Reportaj

La Coada Fericirii. Clujul ajutoarelor de la UE

De data asta, ajutoarele alimentare se dau pe Calea Baciului. E problema arzatoare a zilei pentru mii de clujeni cu pensii si venituri mici, dizabilitati si boli grele carora Uniuniea Europeana le da faina, zahar, ulei, conserve si miere. Cu noaptea in cap, curg din toate colturile orasului, cu taxi, autobuz sau carucior si stau la cozi in ploaie si frig. Acolo ii gasesti pe cei care au muncit in marile fabrici si in spitalele Clujului, ajunsi la pensii de mizerie, pe copiii aruncati in centre sociale de care statul a uitat. Toti necajitii orasului isi spun durerea intr-o multime in care toti sunt una, iar povestile lor sunt, adesea, cutremuratoare.

Tot orasul stie ca se dau ajutoare in aceste zile. Mai mult, s-au nascut si legende:

“La punctul de distributie de pe Muncii vin unii care isi iau ajutoarele in caruta. Dupa aia, intra in toate alimentarele si carciumile de pe drum ca sa vanda faina si ulei, pe bautura”, povesteste un taximetrist.

Pe Calea Baciului insa e doar o coada cuminte. Se intinde pe vreo 20 de metri, jumatate din oameni in curtea imobilului unde se face distribuirea, jumatate pe trotuar. Stau cu totii rebegiti, cu sacose pestrite, genti uriase, trolere sau carucioare. Din cealalta parte, ies cativa amarati cu papornite colorate si urca intr-un taxi.

“Sunteti ziarista? Sa-i spuneti la domnul primar ca asta e o porcarie ce a facut. Sa bage tot orasul aici? De ce nu se puteau da ajutoarele in cartier, ca asta-vara? Ca nu is de la el, UE ne da! Nu ii e rusine?”, striga o pensionara din mijlocul multimii.

Oamenii se strang unii langa altii si isi impart umbrelele, sa incapa toti pe trotuarul ingust. Stau laolalta batrani cu haine elegante din alte vremuri, tineri care nu au cunoscut vreodata caldura casei parintesti si amarati care isi duc traiul pe strazi si in centre sociale.

“Aici e coada fericirii?”, intreaba zambind o doamna cu privire senina si esarfa de diva legata sub barbie.

“Aici e pentru pensionari, la stanga pentru handicapati”, ii explica o alta femeie, din apropiere.

Maria Rusu are haina si umbrela neagra, are 67 de ani, a lucrat 35 de ani la Clujana si sta la coada sa ia ajutoarele pentru sotul ei. Trebuie sa le transporte cum poate pana in Manastur.

“Daca iau taxi, ma costa cat jumate din valoarea alimentelor. Sotul e bolnav de 25 de ani, cu handicap de gradul 2. Are un picior amputat, boli de inima, de nervi si inceput de Parkinson. Am facut si eu o criza de lombosciatica in zilele astea, dar ce sa fac, trebuie sa vin aici sa stau in ploaie. Is de ajutor alimentele astea, completeaza ceva pe langa pensiile si bolile noastre”, spune femeia.

Chiar langa ea, un batranel cu spatele garbovit asteapta si el la coada, cu privirea plecata.

“Stau sa iau ajutoarele pentru femeia mea, ca e bolnava, a cazut de la etaj si i se blocheaza creierul. Cand se termina painea, mai fac un palanet din faina de la ajutoare”, marturiseste omul, venit cu trolerul dupa el de pe strada Sitarilor.

Coada se misca nervos si un clujean nu se mai rabda si striga la o femeie cu caciula trasa pana la ochi care si-a aprins tigara si s-a intors cu spatele la multime, sufland valatuci de fum spre strada intesata de camioane.

“Stinge, doamna, tigara aia!”, ii arunca omul.

“Da, da, stinge-o, nu vezi ca suntem oameni batrani aici? Avem astm!”, il completeaza o doamna din spate.

Fumatoarea si-a strivit tigara de un stalp si s-a intors iar spre strada.

“Asta e sfarsitul lumii, niciodata nu am visat ca vom trai la batranete asemenea zile ca astea!”, trage o concluzie fosta muncitoare de la Clujana.

Prin gradina casei unde se dau ajutoare ies biruitori doi oameni, un barbat si o femeie, carand sacose ciclam burdusite cu alimente.

„De la 5 dimineata am stat aici!”, striga barbatul.

In spate, o curte dezolanta cu moloz si scanduri stivuite, cu vedere la cimitirul din deal. Un panou cu sageata indica: punct de distributie a produselor alimentare pentru pensionari. Un hol spatios cu panouri de lemn in loc de usi adaposteste palcuri de oameni care isi aranjeaza “ajutoarele” si asteapta sa vina rudele sa ii ia cu masina.

“Am venit cu troleul 1, apoi cu autobuzul 31 ca sa imi iau alimentele. Am pensie mica, 395 de lei si nu vor sa imi dea ajutor de handicat, desi am suferit o amputatie, mi s-a taiat un san. Asa zice legea: si un deget daca-ti lipseste, trebuie sa primesti ajutor”, spune Maria Marginean, o clujeanca de 77 de ani care statea pe un pervaz, langa pungile cu alimente.

“Astept sa ma ia fiica mea cu masina, si ea are pensie mica. Am fost infirmiera la clinici pana in 1980, cand m-au pensionat de boala. Am lucrat si la cantina studenteasca, pe Babes. Acuma umblam prin tot orasul ca sa ne dea mancare, astea ne ajung cateva luni”, adauga clujeanca.

In fata, coada inainteaza incetinel si oamenii respira usurati ca s-a oprit ploaia. Doi tineri ies carand cu greu un troler mare, negru.

“Le ducem asa, cum putem. Am stat aici doua ore dupa ele”, spune baiatul, Alin Berki.

Povestea lui e trista, ca a tuturor celor care au copilarit in centre de plasament.

“Nu am parinti, au decedat amandoi. Am crescut la orfelinat, am facut scoala la Gilau si profesionala am terminat-o pe Fabricii, la Constructii. Am lucrat la Cora, dar am avut probleme psihice si m-au pensionat. Ma stresam la serviciu si cu sefa nu aveam impacari bune, din pacate”, isi povesteste Alin viata, dintr-o rasuflare.

Baiatul si-a gasit rudele, insa nu vor sa il recunoasca.

“Vara asta am strans bani si i-am facut mormantul mamei, la Catcau. Am pus cruce si gard”, spune el.

Dupa internari prin spitale, baiatul a reusit sa isi faca dosar de pensie “de boala” si primeste cam 400 de lei pe luna. Locuieste la Centrul pentru persoane fara adapost Ruchama.

Tot acolo sta si Rozalia Rostas, tanara de 30 de ani care il insoteste.

“Mama-i moarta, dar tata traieste, dar bea. De frica lui, am fugit de acasa si am dormit in vagoane toata iarna. Am plecat cand am avut probleme niste boschetari, au vrut sa ma violeze. Am stat la centrul de pe Padin si acum la Ruhama. Am handicap psihic de gradul 2”, s-a plans fata.

Pentru ca nu au posibilitatea sa isi gateasca mancare la centru, cei doi dau alimentele primite de la UE unor familii care, la schimb, le dau sa manance preparate calde, facute acasa.

O femeie cu ochii in lacrimi iese cu alimentele stivuite intr-un carucior pentru bebelusi.

“Pentru mama mea am luat ajutoare, ca mie nu imi dau! A fost operata de doua ori la colon si apoi a si cazut si s-a lovit la cap, de au operat-o de trei ori. Are semipareza si dementa”, spune Rodica Moldovan, o clujeanca in varsta de 51 de ani.

Femeia e furioasa ca i-a fost retrasa in urma cu doi ani pensia de asistent personal si e nevoita sa traiasca amandoua din pensia de 600 de lei a mamei sale. Nu are bani de taxi, asa ca isi duce caruciorul cu alimente cu autobuzul pana la gara, de unde urca in tramvai si merge asa pana pe strada Parang.

“Mi-au zis ca mama nu e destul de bolnava, dar trebuie sa stea cineva mereu langa ea. Inainte macar aveam o nadejde ca vine un ban. Acum, am o gramada mare de haine murdare si nu am bani sa cumpar detergent. Am mai adunat si fier vechi, sa mai fac un ban. Nu am bani de medic si sufar cu inima”, plange clujeanca.

Iese soarele si autobuzul se umple ochi cu oameni necajiti, plouati, dar cu un licar de lumina in ochi: si-au mai povestit necazurile, au dat de altii si mai amarati si, mai presus de toate, au primit ajutoare de la UE.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *