Jorg Widmann, cel mai popular compozitor german al momentului va canta pentru clujeni la Festivalul Mozart

Festivalul Mozart le va aduce in acest an melomanilor un moment inedit care il va avea ca protagonist pe muzicianul Jorg Widmann, personalitate de anvergura internationala care va aparea pe scena concertului de deschidere intr-o tripla ipostaza: de dirijor, solist clarinetist si compozitor. Este unul dintre cei mai populari compozitori ai momentului, au precizat organizatorii, care au mizat pe aceasta pentru a atrage tineri. Nu va lipsi competitia de interpretare, reunind de aceasta data 17 tineri pianisti, concerte camerale si simfonice cu tineri artisti, precum si indragita Poveste de iarna, spectacolul interactiv care atrage in fiecare an zeci de copii in sala. 

Cea de-a 24-a editie a Festivalului Mozart va incepe vineri, 5 decembrie, de la ora 19, in sala Auditorium Maximum de la Casa Universitarilor, cu un concert simfonic sustinut de orchestra Filarmonicii de Stat Transilvania, avandu-l ca dirijor si solist pe Jorg Widmann. 

"Este un star al muzicii clasice, un cunoscut al marilor festivaluri de gen ale lumii, cel mai in voga compozitor al tinerei generatii din Germania. Venirea lui la Cluj a fost posibila datorita Centrului Cultural German din Cluj", a precizat Adriana Bera, presedintele Societatii Romane Mozart, organizatoare a evenimentului. 

Traditionalul concurs de interpretare al manifestarii se refera de aceasta data la pianisti si va avea loc sambata si duminica, in 6, respectiv 7 decembrie. Competitia va avea cinci sectiuni si 17 concuresti inscrisi, atat studenti ai Academiei de Muzica Gheorghe Dima (AMGD), studenti de la Timisoara sau Bucuresti, un student clujean care studiaza la Budapesta, un altul din Republica Moldova care invata la Universitatea din Salzburg, precum si elevi de la Liceul de Muzica "Sigismund Toduta". Juriul este format din Martin Hughes - de la Universitat fur Musik und darstellende Kunst din Viena, Dana Borsan de la Universitatea Nationala de Muzica din Bucuresti, Adriana Bera de la AMGD, Sorin Dogariu de la Universitatea de Vest din Timisoara si Zoltan Horvath de la Liceul de Muzica "Sigismund Toduta" din Cluj-Napoca. 

Sambata, de la ora 17, va avea loc in Sala Studio a AMGD obisnuitul concert pentru copii "Poveste de iarna", cu fragmente de Mozart, Vivaldi si Ceaikovski. 

"Este un program de educatie a viitorului public pentru muzica culta. Ceea ce este special la acest program este faptul ca interpretii sunt si moderatori, pentru ca spectacolul este unul interactiv, iar cei care canta stau si de vorba cu publicul. Este felul nostru de a sarbatori seara de Mos Nicolae si nu vor lipsi surprize, atat muzicale, cat si altele, deloc de neglijat, avand in vedere ca unul din sponsorii nostri este o cofetarie", a mai spus Adriana Mera. 

Un alt eveniment desfasurat in cadrul festivalului este un simpozion programat pentru miercuri, 10 decembrie, de la ora 16, adresat "muzicienilor teoreticieni si interpreti care doresc sa abordeze muzica lui Mozart dintr-o perspectiva analitica".

Festivitatea de acordare a premiilor concursului va avea loc duminica, 7 decembrie, de la ora 19, in aceeasi Sala Studio a AMGD, atat primele trei locuri, cat si o distinctie noua, Premiul special "Gerda Turk", acordat celui mai tanar finalist nepremiat de juriu. 

Festivalul se va incheia tot cu orchestra simfonica a Filarmonicii de Stat "Transilvania", dirijata de Ferenc Gabor si avand-o ca solista pe Laura Tatulescu, ambii veniti din Germania. 

Bugetul festivalului este de 10.000 de euro, suma ce reprezinta bugetul de onorarii al Festivalului.

"Este un festival foarte ieftin, nu ne-am propus dimensiuni mai mari pentru ca nu am avea nici logistica, nici forta de munca necesara, Am pornit dupa modelul Festivalului Mozart de la Salzburg. Ne-a propus sa pastram un caracter elistist al evenimentului, dar si sa il deschidem catre publicul foarte larg si, mai cu seama, sa atragem tineri", a precizat organizatoarea. 

Directorul Filarmonicii Transilvania, Marius Tabacu,  a avut si el un discurs memorabil la conferinta de presa a evenimentului. 

"De 24 de ai incoace eu sunt foarte mirat cum acesti oameni sunt in stare sa faca un festival de o asemenea anvergura cu atat de putini bani. Imi aduc aminte ca ieri de prima editie, cand, sincer, nu credeam ca va dainui atat de mult. De altfel, este in spiritul lui Mozart sa fie asa, in fond el a murit sarac intr-o societate care nu ducea lipsa nici de cultura, nici de rafinament. Mozart nu era de nasul lor: el arata cu degetul spre viitor, spre posteritate. iata-ne pe noi in rolul posteritatii, iar Societatea Mozart ii da compozitorului ceea ce i se cuvine", a declarat Tabacu.

Date complete despre program, locatii si bilete de intrare pot fi accesate pe site-ul evenimentului, mozart-romania.ro

Adauga comentariu