Anchete

Jaf din banul public. Raportul Curții de Conturi arată un prejudiciu de 9 milioane euro la Consiliul Județean: angajări ilegale și decontări fictive

Raportul de audit financiar la Consiliul Județean Cluj pe anul 2016 arată dimensiunea dezastrului din instituție. În 2016, Consiliul Județean Cluj a avut doi președinți, Marius Mînzat și Alin Tișe, ambii din PNL. Suma totală estimată a abaterilor de la legalitate întocmite la data de 31 decembrie 2016 la Consiliul Județean Cluj este de 40.988.514 lei (8,9 milioane de euro).

În raportul Curții de Conturi se menționează că în anul 2016 au fost încasate venituri aferente bugetului local în valoare totală de 442,3 milioane lei, mai mici decât prevederile bugetare definitive cu 100,1 milioane lei datorită nerealizării veniturilor secțiunii de funcționare cu 2,3 milioane lei și ale secțiunii de dezvoltare cu 97,8 milioane lei, scrie monitorulcj.ro.

Pentru litigiile aflate pe rolul instanțelor de judecată în care Consiliul Județean Cluj are calitatea de pârât fiindu-i solicitate pretenții și despăgubiri nu au fost constituite și înregistrate în evidența contabilă comisioane în valoare de 16,6 milioane lei. Consiliul Județean a înregistrat la data de 18 aprilie 2017 un număr de 103 litigii. Consecințele abaterii constă în prezentarea unor informații nereale privind datoriile.

Contractul cu UTI în aer, Curtea de Conturi impută CJ Cluj pierderile

În anul 2016, nu au fost facturate și încasate venituri reprezentând redevențe estimate la valoarea de 2,8 milioane lei aferente contractului de concesiune cu SC UTI București privind parcarea de la aeroport și hotelul. Județul Cluj, prin Consiliul Județean, nu a predat amplasamentul stabilit, iar în anul 2011 s-a convenit  suspendarea  temporară  a  construirii parcării și a hotelului.

“În anul 2016 s-a încasat de la UTI suma totală de 298.391 lei reprezentând redevența de 66.250 euro/an”, arată auditorii.

Lucrări îndoielnice la pârtia de schi de la Băișoara

Administrarea necorespunzătoare a unui contract de achiziție publică a determinat prejudicierea bugetului local al județului Cluj cu suma de 149.758 lei ca urmare a nerespectării clauzelor contractuale stabilite prin contractul de achiziție publică referitoare la cantitatea și calitatea lucrărilor executate la termenele stabilite.

Curtea de Conturi se referă la contractul privind lucrările pentru realizarea proiectului „Schi în România  – comuna Băișoara, dezvoltarea turismului în Munții Apuseni”. Valoarea contractului se ridică la suma de 15,8 milioane lei fără TVA.

Fraude cu lucrările la drumurile județene

Efectuarea de plăți nelegale în sumă totală de 147.758 lei din bugetul local prin acceptarea la plată a unor cantități de lucrări neexecutate sau executate necorespunzător calitativ pentru modernizarea și reabilitarea drumurilor județene este o altă abatere descoperită de Curtea de Conturi.

Plată nelegală în sumă estimată de 279.433 lei reprezentând proiectare și execuție lucrări de modernizare și reabilitare drumuri județene pentru perioada 2011-2015 DJ105T Cluj-Napoca-Popești-Corușu-Săliștea Veche-Berindu apare, de asemenea, în raport.

“Pentru modernizarea drumului s-a încheiat un contract cu SC Drumuri și Poduri Județene SA Cluj în valoare totală de 2,6 milioane lei. În urma inspecției efectuate în teren am constatat anumite neconcordanțe, articole de lucrări nefinalizate (…), majorarea suprafeței de drum modernizat contrar prevederilor caietului de sarcini (…) prin majorarea cantității de geocompozit decontate se achită practic de două ori suprafața de suprapunere a geocompozitului antifisură”, arată Curtea de Conturi.

Zilele Castelului Banffy, organizate ilegal?

În anul 2016, contrar prevederilor legale, au fost aprobate și acordate două finanțări nerambursabile pentru același solicitant, au fost acceptate la decontare cheltuieli care depășesc nivelul maxim de finanțare nerambursabilă în valoare totală de 11.747 lei, iar în contractele de finanțare nerambursabilă încheiate nu s-a prevăzut calitatea Curții de Conturi de a exercita controlul financiar asupra derulării activității non profit finanțate din fondurile publice.

“În anul 2016 au fost aprobate și acordate două finanțări nerambursabile pentru același solicitant – Uniunea Studențească Maghiară din Cluj fiind încheiate contracte de cofinanțare în valoare de 9.000 de lei fiecare. În baza contractului de cofinanțare încheiat cu Fundația Transilvania Trust pentru cofinanțarea proiectului Barok, Zilele Castelului Banffy din Bonțida cu suma de 10.000 de lei, au fost acceptate spre decontare achiziții de dotări necesare proiectului mai mari decât cele legal stabilite. Astfel, au fost acceptate spre justificare achiziționarea de dotări necesare derulării programului sau proiectului cultural în sumă totală de 4.082 lei reprezentând 40,83% din valoarea finanțării nerambursabile acordate, suma maximă ce se putea acoperi în limita procentului de 20% fiind de 2.000 de lei (10.000 lei x 20%), rezultând o sumă de 2.082 lei (4.082 lei-2.000 lei) prezentată spre justificare și acceptată la decontare peste prevederile legale”, menționează Curtea de Conturi.

Banii pentru copiii instituționalizați, cheltuiți cu hrana unor muncitori

În anul 2015 s-a demolat imobilul “garaj, atelier mecanic, tâmplărie” aflat în domeniul public al județului Cluj fără autorizație de demolare, fără acordul Consiliului Județean. În același an, pe terenul pe care se află clădirea demolată s-a edificat o nouă construcție fără documentația tehnică de execuție legal întocmită. Noua construcție nu este recepționată și nu este înscrisă în cartea funciară.

În anul 2015, DGASPC Cluj a încheiat un contract de lucrări cu SC Memvis Construct SRL Bistrița având ca obiect lucrări de reparații curente clădire, atelier și anexe la sediul DGASPC Cluj, strada General Eremia Grigorescu în valoare de 309.612 lei. Contractul de lucrări nu are la bază o documentație tehnică de execuție legal aprobată și nu are autorizație de demolare, respectiv de construire. În perioada 2015-2016, DGASPC Cluj a angajat, a ordonanțat și a plătit cheltuieli din sumele alocate de către Consiliul Județean pentru hrana destinată persoanelor instituționalizate și pentru masa de prânz servită angajaților entității și angajaților unor societăți comerciale. Cheltuielile recuperate prin încasarea valorii meselor servite angajaților entității și angajaților unor societăți comerciale nu s-au făcut venit la bugetul din care au fost suportate asfel fiind prejudiciat bugetul Consiliului Județean cu suma totală de 84.586 lei”, arată auditorii.

Angajări ilegale

În perioada 2013-2016 au fost efectuate plăți de natură salarială în afara cadrului legal în sumă de 882.241 lei ca urmare a nerespectării procedurilor de ocupare a funcțiilor publice și contractuale.

“Urmare a analizei situației concursurilor organizate în perioada 2013-2016 s-a constatat faptul că au fost scoase la concurs un număr de 18 posturi și au fost ocupate 34, rezultă că 16 persoane au fost angajate cu încălcarea prevederilor legale prin dispoziția directorului DGASPC Cluj, în condițiile în care persoanelor în cauză au fost declarate respinse la concursurile la care au participat, iar în unele situații posturile scoase la concurs nu erau vacante”, se mai arată în documentul citat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *