In vizor

La Turda primarul Matei are bani doar de licitațiile pentru prieteni, nu are bani și de subvențiile pentru bone

Cristian Matei, primarul din Turda, a propus amânarea acordării unui ajutor pentru bonă de care ar urma să beneficieze copiii cu părinți preșcolari. Această formă de ajutor a fost solicitată de către Uniunea Europeană și inclusă în legislația națională, astfel că autoritățile locale sunt obligate să aprobe metodologia de acordate a ajutorului financiar. 

Cristian Matei a propus însă amânarea aplicării acestei metodologii pentru că nu sunt fonduri în bugetul local. 

”Pentru anul bugetar 2020 nu au fost prevăzute asemenea ajutoare financiare și din lipsa fondurilor bugetare nu se va acorda ajutorul menționat mai sus. Începând cu anul bugetar 2021, la întocmirea bugetului local se va avea în vedere posibilitatea alocării sumelor necesare pentru acordarea ajutorului financiar privind plata serviciilor oferite de bonă”, se menționează în proiectul de hotărâre citat de infoaries.ro.

În același timp municipalitatea păstrează susținerea financiară lunară pentru echipa de fotbal a orașului în valoare de 100.000 de lei, deși nu sunt compețiții sportive.

Familiile cu copii preșcolari și venituri de până la 3500 de lei pe membru de familie pot primi un ajutor financiar special cerut de Uniunea Europeană.

Comisia Europeană a apreciat că se impune la nivel european o creștere a standardului serviciilor sociale destinat îngrijirii copiilor preșcolari și reconciliere socială între viața privată și cea profesională a cetățenilor. Guvernul României a stabilit că se va acorda un ajutor financiar pentru serviciile oferite de bonă în limita fondurilor bugetare anuale aprobate pentru serviciile sociale, la acest capitol. Deși autoritățile locale ar putea rectifica bugetul local, au decis să amâne acordarea ajutorului pentru anul viitor.

Ajutoarele financiare sunt modice și pleacă de la 710 lei pentru persoanele cu un venit net pe membru de familie de până la 2100 de lei și scap progresiv până la 250 de lei pentru persoanele cu venituri de 3001-3500 de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *