Lectie de viata. Fratele Albert, omul cu suflet mare ce le da saracilor curajul sa traiasca

Intr-o lume in care oamenii fug dupa bunuri materiale, iar Craciunul inseamna mai degraba cadouri costisitoare decat liniste sufleteasca, fratele Albert este aproape de cei oropsiti. Nu a tinut niciodata cont de statutul social, i-a intins intotdeauna o mana de ajutor boschetarului nespalat, iar in perioada sarbatorilor se preocupa doar de cadourile dedicate sufletului.

Fie ca e Craciun, Revelion sau Pasti, iarna sau vara, majoritatea oamenilor se confrunta cu aceeasi problema - lupta de supravietuire apriga, indiferent de nivelul la care ne raportam. Din ce in ce mai mult isi pierd curajul sa traiasca, asa cum spune fratele Albert, care are o vorba buna pentru oricine trece pragul Bisericii Franciscane din Piata Muzeului. Insa vestea buna este ca acest curaj este mult mai usor de gasit decat am crede:

„E foarte usor sa ajungem sa fim lipsiti de increderea in semenii nostri. Increderea este acea temelie pe care se poate construi o viata. Eu intotdeauna le spun si celor tineri care se pregatesc pentru casatorie ca daca nu au incredere unul in celalalt sa nu faca acest pas. Fara incredere nu se poate zidi o viata. Eu traiesc intr-o comunitate, eu daca nu am incredere in fratii mei, eu singur o sa imi sap mormantul. Increderea e deplina cand eu am incredere in comunitatea aceasta ca ma va sustine in orice moment al vietii mele si ei au incredere in mine ca eu niciodata nu o sa ii pedepsesc”, povesteste fratele Albert.

Legenda Craciunului sau cum sa ne ajutam semenii

Acum, in perioada Craciunului, marinimia e la ea acasa. Fratele Albert recunoaste ca s-a intrebat si el de ce in preajma Craciunului vin oamenii sa aduca fie mancare, fie haine si ii roaga sa ajute pe cineva care are nevoie. De ce doar acum sunt atat de multi, iar in timpul anului putini oameni isi mai amintesc de cei oropsiti.

„Este o legenda veche care spune ca in momentul in care au plecat craii de la rasarit au fost patru, nu trei. Alergand dupa steaua de la Bethleem au zarit un om cazut pe marginea drumului. Al patrulea crai le-a spus celorlalti sa mearga mai departe, iar el a ramas cu omul cazut sa il ingrijeasca. Ca sa nu piarda lumina stelei, cei trei si-au continuat drumul, iar al patrulea, dupa ce l-a ingrijit pe sarman, l-a luat cu el spre Bethleem. Cand cei trei magi au ajuns la Bethleem, la ieslea lui Iisus, au inceput sa-si duca darurile, aurul, tamaia si smirna. Nu mica le-a fost mirarea ca si al patrulea era acolo, impreuna cu nevoiasul. Al patrulea l-a dus pe cel nevoias in fata lui Iisus si asta e un dar placut in fata lui Dumnezeu. A-i ajuta pe cei sarmani, a le darui celor sarmani ce au nevoie. Acesta este adevaratul crestinism. Putem sa-i aducem acum in preajma Craciunului orice, dar adevara iubire si adevarata flacara vie a crestinismului este a-i ajuta pe cei sarmani, pe cei care viata i-a scos cumva pe marginea  acestei lumi materialiste, care inseamna cumva naufragiul lor in viata asta”, marturiseste fratele Albert.

„Isi iau gentile si se duc in intuneric”

Totodata, acesta reaminteste faptul ca Iisus, in momentul in care vorbeste despre actul de a-i ajuta pe saraci nu pomeneste de a-i ajuta pe cei care au participat la sfintele liturghii sau de a-i ajuta doar pe acela care este pagan, el vorbeste de saraci in general. Acesta este si motivul pentru care calugarii franciscani nu isi pun problema sa ii ajute doar pe cei catolici, greco-catolici sau tigani.

„Noi incercam sa ii ajutam pe cei saraci, sa le dam o motivatie sa aiba curajul sa traiasca. Sunt cativa boschetari care au obiceiul sa stea in timpul zilei in biserica. Seara, cand ii conduc afara, ii intreb ce se va intampla. Isi iau gentile si se duc in intuneric. Nici ei nu stiu ce va fi pana dimineata si acesti oameni si-au pierdut motivatia vietii lor. Daca gasesc o scara de bloc deschisa intra si isi gasesc acolo un loc pentru o noapte, daca sunt prinsi sunt aruncati afara si asa mai departe. Acesti oameni sunt adevaratii saraci, care cumva in viata lor s-au saracit singuri. Fiecare dintre ei are o istorie frumoasa a vietii, este o parte cu lumina si o parte cu acest intuneric in care se deplaseaza in fiecare seara”, adauga calugarul.

Lumina vietii lor a fost familia, casa si masa, iar acest intuneric din viata lor le da o senzatie falsa de libertate. Dupa cum spune fratele Albert, boschetarilor le este frica sa se intoarca inapoi pentru ca acea viata in care au avut lumina le-a demonstrat ca nu este acea viata in care se simt bine. Cu toate ca multi l-au dezamagit de-a lungul timpului, calugarul ii ajuta necontenit, insa si-a dat seama ca pomana nu e ajutor. Fiecare trebuie sa lucreze pentru a primi o masa calda, fiecare munceste pentru painea Sfantului Anton si fiecare munceste pentru fiecare leu primit din partea calugarilor. Acelasi ajutor ar trebui sa il ofere fiecare om, indiferent de religie sau putere de cumparare, si astfel sa le dea celor care au nevoie „curajul de a trai”.

Adauga comentariu