In vizor

Japonia anunță amânarea Jocurilor Olimpice de la Tokyo pentru 2021

Guvernatorul Tokyo Yuriko Koike a declarat reporterilor că s-a convenit ca Jocurile să se desfășoare în vara lui 2021 și vor fi branduite tot cu „Tokyo 2020”.

Premierul Japoniei, Shinzo Abe i-a propus președintelui CIO amânarea cu un an a Jocurilor Olimpice de la Tokyo, 24 iulie – 9 august 2020.

În acestă dimineață a avut loc o convorbire telefonică de urgență la care au participat Thomas Bach – președintele Comitetului Internațional Olimpic, Shinzo Abe – premierul Japoniei, Yuriko Koike – guvernatorul Tokyo și Yoshiro Mori – președintele Comitetului de Organizare Tokyo 2020.

” I-am cerut președintelui Bach să ia în considerare amânarea cu un an a competiției olimpice pentru ca sportivii să poată concura în cele mai bune condiții, pentru a avea Jocuri sigure și pentru ei și pentru spectatori. Președintele Bach a spus că e 100 % de acord!”, a precizat premierul Abe la televiziunea națională japoneză.

În istoria olimpică modernă, de 124 de ani, este pentru prima dată când o ediție a Jocurilor Olimpice poate fi amânată. De 3 ori au fost anulate Jocurile din cauza războiului, 1916, 1940 și 1944. Războiul rece a dus la boicotarea edițiilor din 1980 și 1984.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *