La moțiunea de cenzură premierul Dăncilă s-a lăudat că guvernarea nu închide spitale și centre medicale. Cu o zi înainte, ministrul Sănătății a anunțat că vrea să desființeze centrele de permanenţă medicală. Deci și cele patru din Cluj

Judeţul Cluj ar putea să rămână fără cele patru centre de permanenţă medicală din cauză că Ministerul Sănătăţii consideră că acest tip de unităţi au eficienţă zero şi trebuie desfiinţate. În judeţul Cluj funcţionează patru astfel de centre, două în Cluj-Napoca, unul la Mociu şi un altul la Turda. În Cluj-Napoca, unul dintre centre se află pe strada Băiţa nr. 9 iar celălalt pe strada Horea nr. 78.

“Făcând o analiză la nivelul ţării, numărul prezentărilor în urgenţă, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, a crescut cu aproximativ 35%. Ceea ce este strigător la cer, nu mă feresc să o spun, în condiţiile în care, categoric, la număr de cazuri crescute, creşte finanţarea unităţilor de primiri urgenţe, creşte şi finanţarea centrelor de permanenţă – eficienţă zero. Şi atunci urmează să promovăm un proiect de act normativ în care să şi desfiinţăm aceste centre, pentru că în primul proiect era vorba doar de înfiinţare. Sunt nişte criterii pe care trebuie să le respecte, nişte termene de raportare, mărturisesc că nu le-a urmărit şi nu le-a cerut nimeni până acum. Dar în momentul în care eu am declarat că avem bani, trebuie să-i cheltuim eficient, trebuie să facem şi chestia asta. Vom promova proiectul de act normativ, avem situaţiile pe care le vom prezenta ca să justific promovarea acelui proiect, le vom da publicităţii şi o să le vedeţi. Dar sunt cifre care ar trebui să ne dea multora de gândit”, a declarat ministrul Sănătății, Sorina Pintea.

CAS Cluj a alocat anul trecut 732.200 lei pentru funcţionarea celor patru centre de permanenţă din judeţ. Centrele de Permanenţă funcţionează în program continuu sâmbata, duminica şi în zilele de sărbători legale.

Adauga comentariu