Jos palaria pentru actiunea de plantare a Padurii Transilvania!

Asociatia Tasuleasa Social si Banca Transilvania au organizat sambata, 22 martie, cea mai mare actiune de impadurire din zona Transilvania: plantarea Padurii Transilvania. 1.500 de voluntari au impadurit cu 40.000 de puieti de salcam si frasin, in doar patru ore, o suprafata de 10 hectare in comuna Budesti-Fanate, la 10 kilometri de Cluj-Napoca, intre judetele Cluj si Bistrita.

Budesti-Fanate este una dintre dintre cele mai sarace comune din Transilvania privind suprafata impadurita, aceasta fiind in prezent de doar 4%. Tocmai de aceea, cei peste o mie de voluntari veniti din toata tara si-au unit fortele in cea mai mare actiune de impadurire din Transilvania. Printre voluntari s-au numarat inclusiv angajati ai Grupului Financiar Banca Transilvania, adolescenti din cadrul fundatiei BT - Clujul Are Suflet, dar si Zanul BT.

Ömer Tetik, directorul general al Bancii Transilvania, declara:

Am participat si eu, impreuna cu familia mea, la plantarea Padurii Transilvania. Am vrut sa fiu un exemplu personal, in primul rand pentru copiii mei. Sunt placut impresionat de numarul foarte mare de voluntari, dublu fata de cel estimat, dar si de faptul ca, in cea mai mare parte, acestia erau foarte tineri. Multumesc participantilor, Asociatiei Tasuleasa Social si autoritatilor locale”.

Actiunea a fost pusa la punct de Tasuleasa Social, cel mai mare ONG care militeaza pentru salvarea padurilor din Romania.

Potrivit presedintelui organizatiei Alin Ulhmann Useriu, s-au plantat cate 3 hectare de padure pe ora, cam cat se taie la nivel national intr-o ora. Alaturi de tinerii voluntari au fost si autoritatile locale, care au pus la dispozitie apa, dar si mancare pentru toti cei prezenti. Voluntarii au primit si ajutoare din comuna Budesti, in jur de 300 de localnici alaturandu-se tinerilor veniti din toate colturile tarii.

Pentru campania lor, Ziar de Cluj isi da Jos palaria!

Adauga comentariu