Din oras

Lacul din Gheorgheni – intre groapa de gunoi si parcare pentru smecheri

S-au scris, pana acum, nenumarate materiale despre situatia lacului din Gheorgheni, acolo unde gunoiul si noroiul sunt stapani. S-au facut, in repetate randuri, apeluri catre Primaria Cluj-Napoca, cea responsabila de partea “rusinoasa” a lacului. Cu toate acestea, daca inspre mall parcul arata impecabil, de partea cealalta e un sat fara caini.

Aici, la prima ploaie, te infunzi in noroi pana in genunchi, aici buza lacului e ingropata in gunoaie pe care oamenii nu se mai satura sa le arunce. Nimeni nu-i trage de maneca, iar de amenda nici nu poate fi vorba. Asa ca cei care isi parcheaza masinile fix pe marginea lacului nu au nicio problema cu fapul ca au transformat un loc ce ar trebui sa fie de agrement intr-o parcare saracacioasa.

Pe langa faptul ca lacul este plin de alge si miroase ingrozitor, nu se poate alerga in jurul lacului datorita „pescarilor” sau smecherilor cu masini care parcheaza direct la buza lacului”, spun oamenii care ar vrea sa se plimbe in zona.  

In Marasti nu exista un parc unde se pot desfasura activitati in aer liber. Parcul amenajat pe latura dinspre Iulius este si neincapator si nepotrivit pentru role. Pe partea opusa nu se poate alerga de tigani si persoane fara adapost care consuma acolo alcool si fumeaza. In plus, nu exista iluminat public, ca sa nu mai vorbim de gropi,  balti si pietre, care sunt la fiecare pas. Oare la primarie chiar nu se observa lucrurile astea?”, se intreaba un alt clujean.

Lacul nimanui

Situatia lacului din Gheorgheni este una pe care autoritatile locale nu au putut sa o gestioneze. Partea administrata de Consiliul Judetean Cluj a fost data in folosinta catre Iulius Group, care a amenajat aici un parc, in valoare de 2 milioane de lei.  

Partea opusa, cea care se afla in administrarea Primariei, este, insa, neamenajata. Autoritatile locale sustin ca aceasta nu poate fi amenajata, deoarece terenurile sunt revendicate.

Cu toate acestea, reprezentantii biroului mass-media din cadrul Primariei Cluj-Napoca spun ca Politia Locala a facut mai multe verificari in zona in ultimele zile, iar soferii care au ales sa isi parcheze masinile pe buza lacului s-au ales cu amenzi.

„S-au aplicat 25 de amenzi in doar doua zile. Si noi am primit reclamatii, iar politistii locali s-au deplasat in zona”, a declarat, pentru Ziar de Cluj, un reprezentant al biroului mass-media din cadrul municipalitatii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *