Japonezii de la NTT Data nu știu că, pe banii lor, Daniel Metz a devenit acționar la Business Center

Vin Sărbătorile, suntem cuprinși de magia umanității, însă nu vrem să lăsăm lucrurile neterminate pe sfârșit de an.

Am aflat, recent, că japonezii de la NTT Data nu știu faptul că, marele CEO Daniel Metz, a reușit să mai comită o imoralitate, chiar o incompatibilitate cu businessul lor. Practic, Daniel Metz s-a folosit de banii lor ca să devină acționar la blocul turn unde compania își desfășoară activitatea, fără să depună nici un ban personal.

Șmecher, ca un bișnițar de Ucraina, Daniel Metz a aflat, acum câțiva ani, că acționarii blocului turn, printre care se regăsea și culdușul cu aparență de milionar, Iosif Pop, sunt săraci lipiți pământului și că vor intra în default. Atunci, Daniel Metz le-a propus acestor amăășteni un ajutor otrăvit: și anume să se folosească banii japonezilor pentru a le achita în avans, pe mai mulți ani, chiria - cerând, în schimb, pentru acest ajutor, un pachet consistent de acțiuni și devenind astfel acționar, persoană privată, exact la blocul pentru care, în calitate de CEO, plătește chirie. NU din banii lui, ci din cei ai japonezilor. Nu este prima tranzacție de acest gen. Și lui Tișe, Daniel Metz i-a plătit o tonă de cașcaval în avans - când acesta era mort cu banii și nu putea să-și termine nici măcar cele două etaje ilegale de la blocul său turn.

Desigur, ar fi fost frumos ca domnul Metz să nu facă business personal pe banii japonezilor, dar el smântânește până și cafeaua care intră în companie.

Ne bucurăm, însă, că domnul Metz devine un om de afaceri cu anvergură transcontinentală. Am aflat, recent, că, împreună cu papaglul de Pântea, fost pretins „om” al “serviciilor”, a decis să-și extindă afacerile chiar și în Maroc. Vă vom spune foarte curând despre ce este vorba, pentru că vrem ca cititorii noștri să fie informați despre acest mare afacerist clujean.

Adauga comentariu