Jos palaria

Jos Pălăria! Doi studenți ai Universității „Babeș-Bolyai” cumpără mâncare și medicamente pentru vârstnici ca să-i protejeze de coronavirus

Doi studenți de la Universitatea „Babeș-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca și-au anunțat vecinii în etate din blocul în care locuiesc că le cumpără alimente și medicamente, astfel încât aceștia să nu iasă din casă și să se expună infecției cu Coronavirus.

Diadra Tănasă, doctorandă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării (FSPAC) din cadrul UBB, susține că în momente de criză, precum cea provocată de răspândirea infecțiilor cu noul tip de Coronavirus, este nevoie de solidaritate.

„Trebuie să fim solidari în această perioadă. Eu și cu prietenul meu Matei vrem să ajutăm cât putem vecinii noștri din bloc.

Locuim în chirie în cartierul Mănăștur și am pus un afiș la intrarea în scară prin care le-am spus vecinilor în vârstă că pot apela la noi pentru a le cumpăra alimente și medicamente, iar ei să nu iasă din casă și să se expună infecției cu coronavirus. 

Ar trebui să lăsăm egoismul deoparte și să ne gândim și la semenii noștri, iar în această perioadă este nevoie de solidaritate. Noi avem acum și mai mult timp, cursurile la facultate fiind suspendate, iar tinerii sunt mai puțin predispuși la infecția cu noul coronavirus”, a declarat doctoranda din Cluj.

De altfel, aceasta lucrează pentru o asociație și are experiență de voluntar.

Pentru gestul de solidaritate și exemplul oferit comunității clujene, Ziar de Cluj le dedică rubrica JOS PĂLĂRIA! 

 

 

 

 

 

 

 

sursa info: stiripesurse.ro

sursa foto:mediafax.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *