Eveniment

La cea mai digitalizată Primărie din Galaxie, s-au stricat aparatele foto. Oamenii au fost scoși afară și puși să stea la coadă – VIDEO

Se întâmplă în Primăria digitalizată cu care se laudă Emil Boc peste tot în Univers: miercuri dimineața, la Serviciul Evidența Populației de pe Calea Moților, oamenii care erau programați să își facă sau să își schimbe cărțile de identitate au fost scoși afară din instituție și puși să aștepte la o coadă de câteva zeci de persoane după ce aparatul foto s-a defectat.

Clujenii aflați în această situație penibilă pentru ditamai Primăria digitalizată ne-au transmis că unii au fost reprogramați să vină după masă sau chiar mâine, fără să le spună exact la ce oră sau de ce s-a întâmplat ce s-a întâmplat.

Dacă cetățenilor plătitori de taxe nu li s-a transmis ce s-a întâmplat în cea mai digitalizată Primărie, am încercat să aflăm noi. Reprezentanții Primăriei ne-au transmis că a fost vorba despre o defecțiune care a durat o jumătate de oră, dar care între timp s-a rezolvat. Culmea este că la ora redactării acestei știri, oamenii încă erau la coadă afară. Poate s-a remediat problema pe principiul „Operația reușită, pacientul mort”.

Vă reamintim că Antonia, funcționarul digital nici până în ziua de azi nu este decât la stadiul de pilot, deși Emil Boc nu ratează nici o ocazie să spună ce bună este Antonia și cum muncește ea 24 de ore din 24.

Abia acum se lucrează la organizarea unei licitații pentru întregirea Antoniei.

Așadar, iată că Clujul și Primăria nu sunt chiar atât de digitalizate cum le vede domnul primar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *