. 

Un lucru e sigur, miopule. Cacatul tau de „ziar”, o facatura, e PLIN de reclama la imobiliari, ai cea mai multa reclama de la imobiliari din toata presa locala LA UN LOC, ca sa nu mai vorbim de faptul ca i-o sugi comercial lui Boc, acceptand tri lei de la Primarie, mai rau ca o curva de pe Calea Turzii:

 

Lespucul de presa nu a invatat nimic din precedentele mele razboaie cu carnatari de presa, asa cum e el, nu a invatat ca le-am dat-o la toti care au avut chef de razboaie cu mine pana le-a iesit voma pe gat, de a ras tot orasul de ei.

Ionel Lespuc a inceput ca jurnalist sportiv. A fost un nimic, un muc in calea presei sportive. S-a aciuat apoi ca mare expert pe online la Vantu, apoi la Ziua de Cluj, si-a luat mui, fiindca e un papagal lipsit de caracter. La Ziua de Cluj s-a „specializat” in imobiliare, incercand sa santajeze dinversi oameni de afaceri, cu mic succes, ca aia il sunau pe Rares Bogdan si il opreau.

Asa s-a gandit sa isi faca el Media9, o laba trista, un domeniu .ro, NU O REDACTIE. Ca sa nu mai incaseze ziarul lui Rares Bogdan ce „producea” el, ci sa incaseze singur tot. 

Asta e stirea, dragi clujeni care il bagati in seama pe acest papagal sinistru, ce o arde ca e jurnalist si mare patron de presa: el e singur, ca un barbatus depanusat intr-o colivie:

Omul asta e o frauda profesionala, de la a la g, mai ales ca performeaza intr-un sindrom psihic al pluralitatii, e asa de mincinos, ca vorbeste cu „noi” cand vorbeste despre sine:

„TSC este unul dintre clienții noștri de publicitate și era firesc să vină spre noi, odată ce Media9 s-a nișat pe dezvoltarea Clujului,”

 

Ahahaha, pichilaristul miop foloseste pluralul seniorial, caci de mintit minte ca un mitoman: e doar el in „redactia” aia.

„Publicul clujean știe cine este Liviu Alexa și în ce constă valoarea lui; ne mulțumim cu ceea ce suntem noi și cu valoarea noastră”, a spus Ionel Lespuc.

Hahaha, pai, ba, pulete solitar, eu iti sunt, in primul rand, net superior profesional. Din mana mea au iesit in 24 de ani de presa anchete care au zguduit Romania, tu esti doar un cioflingar ce mimeaza civismul. Din mana mea au iesit branduri de presa cu audienta, tu esti un cacat care n-ai nici macar curajul sa iti afisezi traficul real, ca sa se vada ca textele tale nu produc mai mult de 1000 de citiri. Am format zeci de jurnalisti buni si, chiar in acest moment, pichilaristule, eu am o REDACTIE ADEVARATA, cu JURNALISTI ADEVARATI.

Insa mai bine ca mine i-a zis-o Victor Lungu, redctaorul-sef la Ziar de Cluj:

„Lespucul de presă după ce că e un pişcotar se mai şi laudă cu asta. Că ia bani pentru reclamă mincinoasă, să denigreze un jurnalist – unul real cum el n-are să fie niciodată oricât va da din facturier pe lângă SeCUSR PLUS şi alţi imobiliari.
Şi i se pare firesc acest lucru, să dea ca „material publicitar de promovare a proiectului” o minciună evidentă, demontată în 5 secunde.
Bravo, felicitări!
În loc să-ţi ceri scuze, vii cu justifiecări de hienă, de vierme, de parazit publicitar.
Şi mai şi zici „redacţia mea”, când tu eşti redactor şef peste unicul boschetar care lucrează – acolo, adică tu însuţi. Eşti şi schizofrenic, suferi de personalitate multiplă?
Nu degeaba consider, de peste 20 de ani, că adunătura de papagali care se cred profesioniştii presei clujene, sunt doar nişte boschetari de presă.
Nimicul se consideră valoare la valoarea lui.
„.

 

De ce insist ca Lespuc e un gigolo media ieftin? Ca nici macar bani multi nu stie face, se vinde pe 3 lei. Macar Novacescu stie pentru ce a tucalarit administratia: are pamanturi si zeci de mii de euro in cont. 

Saracu’ Lespuc, ii e foame, de aia e asa agresiv, ca nu face decat 1500 de euro pe luna din mizeria de domeniu .ro!

PS: Lespucule, daca mie imi venea dobitocul de Berciu cu un asemenea comunicat despre tine, ca sa il public, il trimiteam la plimbare. Stii de ce? Fiindca eu am si coaie si mi se si scoala. Nu ca tie, ca nu ti se prea scoala, ca in seara aia cand ti-o frecai urcat pe masa de biliard si ramanea molicutza. Eu nu as fi acceptat sa legitimez un atac pe bani la adresa unui jurnalist, fiindca daca am nervi si chef, ma razboiesc eu cu jurnalistul, pe persoana fizica, nu pe factura.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *