Focus

Legea recursului compensatoriu: câți infractori au fost eliberați din Penitenciarul Gherla? Și ce rost are PENITENȚA într-un spațiu luxos?

Termenul de penitenciar este vehiculat din ce în ce mai mult în spațiul public. Penitenciarele din România nu oferă deținuților condițiile prevăzute de legislația europeană. Astfel, din cauza condițiilor numite “improprii”, persoanele lipsite de libertate beneficiază de anumite facilități care au fost prevăzute prin intermediul Legii 169/2017, cunoscută drept Legea recursului compensatoriu. 

Este vorba de un mecanism prin care se acordă 6 zile compensatorii la fiecare 30 de zile executate în condiții neconforme standardelor CEDO, într-o suprafață mai mică de 4 mp. 

Mai mult, condițiile neconforme au fost generalizate de la un spațiu precis delimitat (camera de detenție) la clădire sau ansamblu de clădiri. 

Însă, cum poate penitența să aibă vreun efect, un rezultat, în condiții de lux, să spunem? 

Evident, nu toți deținuții obișnuiți beneficiază de condițiile de care au avut parte Cristi Borcea sau Adrian Năstase. 

Prin urmare, mai este de lucru.

Iată ce măsuri se iau, în acest sens, la Penitenciarul din Deva:

Deținuții de la Penitenciarul Deva nu vor mai beneficia de legea recursului compensatoriu, întrucât locul de detenție va îndeplini toate standardele europene. Două dintre cele șase secții ale penitenciarului au fost complet renovate și dotate, în alte două secții lucrările sunt finalizate în proporție de 99%, iar în alte două secții reparațiile capitale vor demara în curând.

„Noi ne aflăm acum în faza de reparații capitale la toate secțiile de deținere, și sperăm ca în scurt timp să avem condiții conforme, astfel încât legea recursului compensatoriu la noi în unitate să nu mai aibă aplicabilitate.

Ce vă pot spune cu certitudine la acest moment este faptul că avem două secții terminate în proporție de 99%, așteptăm doar documentațiile pentru a putea muta deținuții în condiții conforme. Avem alte două secții care sunt conforme ca și condiții, dar ca și număr de deținuți, la acest moment, avem mai mulți. Odată cu mutarea acestora pe celelalte două secții devin și acelea conforme. Urmează să demarăm procedura de reparații capitale și la alte două secții pe care le avem. Deci, vom avea în curând patru secții conforme și alte două în reparații.

Deținuții de pe cele patru secții conforme nu vor mai beneficia de recursul compensatoriu”, a declarat pentru „Ziar de Hunedoara” purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Deva, Lucian Feraru. 

CITEȘTE ȘIDeținuții de la Penitenciarul Deva nu vor mai beneficia de legea recursului compensatoriu, în scurt timp. Vor avea condiții în unitatea de detenție, nu „zile câștig”

Care este situația la Penitenciarul Gherla? Câți deținuți au fost eliberați, câți au recidivat, dar și de ce condiții beneficiază persoanele lipsite de libertate? 

În 29 august 2016, a fost inaugurat centrul terapeutic realizat în cadrul proiectului Înfiinţarea unui centru terapeutic pentru femei în cadrul Penitenciarului Gherla, finanţat printr-un grant acordat de Norvegia în cadrul Mecanismului Financiar Norvegian 2009-2014, derulat de Administrația Națională a Penitenciarelor în parteneriat cu Penitenciarul Bredtveit din Norvegia și Penitenciarul Gherla.

Funcționarea Centrului Terapeutic pentru Femei Gherla are ca scop acordarea de asistență specifică persoanelor private de libertate, în vederea învățării și exersării de noi abilităţi și responsabilități sociale, a implicării și participării fiecărei deținute custodiate în propriul proces de reabilitare. Centrul Terapeutic pentru Femei Gherla funcționează într-o unitate ultramodernă, cu o capacitate de cazare de 60 de locuri și spații adecvate pentru desfășurarea activităților terapeutice, construită și gândită după modelul norvegian.


Sursa foto: norwaygrants.anp.gov.ro

Standardele sunt europene. Dar până și acel corp de clădire, modernizat și utilat, figurează la categoria condițiilor improprii. Iar aceasta întrucât, Legea recursului compensatoriu vizează nu doar condițiile din camera de detenție, ci un întreg ansamblu de clădiri. Dacă acel corp modernizat aparține Penitenciarului Gherla, iar în acest penitenciar condițiile sunt apreciate drept ”improprii”, ei bine, atunci și corpul recent renovat nu corespunde criteriilor de detenție europene. Chiar dacă modernizarea a fost realizată prin intermediul fondurilor norvegiene.

Conform purtătorului de cuvânt al Penitenciarului Gherla, Marina Oltean, spațiile de detenție se află într-un continuu proces de modernizare.

Însă, până modernizarea va fi încheiată, Legea 169/2017 va continua să fie aplicată. 

Cum arată situația din Penitenciarul Gherla în cifre? Câți deținuți au fost eliberați condiționat și câți au fost eliberați la termen?

Liberare Condiționată:

2014 – 302 deținuți
2015 – 240 deținuți
2016 – 219 deținuți
2017 – 211 deținuți (din care 57 ca urmare a recursului compensatoriu).
2018 – 152 deținuți

Liberare la Termen:

2014 – 19 deținuți
2015 – 25 deținuți
2016 – 19 deținuți
2017 – 29 deținuți (din care 11 ca urmare a recursului compensatoriu).
2018 – 32 deținuți

Un număr total privind eliberarea deținuților din Penitenciarul Gherla:

În anul 2014 au fost eliberate 321 de persoane, în anul 2015 – 265, în anul 2016 – 238, în anul 2017 – 240, iar în anul 2018 – 184 de deținuți.

Concluzia este cât se poate de simplă: numărul deținuților eliberați condiționat este considerabil mai mare decât numărul celor care și-au încheiat termenul de detenție, fiind eliberați astfel, la termen.

În același timp, alte date întregesc tabloul asupra efectelor pe care le are Legea 169/2017 privind recursul compensatoriu.

Câți deținuți din cei eliberați au revenit în Penitenciarul Gherla? Sau câți alți infractori au intrat la răcoare?

Păi, spre exemplu, numai anul trecut, în penitenciar a intrat un număr de 841 de persoane, din care 311 sunt recidiviști. 

Mai departe, tabloul arată după cum urmează:

În 2017, în Penitenciarul Gherla au fost bineveniți 943 de infractori, din care 373 recidiviști.

În 2016 – 906 persoane depuse în penitenciar, din care 353 recidiviști.
În 2015 – 1017 nou veniți în penitenciar, din care 657 recidiviști.
În 2014 –  976 persoane întemnițate, din care 380 recidiviști.

 

 

sursa foto: ziardehunedoara.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *