Teatrul intră în contemporaneitate la Naționalul clujean prin ”Call it art!”, piesa tinerelor Leta Popescu și Alexa Băcanu care supun, în fața publicului, arta contemporană unor tirade parodice deosebit de reușite, care demolează snobismul manifestărilor artistice actuale – a celor conceptuale și nu numai.
În ”Call it art!” totul este râs și parodie, voie bună și comedie! Chiar și actorii își parodiază rolurile de actori, se dezic de personajele lor și de ceea ce enunță ele, vor să se joace pe sine și în același timp intră fiecare în diverse măști scenice: colecționara care întârzie întotdeauna interpretează și artistul și detectiva și asistenta TV și enoriașul și fiecare actor intră pe rând în pielea mai multor personaje de care în același timp se distanțează declarativ.
Piesa e un haos foarte coerent și bine orchestrat, format din mai multe secvențe scenice aparent rupte, dar în esență legate între ele, care discută arta sincronic și diacronic, din perspective diferite, care nu pun publicul pe gânduri, ci pe râs, pentru că ideile nu sunt sugerate, ci spuse direct, pe bune, cu exemple practice menite a amuza spectatorii.
Evoluția anumitor forme de artă este ilustrată, de exemplu, prin imaginea vitei în „arta plastică”, de la picturile rupestre la picturile sau așa-zisele creații contemporane greu de încadrat în vreo categorie estetică, pentru că vita, de pe peretele peșterii, până la peretele galeriilor contemporane, a rămas aceeași, doar boul care o apreciază considerându-se mai evoluat.
Celebrii reprezentanți ai artei conceptuale sunt chiar batjocoriți ludic în cadrul acestei piese, și pe drept cuvânt! Creațiile lor sunt amestecate cu ale unor copii, iar publicul este îndemnat să ghicească unde este artă și unde mâzgăleală puerilă. Bineînțeles că nimeni nu poate face diferența! Dar lucrurile nu se opresc aici, fiind ironizate scenic chiar și creațiile lui Brâncuși, „pasărea în spațiu” a creatorului semănând mai degrabă cu un dildo zburătăcit din greșeală prin spațiile artei. Și astfel de exemple sunt nenumărate, condimentând spectacolul cu un umor deștept, lipsit de rigidități și demolator de vrăjeli pseudoartistice.
Această piesă este savuroasă pentru că spune în mod neașteptat lucrurilor pe nume și se adresează chiar tuturor categoriilor de spectatori. Indiferent că ești interesat de artă sau nu, că ești cult sau incult, că ai 6 sau 60 de ani, la „Call it art!” vei râde cu gura până la urechi, în mod constant și susținut, pentru că demersul teatral nu e unul snob, nu are aere culturale epatante, conținutul cultural fiind prezentat jucăuș, amuzant, accesibil, simplu și cu exemple vizuale care susțin permanent ceea ce se spune pe scenă.
Istorie ludică a artei contemporane, punere în discuție a statutului acesteia, parodie, satiră, comedie, teatru, teatru performativ, indiferent cum i-ai spune sau cum ai considera această reprezentație, ea e o reușită și un altceva teatral, e o delectare aparte pe care o recomand oricui vrea să râdă, timp de o oră și jumătate, sincer și frust, de artă, și, culmea, să mai și plece apoi de la teatru mai cultivat!
Foto: Nicu Cherciu, Teatrul Național Cluj