Legea Transplantului, amânată pentru încă 2 luni. Pacienții care au nevoie urgentă de un transplant, nevoiți să mai aștepte

Un nou proiect de lege a transplantului va fi elaborat în următoarele două luni. Aceasta este noua promisiune pe care a făcut-o ministrul Sănătății, Sorina Pintea. După alte îndelungi amânări, în data de 4 iulie 2018, Sorina Pintea l-a demis pe Directorul Executiv al Agenției Naționale de Transplant, Radu Deac. Aceste schimbări au venit după moartea tânărului Călin Fărcaș din Brașov, care a așteptat vreme de doi ani un transplant de plămâni. A fost refuzat de clinicile din străinătate deoarece statul român nu este membru cu drepturi depline al agenţiei non-profit Eurotransplant. Deşi avea 200.000 de euro, nici o clinică din Europa nu a acceptat să facă transplantul.

În urma acestui caz, autoritățile implicate s-au bâlbâit în fel și chip cu privire la colaborarea cu Agenția Eurotransplant.

Singura şansă la viaţă a lui Călin era un transplant de plămâni. Operaţia nu a putut fi realizată în ţară din cauza lipsei de resurse. Călin şi familia sa au încercat la mai multe clinici din străinătate printre care şi AKH Viena, dar a fost refuzat deoarece România nu este membră cu drepturi depline a Eurotransplant. România are un acord de principiu cu Eurotransplant, dar acesta nu este semnat pentru că ţara noastră nu şi-a îndeplinit obligaţia de a da organe la schimb.

Oamenii s-au mobilizat rapid şi în 72 de ore s-au strâns 200.000 de euro pentru Călin. Banii nu i-au ajutat în Europa. Chiar dacă putea plăti transplantul, clinicile l-au refuzat tot din cauza lipsei unui acord clar cu Eurotransplant. 

Ca urmare a acestei situații, ministrul Sănătății a numit-o la conducerea Agenției Naționale de Transplant (în locul lui Radu Deac) pe doctorul Anca Mureșan, medic primar chirurg la Chirurgie 3 din Cluj-Napoca și adjunct pe dr Andrei Leșan.

Ieri, Sorina Pintea a mai înaintat un termen pentru reglementarea transplantului în România: 2 luni.

În perioada următoare se va semna un ordin de înfiinţare a unui grup de lucru pentru elaborarea acestui proiect:

”Din grupul de lucru vor face parte specialişti, politicieni din tot spectrul politic, pacienţi, transplantaţi, donatori vii. Intenţionăm ca în maxim două luni de zile această lege să fie propusă. Nu vă ascund că ne-am orientat - sau cei care vom propune grupului de lucru soluţii - ne-am orientat spre legea spaniolă care nouă ni se pare foarte potrivită României, actualului context", a spus Sorina Pintea, luni, la o conferinţă de presă organizată de Asociaţia Transplantaţilor din România (ATR) la Institutul Clinic Fundeni, cu ocazia Zilei Donatorului de organe.

Din punct de vedere statistic, situația transplantului în România nu arată chiar bine:

”În 2014, în România au existat 138 de donatori reali, în 2015 - 115, în 2016 - 123, în 2017 - 65, iar în 2018, până acum 30. E mult, e puţin? Eu zic că e foarte puţin, pentru că, ştiţi, activitatea de transplant nu poate exista dacă nu există organe. Şi, indiferent la ce organizaţie am adera, dacă noi, aici, nu suntem conştienţi de acest lucru este inutil", a precizat Sorina Pintea.

Cazurile de donare a organelor pentru realizarea transplantului au scăzut simțitor în ultima perioadă, iar listele de așteptare în acest sens sunt fără sfârșit:

”Aici avem o problemă, nu ştiu ce s-a întâmplat, aţi văzut, din statistici, activitatea de donare a scăzut foarte mult. Dramatic spun eu, pentru că 60 de rinichi sau 40 de plămâni puteau salva foarte multe vieţi. Cred că o parte din vină ne aparţine şi nouă, autorităţilor, pentru că, indiferent de scandalurile care au fost şi au fost, trebuie să recunoaştem, ar fi trebuit să nu încetăm a susţine această activitate. Ar fi trebuit să avem mai demult o lege a transplantului, care să spună foarte clar ce trebuie să se întâmple, ar fi trebuit să stimulăm mai mult coordonatorii centrelor judeţene, pentru că am stimulat altceva, financiar vorbesc, şi asta este o problemă. Ar fi trebuit poate să-l lăudăm mai mult pe doctorul Copcă, pentru că a avut curajul să facă primul transplant pulmonar, sau poate să-l susţinem pentru că eu cred că medicii aşteaptă susţinere, nu neapărat multe laude", a menţionat Pintea.

Merită de precizat faptul că reducerea numărului de cazuri de transplant în România se datorează și corupției din sistemul sanitar românesc, precum este cazul medicului Mihai Lucan, care a periclitat activitatea Institutului Clinic de Urologie și Transplant Renal Cluj și este acuzat de fraudarea ICUTR Cluj.


Astfel, pacienții care se află pe listele de așteptare pentru un transplant, sunt nevoiți să mai aștepte minim 2 luni, până la elaborarea unei legi a transplantului. Timpul efectiv de așteptare poate fi însă unul mult mai mare, până ce legea va intra în vigoare și va produce efecte.

 

 

 

 

 

sursa foto: cotidianul.ro

 

 

 

 

Adauga comentariu