Editorial

La Guvernare se întâmplă câte un accident banal: Premierul propune-un salt mortal și mai “decedează” câte o Lege

Ideea este că politicienii României ar fi capabili să modifice până şi cele Zece Porunci dacă e în interesul lor şi al sponsorilor.

Premierul Mandolină a făcut de dimineaţă o şedinţă fulger (asta după ce a fost să ia lumină ieri de la Cotroceni). În şedinţa fulger a tunat (ce i-o fi fulgerat Klaus Iohannis) că luni va avea loc o nouă rectificare bugetară, cu scopul de a fi realimentat fondul de rezervă al Guvernului și pentru a se face plăți către autoritățile locale. Că sunt bani la discreţia lui Mandolină, banii din acest “fund fără sac” care a devenit fondul de rezervă, este o altă poveste, cea pe care am zice-o azi este despre cum Legea 69/2010 privind responsabilitatea fiscală, la capitolul despre rectificare (Articolul 23 paragrafele 1 şi 2), nu permite decât două rectificări bugetare pe an, ambele în a doua jumătate a anului. Şi despre cum aceasta ar fi a treia. Bine, la paragraful 3 se zice că poate fi făcută o excepție, în cazul în care indicatorii economici se înrăutățesc, însă doar pentru situația realizării unei rectificări în prima jumătate a anului. Nu vedem altă înrăutăţire a indicatorilor economici pentru a-şi administra Mandolină sieşi nişte fonduri la discreţie pentru a da autorităţilor locale decât apropiatele alegeri locale de la anul. Care da, sunt în prima jumătate a anului…

Ei, dragii mei, încă o dată vedem că, să fii ban public din România este ca în mijloacele de transport în comun la ore de vârf: toată lumea trage de tine, te pipăie, te dorește, își bagă mâinile, te calcă-n picioare. La fel este și când ești un amărât de contribuabil în relația cu instituțiile statului.

Când e să-i atingi la buzunar politicienii români se solidarizează cu entuziasm împotriva legii. Dacă însuși președintele plimbăreț al Țării atunci când a fost lăsat fără o casă achiziționată cu rea credință a ținut să se declare nemulțumit de hotărârea judecătorească, ce să ne așteptăm de la restul politicienilor aciuați în Șparlament? Sau la conducerea diverselor administrații publice locale?

Așa că de ce să ne indignăm că-și trag legi de nevoi personale în Șparlement când vin răii și le zic că trebuie să plătească pentru ce-au consumat (chit că ei consumă cel mai des cu polonicul)?

Sunt convins că ați uitat cum, atunci când vechea Lege a partidelor îi dădea pe mâna creditorilor, cu conturile la vedere, cot la cot, cu entuziasm, senatorii PSD, ALDE, UDMR și ai PNL au votat pentru adoptarea proiectului de lege prin care îi alungau pe aceștia din preajma datoriilor partidelor în perioada alegerilor locale şi parlamentare. Când e vorba despre banii lor, ai politicienilor, Uniunea Social Liberală există, e formată din toate partidele, încă mai fură de la noi. Din păcate, și când este vorba de banii noștri, acești neisprăviți îi consideră ca și cum ar fi ai lor.

Așa că, de bucurie că ne merge bine ei sunt și mai bucuroși să ne cheltuiască banii pe autostrăzi scufundabile, pe școlarizarea buzunarelor defavorizate ale bieților parlamentari și pe creșterea fără noimă a pensiilor și salariilor câtorva sute de mii dintre ai lor, nesimțiții sistemului. Și când se termină banii, dau iama printre florărese şi băbuțele care vând usturoi “neapcizat” – pe care să arunce vina că nu cotizează onest la bugetul pe care-l deconsolidează ei cu inconștiența unor mațe cu picioare.

Vorbim despre bani pe care găștile politice prăvălite peste biata Românie și le-au înfundat, an după an, de la buget în buzunarele găștișor lor de interese.

Așa că nu este de mirare faptul că se vor prăvăli, în curând, din nou, cu ANAF-ul peste PFA-uri, micile intreprinderi și liberii profesioniști, să jumulească tot ceea ce se mai poate jumuli. Cumva trebuie achitată viitoarea victorie asupra Bugetului de la alegerile locale.

Şi, gata!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *