JENANT RAU! "Buna ziua. Sunt prefectul de Cluj". Vizita surpriza lui Gheorghe Vuscan dinaintea inceperii scolii s-a transformat intr-un spectacol al rusinii

Ii place sa faca surprize, sa apara pe neasteptate, sa glumeasca si sa-i traga de urechi pe muncitori in fiecare zi a anului. Dar perioada de la inceput de septembrie e, in fiecare an, preferata lui. Aunci poate sa faca vizite “inopinate” anuntate in comunicate de presa cu o zi inainte, atunci poate sa intrebe, uitandu-se pe pereti, “ce-ati facut cu banii?” si “terminati la timp?”, dupa care isi coboara privirea in ochii interlocutorului si il asigura: “revenim luni”. Se prezinta cu functia, nu cu numele, pentru ca stie ca Gheorghe sau Vuscan nu au o greutate atat de mare precum “prefectul” sau “prefectul de Cluj”. Astfel, respectul e impus inca de la al treilea cuvant scos pe gura, dupa “buna ziua”.

Astazi, prefectul Clujului s-a prezentat la Liceul Special pentru Deficienti de Vedere. Nu stia nimeni ca vine, desi institutia pe care o conduce a trimis un comunicat de presa in acest sens inca de ieri dupa-masa. Surpriza nu a fost, insa, nici a directorului, nici a profesorilor, nici a muncitorilor. Prefectul insusi s-a autosurprins cand a dovedit, in fata cetei de jurnalisti pe care chiar el a convocat-o, ca nu stie care au fost investitiile facute in institutia de invatamant, care sunt nevoile si prioritatile acesteia, cati copii invata la acest liceu si cat de greu le e sa tina pasul cu un sistem care ii considera parte din invatamantul normal, de stat.

Mai mult decat atat, a promis cum nu promitea nici cand facea parte fatis din Partidul Social Democrat, ca va modifica legile, ca va trimite bani pentru mai multe investitii, ca va reveni de fiecare data cand va fi nevoie. Ce a uitat, insa, prefectul e ca majoritatea oamenilor in fata carora a vorbit astazi au probleme de vedere. Grave. Unii dintre ei nu percep nici macar lumina. Asa ca a vorbit liber, fara sa se intrebe de ce, de fiecare data cand zicea “vedeti”, “ati vazut”, “uitati” si “la revedere”, profesorii inclinau capul si nu scoteau un cuvant.

Sase, a venit prefectul

Saru'mana. Prefectul de Cluj”, spune el catre doamna de la poarta. E inconjurat de o ceata de jurnalisti si cativa reprezentanti ai Prefecturii. Paseste hotarat pe coridoarele aflate in lucru si se indreapta vertiginos catre muncitori:

Buna ziua, domnilor, spor la treaba. Prefectul de Cluj va saluta si va ureaza sanatate. Cum merg lucrarile? Terminati pana incepe scoala?
Un muncitor imbracat din cap pana in picioare in var fumeaza si ii raspunde sec: - Pana sambata. “Pana sambata? Speram sa fie adevarat ce spuneti, dar venim si luni”, il asigura Vuscan.


Urca scarile catre directorat, unde, spune el, o va surprinde pe femeia aflata in functie de doar o saptamana, iar pe drum il “agata” si pe directorul adjunct.
        “- Saru'mana. Eu sunt domnul prefect.
         - Ramona Muresan, imi pare bine.
         - Am venit fara sa va anuntam. Nu stam in birouri, mergem pe coridoare, sa vedem unde-s lucrarile si in ce faza sunt ele, pentru ca vrem ca scoala, atunci cand incepe, sa ii primeasca in bune conditii pe elevi
”, se deruleaza un dialog aproape stanjenitor intre cei doi.

Stiati de control?”, e intrebata sefa institutiei. Directoarea se fastaceste, asa ca prefectul i-o ia inainte: “Nu!”. Ea il ingana: “Nu! Dar nu e nicio problema, doar noi suntem o institutie transparenta. Lucrari avem foarte multe, sunt in derulare, da”.

Ca sa mai indulceasca surpriza vizitei, Gheorge Vuscan incepe sa vorbeasca despre neajunsurile liceului pentru nevazatori:

Au o probema, au o problema care am spus-o si la Colegiul Prefectural: actualizarea manualelor. Deci manualele, periodic la scolile speciale, se reacualizeaza, nu in fiecare an, ci la 4-5 ani odata. Cred ca scoala domniilor lor este intr-o suferinta din acest punt de vedere, pentru ca manualele sunt invechite”.

Directoarea si directorul adjunct strang din buze. L-ar opri, dar n-ar vrea sa intrerupa discursul edilului care vorbeste cu atata convingere.

Pai, avem manuale tiparite si din aceasta vara. Nota Bene Inspectoratul Scolar Judetean, ca ei platesc si manualele noastre, care sunt mult mai scumpe, pentru ca sunt in limba braille. Avem manuale nou-noute pentru toti elevii”, spune directorul adjunct cu durere in glas.  

Totusi, parca nu ar vrea sa il contrazica pe Vuscan, asa ca vorbeste si el despre neajunsuri: “Ce nu este in braille, asta inca nu se poate, este manualul de matematica, pentru ca romanii inca nu au ajuns la un numitor comun asupra semnelor braille, sa fie unic”.

Prefectul se bucura: “Pai, sa-l preluam din afara, pentru ca cifrele si matematica...”. Isi pierde sirul gandurilor, dar revine triumfator:  “Deci, dupa cum observati, inclusiv manualele sunt tiparite. Sunt unele discipline care nu sunt acoperite din acest punct de vedere, poate chiar din motive obiective, dar ceea ce este important sa vedem noi astazi aici: daca lucrarile care se deruleaza sunt in grafic. Pentru ca aici este un proiect european de aproximativ 12 milioane de lei”.

Directoarea si directorul adjunct strang iar din buze, ar zice cateva cuvinte. Dar prefectul continua: “Plus o finantare locala, de la Consiliul Local. Si cuprinde mai multe lucrari”.

Directorul adjunct sopteste rusinat: “Consiliul Judetean. De la Consiliul Judetean, tinem de Consiliul Judetean”. Dar prefectul se face ca nu aude: “Da... Si am venit sa vedem, ca noi stiam ca nu se vor putea finaliza anumite lucrari pana la 15 septembrie”.

Directoarea e de-a dreptul rusinata. Acum, parca ii pare rau ca lucratorii s-au tinut de treaba, iar copiii vor incepe scoala intr-o cladire renovata ca la carte: “Lucrarile sunt, in mare parte, gata”.

Cateva minute mai tarziu, Vuscan realizeaza ca tot ce stia el, tot ce a afirmat, a fost o greseala. Toate amenintarile au fost in zadar. Asa ca incearca sa dreaga busuiocul: “Imi cer scuze si vreau sa rectific neaparat: de aici mergem la Eminescu. Eminescu e cu suma aia importanta care se va derula proiectul pana inclusiv anul trecut. Scuze. Aici e o finantare de la Consiliul Judetean, mai mica, dupa cum am vazut acolo, si acolo vom merge. 330 de mii de lei. Da, 330 de mii”.

Plecam, in liniste, catre salile proaspat renovate, pentru o demonstratie de “asa da” in loc de o serie de mustrari pe care Vuscan le avea pregatite de acasa. In lipsa lor, nu prea stie ce sa zica, scenariul se deruleaza altfel decat era stabilit. Asa ca se uita pe geam, trage perdeaua si exclama:

Uitati ce bine arata! Arata, si in curtea interioara, arata foarte bine scoala. Foarte bine arata. Ati vazut? Deci...”, apoi pleaca dupa angajatii institutiei.

Curtea interioara spre care arata prefectul e terasa unui bloc; frumos si nou, ce-i drept. Pe cateva dintre balcoane, oamenii si-au scos la uscat hainele. Un barbat stingherit de multitudinea de ochi indreptata catre el se ascunde repede in casa, lasand tigara sa arda in scrumiera.

Intram in sala de clasa a treia. “Saru'mana. Prefectul de Cluj. Ma bucur, ma bucur sa va cunosc. Asta e sala unde s-a reabilitat parchetul, da? Si mobilierul e nou, da? Cati copii aveti intr-o clasa? 5 copii, bravo! S-a zugravit, nu? Bravo!”, lauda prefectul profesoara sau scoala, nu mai stie nimeni. Inca se simte vinovat pentru gafa cu cele 12 milioane, asa ca se mira de fiecare masa si scaun nou achizitionate: “Si aici ati schimbat, bravo! E clasa pregatitoare, da. Si aici jucariile sunt specifice sau sunt aceleasi ca pentru copiii cu vedere? Au zone de palpare mai... Si n-am anuntat niciunde ca mergem si, uite, colegele tinere invatatoare sunt prezente in sala si pregatesc clasa. Bravo!”,

Apoi coboram la tipografie. Se vorbeste despre masinile de scris - directorul adjunct se plange ca cele existente sunt invechite, iar cele noi sunt prea scumpe. Vuscan nu mai are rabdare si spune: “Lasa ca vedem ce se poate face cu investitiile”. Directoarea incearca in continuare, printr-un discurs hlizit si temator, sa il asigure ca lucrarile sunt in termen, desi el se astepta la altceva, si profesorii sunt in sali, isi fac treaba.

Face cunostinta cu profesoara de limba franceza:

 - Buna ziua, prefectul.
 - Maria.
 - Mariana?
 - Maria.
 - Maria. Cum va intelegeti cu copiii?
 - Destul de bine.
 - Bravo!

Suntem in tipografia unde  cartile se transforma, din cele pe care le stim cu totii, intr-unele speciale, pentru copiii cu deficiente de vedere - manuale in format braille. Aici se adapteaza povestile, fisele de lucru, absolut tot. Aici e imprimanta braille cumparata de Consiliul Judetean cu 12.000 de euro.

Deci ei palpeaza, citesc, pe rand? Bravo!”, se bucura iar prefectul.

Directorul adjunct povesteste cum absolventii scolii de nevazatori sustin examenele de la finalul claselor a 8-a si a 12-a cu restul absolventior scolilor de masa. Ca nu exista nicio diferenta intre copiii cu nevoi speciale si restul.

- Si corectorii nu stiu? Se amesteca... ups.. Si cati au promovat bacalaureatul?”, intreaba ediul.

- Jumatate.


- Mmm. Fata de alte colegii tehnice si grupuri scolare, o duceti mai bine. Din pacate, spunem “din pacate”. Ei au aceasta comoara a vederii si tot nu o folosesc suficient, asa cum altii, vedeti, fac un efort extraordinar sa invete”, se pierde Vuscan printre cuvinte.

I se prezinta camera unde va fi amenajat un mic muzeu al masinariilor care ii ajutau pe elevi sa invete intr-o perioada in care nu totul era automatizat, iar directorul adjunct spune ca scoala ar avea nevoie de mai multe masini de scris moderne. Din pacate, explica el, masinile sunt cam scumpe.

Cat costa? 33 de milioane? Aia cat ii? 3.300? Acuma nu-i o lume pentru o institutie ca...”, dar nu termina fraza.

Primeste un alfabet braille din partea celor de la liceu si e extaziat peste masura.


 
"Multumesc, multumesc. Extraordinar. Uite, a-ul e un punct, b-ul - doua puncte, c-ul doua puncte sus. E extraordinar, sa stiti".

Directorul adjunct ii spune ca tipograful munceste pe prea putini bani, ca e incadrat ca muncitor necalificat desi e absolvent al liceului, deci un tanar cu probleme de vedere, ce munceste enorm de mult.

Daca trebuie modificata legisatia...”, il asigura prefectul.

Pleaca, nu inainte de a-l asigura pe tipograf ca va incerca sa-l ajute sa fie platit pe masura muncii pe care o depune.

Ma bucur ca va revad, ca v-am revazut si chiar astept sa veniti la noi daca mai sunt probleme. Sa vedem. Sa facem un demers. (…) La revedere. La revedere”.

Adauga comentariu