Creșterea permanentă a taxelor, a impozitelor ori a costurilor de producție și de existență, aspecte evidente în economia și politica socială, toate acestea relevă faptul că acum România este „omul bolnav al Europei″. De mirare este de ce mai suntem astăzi în comunitatea europeană, deoarece prin intermediul unor politici fiscale, economice și sociale, brăzdate de amatorism, România nu face corp comun cu celelalte state membre ale UE.
Înainte de toate, aparatul administrativ de stat – de la Ministerul de Externe, până la Primăria de comună – este caracterizat de apartenența la grupul de interese, de politica partidului sau de gradul de rudenie. Nu e loc de competență și pregătire în domeniu în structurile administrative de stat, deoarece funcționărimea de la noi face parte din marea familie a „aleșilor″. Această apartenență se arată a fi mai puternică decât însăși instituția monarhică, formă de guvernământ ce se baza pe transmisiunea ereditară a puterii.
Întrucât nu poate fi vorba de o calificare anume pentru a deține o funcție în Stat, însăși mecanismul de guvernare și legiferare suferă: suntem generația care trăiește o stare de urgență (pe timp de pace chiar), deoarece legile nu mai sunt inițiate și dezbătute în Parlament, adică în forul legislativ, ci sunt dictate prin Ordonanțe de Urgență. Aceasta ne spune că o lege nici nu mai este analizată în Parlament, ci este adoptată în grabă de către Guvern, printr-un vot unanim al partidului majoritar.
Legile sunt, de asemenea, caracterizate de o sumedenie de excepții. Întrebarea este dacă acestea, prin excepțiile pe care le prevăd, mai pot fi aplicate ca atare. Iar aceasta explică de ce legile sunt mai întâi adoptate, iar numai după amendate cu tot felul de excepții. Bunăoară, noua lege a pensiilor îi va exclude din rândul pensionarilor pe cei care nu au un stagiu minim de cotizare de 10 ani, adică pe cei cu pensia minimă, aceștia urmând să aibă statut de asistați social.
De asemenea, adoptarea noului Cod Fiscal a demonstrat carcaterul aventurier al noilor prevederi în ceea ce privește transferul contribuțiilor. Numai după adoptarea ei, această lege a început a-și demonstra trăsăturile negative de ordin economic.
Fiscalitatea crescută este, în mod intrinsec, legată de evaziune: punctele slabe ale legii sunt cu dibăcie speculate de aceia dintre anagajatori care nu vor sau nu pot susține toate aceste contribuții. Spre exemplu, chiar instituțiile statului se pot găsi într-o asemenea situație: medicul Camelia Roiu, de la Spitalul de Arsuri din București, reclama duminică, pe pagina sa de socializare, faptul că nu i-au fost plătite contribuțiile sociale din luna iulie. Sau toate acele cazuri, în care angajații muncesc fie în condiții deosebite, fie lucrează un număr prea mare de ore, față de cele prevăzute contractual – toate aceste situații au devenit situații normale, într-un stat marcat de anormalitate.
Putem spune, în concluzie, că legile adoptate prin Ordonanțe de Urgență vizează segregarea socială, împărțirea comunității pe categorii, transformarea unor grupuri în categorii întregi de asistați social. Aceste legi nu se ocupă însă de majoritatea ce compune o comunitate, ci o transformă doar într-un colectiv năpăstuit și bun de plată.