La Cluj, nu sunt probleme cu drogurile, zice seful Politiei. A mai fost arestat un traficant. De heroină

Un tânăr a fost reţinut pentru trafic şi deţinere de droguri de mare risc şi droguri de risc, în urma unei acţiuni a poliţiştilor de combatere a criminalităţii organizate din Cluj-Napoca, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T, anunță cei de la BCCO.

”La data de 22 iunie a.c., în jurul orei 16.30, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj-Napoca, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – S.T. Cluj, au prins în flagrant delict un tânăr, de 21 de ani, din localitatea Floreşti, judeţul Cluj, care prin intermediul unei firme de curierat ar fi intrat în posesia unor droguri de mare risc şi droguri de risc, respectiv heroină şi MDMA.

Cel în cauză a fost reţinut de procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Cluj pentru 24 de ore, pentru săvârşirea infracţiunilor de introducere în ţară de droguri de mare risc, trafic de droguri de mare risc şi deţinere de droguri de risc şi de mare risc, în vederea consumului propriu

La data de 23 iunie a.c., tânărul a fost prezentat magistraţilor Tribunalului Cluj, cu propunere de arestare preventivă, judecătorul pentru drepturi şi libertăţi şi-a însuşit propunerea organelor de anchetă şi a emis pe numele acestuia un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile”.

Conform evz.ro, Horațiu S, tânărul de 21 de ani arestat pentru trafic de heroină, ar fi mers în Germania, de unde a cumpărat cele 54 de grame de heroină și MDMA, pe care intenționa să le vândă la Cluj. Ca să nu fie prins, tânărul ar fi expediat prin poștă pachetul de drogurile și urma să le ridice de la Oficiul Poștal din Cluj, care eliberează pachetele externe. 

Conform surselor Ziar de Cluj, acesta este al doilea caz de trafic de heroină înregistrat până în prezent în Cluj-Napoca. 

CITEȘTE ȘIStati jos, sa nu picati! Cristian Ilea, seful POLITIEI Cluj (interimar): "Nu exista o problema cu drogurile la Cluj, e doar exagerarea presei!"

Adauga comentariu