Numim lapsus incapacitatea momentana a cuiva de a-si aduce aminte de un lucru stiut. Cu siguranta vi s-a intamplat uneori sa folositi un cuvant in locul altuia ori sa cititi o fraza in loc de alta, fapt pe care l-ati atribuit neatentiei. Acesta era de fapt un lapsus.
In mod esential, ne aflam in fata unui fenomen care nu are nici o legatura cu bolile psihice si care poate afecta orice persoana sanatoasa si normala care poate comite o gresala in timp ce vorbeste, in timp ce scrie, in timp ce asculta sau citeste. Poate fi vorba si despre uitarea unui nume, a unei intalniri, a unui obiect; chiar daca faptul in sine poate parea absolut insignificant, in spatele acestei greseli se ascunde intotdeuna un motiv puternic. Iata cazul unui profesor care, in timpul unei conferinte ce avea loc in amfiteatrul scolii unde preda, nu reusea sa-si aminteasca numele autorului “Decameronului”. Acest lapsus, care i-a facut sa rada pe elevii sai, era aparent de neinteles, cu atat mai mult cu cat subiectul conferintei era chiar Boccaccio. De fapt, profesorul uitase numele in cauza pentru ca isi aducea aminte de un accident de masina pe care il avusese pe o strada care purta numele autorului “Decameronului”. La originea amneziei se gasea deci intentia lui de a uita incidentul neplacut si de a sterge din amintire enervarea pe care o incercase in acel loc.
Acest mecanism de aparare impotriva neplacerilor pe care le provoaca amintirea unor anumite fapte duce la uitarea numelor, a cuvintelor, a faptelor. Sa presupunem ca uitati de o intalnire pe care o aveti; e foarte probabil ca uitarea aceasta nu e intamplatoare si inconstientul dvs. se revolta, de fapt, in fata perspectivei de a intalni persoana in cauza. La fel se intampla si cand uitati sa faceti ceva; e foarte posibil sa fie vorba de ceva ce nu va place deloc, desi efortul constient de vointa v-a permis inainte sa-l acceptati. Eul (constientul) care vrea si Se-ul (inconstientul) care nu vrea, produc impreuna uitarea, lapsusul.
Uitarea (sau, chiar mai mult, pierderea) unui obiect poate fi explicate in acelasi mod, acest lucru fiind legat, in acest caz, de persoana care v-a oferit obiectul respectiv sau de un alt lucru aflat intr-un raport cu aceasta din urma. A pierde un obiect este mai putin dezagreabil decat pare. Un exemplu, este cel al unui om care gaseste la un moment dat intr-un sertar cartea pe care o pierduse chiar in ziua in care i-o daruise sotia sa. El a reusit s-o gaseasca in momentul in care, din diferite motive, si-a modificat atitudinea, pana atunci ostila, fata de sotia sa.
Lapsurile se produc impotriva vointei individului si reveleaza pulsiunile inconstientului. De exemplu, lapsurile care constau in faptul ca apucam un obiect in locul altuia sa ca ne impiedicam si lasam sa cada ceea ce avem in mana. Asta li se intampla mai des servitorilor decat stapanei casei. Motivul ascuns al acestei lipse de atentie poate fi invidia fata de clasele bogate, un fel de ciuda izvorata din necesitatea de a lucra pentru oameni ce pot inspira ostilitate si gelozie.
Lapsusul se naste din influenta manifestata de doua tendinte psihice opuse. Faptul de a pune intrebari nu numai in legatura cu propriile lapsusuri, ci si cu ale celorlati, este un exercitiu foarte bun, iar daca va inselati in privinta gasirii adevaratei lor semnificatii, asta nu va va face rau si va va permite sa intelegeti multe atitudini despre care vi se pareau ca nu au nici un sens.
Daca observati ca in jurul dvs. au loc mici incidente de uitare , intamplatoare sau izolate, veti putea, probabil, sa va dati seama care este cauza lor psihica si sa le privati de continutul inconstient pe care il au.
Dar pentru asta e nevoie sa reconstruiti momentele care au precedat uitarea sau lapsusul, cu alte cuvinte, trebuie sa stiti unde va aflati, cu ce va indeletniceati, la ce va gandeati, cu cine vorbeati, ce obiect sau fapt a declansat incidentul etc. Daca va e dificil sa va concentrati, luati caietul si creionul si notati-va raspunsurile; o sa va dati seama cat de mult va este usurata sarcina.