Reportaj

La Cluj, într-o clădire ca de CAP funcționează Ambulatoriul de Specialitate CF

Ambulatoriul de Specialitate CF Cluj, din cadrul Spitalului Clinic CF, este un centru medical care poate fi catalogat drept o rușine într-un oraș cu o tradiție medicală universitară, din cauza clădirii care adăpostește cabinetele medicilor, clădire aflată într-o avansată stare de degradare, în care, în afară de curățenia zilnică, nu se fac și nu s-au făcut niciun fel de lucrări de întreținere, după cum putem ușor observa din imaginile de mai jos, care arată holuri comuniste, cu pereții degradați de jeg și de igrasie, băi distruse, geamuri care nu au mai fost schimbate, cel mai probabil, de la inaugurarea acestui imobil, care ar trebui să adăpostească cel mult un sediu administrativ de CAP, și nu un spital CF. 

Holurile ambulatoriului CF poartă un puternic iz antedecembrist, cu pereții înnegriți de mizerie și cu mobilier de acum câteva decenii:



Centrul sanitar antiepidemic și bacteriologia te întâmpină încă de la intrare cu ușa ruptă, cu o clanță care pare a fi fost forțată de hoți, cu niște pereți scorojiți și mizerabili în care s-ar putea ascunde bacterii generatoare de epidemii:

După ce urci scările interioare, la ultimul etaj, găsești pereții mâncați de umezeală, pereți cum într-un spital nu ar trebui să existe, din rațiuni de sănătate publică:


Pacienții care își așteaptă rândul la medic se pot delecta cu picturile de pe pereți, unele care poartă semnătura artistului Paragină:

Ambulatoriul de Specialitate CF are încă geamurile originale, de la inaugurare, sticla acestor geamuri, nespălată de mult, purtând și patina prafului din Epoca de Aur:

Băile sunt cireașa de pe tort: sparte, cu uși rupte, cu vase de toaletă ciobite, toate, fără excepție, cu un sistem de tragere a apei pe bază de sârmă:




Iar unde sârma nu ajunge la mâna pacientului, a fost prelungită cu o ață:

Aceasta este toaletă de spital clujean, nu wc-ul din Gara Răsculații din Vale:

Și spațiile de așteptare din Ambulatoriul CF, nu doar toatelele, sunt ca la gară:

Sau mai rău:

Concluzia o formulăm sub formă de întrebare: „Cât de fain e, de fapt, la Cluj?”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *