Istoricul Lorand Madly, despre renovările din oraș: „La Cluj, în ultimii ani, s-a încercat să se facă ceva, dar se vede mult prea des inabilitatea, atât a proiectanților, cât și a executanților!”

Lorand Madly este cercetător științific în cadrul Institutului de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca, un clujean născut la Stanca, pasionat de istoria orașului în care a crescut, un profesionist căruia pregătirea în domeniul istoriei îi permite să aibă o abordare științifică și diversificată, o viziune sincronică și diacronică, asupra dezvoltării urbei. Pe lângă cunoașterea diverselor aspecte ale orașului, prin trăirea lor nemijlocită, contactul cel mai profund cu istoria Clujului, Lorand Madly l-a avut prin cercetarea arhivelor, la Cluj existând fonduri serioase de documente-mărturii ale trecutului.

Perspectiva istoricului asupra prezentului este interesantă și revelatoare pentru că cel care cunoaște istoria înțelege și contemporaneitatea, într-un sens mult mai temeinic și evolutiv. Astfel, Lorand Madly constată că, cu toate că fiecare oraș trece la un moment dat printr-o criză a întreținerii, a apărării substanței sale istorice, la noi crizele durează mai mult decât în alte părți, iar acum, la Cluj, atât deceniile de neîntreținere, cât și anumite situații speciale își fac văzute efectele. Deși s-a încercat, cu plusuri și minusuri, în ultimii ani, să se facă ceva pentru renovarea urbei, istoricul constată anumite deficiențe și faptul că „se vede mult prea des inabilitatea, atât a proiectanților, cât și a executanților.”

Istoric, electronist și traducător

Din grădiniță până în clasa a VIII-a, Lorand Madly a studiat limba germană, un detaliu semnificativ al biografiei sale. Generala a făcut-o la Colegiul Național „George Coșbuc”, iar mai apoi a optat pentru un liceu cu profil de Electronică pentru că, încă din copilărie, Lorand avea înclinații tehnice vădite:

„Se vedea că am mână pentru așa ceva și pentru perioada liceului m-am gândit să mă pregătesc și pentru o meserie palpabilă și chiar am profesat și în domeniul electronicii, calculatoare, nu m-am deprofesionalizat.”

După absolvirea studiilor preuniversitare, Lorand Madly a urmat două facultăți, în paralel, Drept și Istorie. La Istorie a făcut parte din prima generație a secției în limba germană, iar asta i-a deschis anumite portițe de carieră și, imediat după terminarea facultății, în 2001, a fost angajat la Institutul de Istorie al Academiei Române, ca cercetător:

„Mă ocup de documentele epocii moderne, mai ales secolul XIX, în germană și maghiară. Sunt și vorbitor de maghiară și în ultimii ani am lucrat în mai multe proiecte de cercetare internă și externă. Actualmente am o colaborare cu Universitatea din Viena și se preconizează că vor mai fi și altele.

Prin proiectul acesta cu Universitatea din Viena am tangențe cu un subdomeniu al istoriei, care e mai depărtat de preocupările mele, și anume istoria veche, tema proiectului fiind începuturile arheologiei, care se cristalizează ca știință numai din secolul XIX.

Eu mă ocup în principal de a doua jumătate a secolului XIX, de istoria monarhiei habsburgice, a Transilvaniei, ca parte componentă a acestei monarhii, până în 1918. Dar, mai restrâns, mă ocup de perioada neoabsolutistă și liberală: 1850-1867.

Ca abordare, eu încerc să iau în considerare toate sursele de inspirație posibile, deci aș putea spune că metoda mea științifică de bază este apelul la diversitatea surselor. Un eveniment istoric poate fi văzut și descris prin 5 perspective diferite și noi trebuie să realizăm un echilibru între aceste perspective și să propunem o concluzie științifică.

Istoria, în sine, e o știință foarte ciudată, fiindcă nu se pot face experimente, nu e o știință experimentală, nu se pot folosi unități de cuantificare, iar mânuirea limbajului poate constitui diferența fundamentală între modul în care o abordare va fi mai apreciată decât alta. Istoria este expusă întotdeauna riscului ca o prostie spusă frumos să fie receptată mai bine decât un adevăr științific spus, poate, cu un limbaj mai puțin înflorit. 

Istoricul, ca cercetător, ca reprezentant al științei, trebuie să aspire către o abordare științifică și echilibrată a lucrurilor. Istoricul trebuie să lupte pentru reașezarea istoriei la rangul de știință, poziție de la care comunismul a îndepărtat-o. Aici este problema cea mai mare: dacă facem literatură, sau știință. Unii fac cu succes literatură, iar alții știință.”

Pe lângă preocupările de istoric, Lorand Madly mai face și traduceri literare din limba germană (mai ales romane), sau traduceri simultane, la conferințe sau pentru diverse evenimente.

„Pentru că am crescut în Cluj, sunt foarte apropiat de istoria orașului”

Pentru că a crescut și s-a format în Cluj-Napoca, Lorand Madly se simte foarte apropiat de istoria orașului, de diferitele aspecte ale acesteia:

„Pe baza pregătirii de istoric, pot să am o abordare științifică mai diversificată asupra lucrurilor. Contactul cel mai temeinic cu istoria Clujului l-am avut în arhive, pentru că cercetarea presupune o prezență constantă între arhive, între documente. La Cluj există fonduri serioase, dar am găsit referiri numeroase și în arhivele din străinătate, așa cum a fost și în cazul studiului pe care l-am publicat în volumul «Povești despre Cluj», care se bazează pe documentele din arhivele vieneze, studiu care a avut ca subiect memoriile sau amintirile unui ofițer austriac, din timpul scurtei sale șederi la Cluj, în 1857, o perioadă de cotitură pentru zona aceasta, chiar în mijlocul deceniului neoabsolutist, o perioadă în care se făcea trecerea de la un regim politic la altul și reformele implementate abia începeau să se facă simțite.

În 1857, așa cum e surprins și în acele memorii, a fost un an cu o iarnă foarte grea. Cred că a fost cel mai rece an din acel deceniu. Orașul nu avea un concept de urbanism, așa cum ni-l imaginăm astăzi, zidurile orașului încă mai existau, mai stăteau în picioare, fiindcă tocmai atunci, în anii ʼ50, a început o anumită sistematizare urbană și demolarea parțială a acestor ziduri.

Locuitul era destul de scump în oraș, mai ales iarna, și Clujul, cât de mic a fost atunci ca întindere, era totuși unul dintre centrele urbane mari ale Transilvaniei, ale regiunii. Populația era formată predominant din maghiari și germani. Era un sistem de monopol, ca și la Sibiu, orașele țineau la niște privilegii vechi și încercau să păstreze un monopol, care se răsfrângea ulterior și asupra compoziției etnice a fiecărui oraș, chiar dacă autoritățile încercau, mai ales în anii ʼ50, să implementeze o politică de egală îndreptățire. Austriecii încercau tocmai să desființeze privilegiile feudale, cu efecte care s-au văzut ulterior, pentru că în anii ʼ50 întreaga monarhie habsburgică intră într-o fază de creștere. Dacă ne uităm la centrul actual al orașului, pentru că orașul era atunci cam cât centrul Clujului de acum, vedem că majoritatea clădirilor au început să fie construite cam în această perioadă. În 1850 a început o perioadă de creștere și de modernizare, care s-a tot amplificat, până prin 1900.”

Criza întreținerii și apărării substanței istorice

Lorand Madly afirmă că fiecare oraș trece, la un moment dat, printr-o criză a întreținerii și apărării substanței sale istorice, doar că la noi crizele durează mai mult:

„La Cluj, atât deceniile de neîntreținere, cât și anumite situații speciale își fac văzute efectele. Fiecare oraș mare a trecut oarecum prin problemele acestea: reconstrucție, război, bombardamente, paragină. Astăzi, de exemplu, toată lumea laudă Viena, dar trebuie să ne gândim că în anii ʼ80 a fost și acolo o mare problemă cu clădirile istorice, care erau prost întreținute, și, de abia atunci, în 1980-1990, s-a început renovarea masivă, care a dus la rezultatul actual.

La noi asta nu s-a întâmplat. În Vest, în anii ʼ80-ʼ90, a început o evaluare și prețul clădirilor a început să crească, iar asta a impulsionat statul și proprietarii să investească. La noi au început să crească prețurile, dar renovările nu au avansat, în același ritm. În ultimii ani s-a încercat, cu plusuri și minusuri, să se facă ceva, dar se vede mult prea des inabilitatea, atât a proiectanților, cât și a executanților.”

Istoricul identifică, la nivelul orașului, diverse erori de proiectare și de execuție a actualelor „renovări”, care, departe de a pune în valoare zestrea istorică a Clujului, o încadrează doar într-o ramă de kitsch modern și de lipsă de viziune:

„Se observă nivelurile străzilor, care sunt calculate greșit, plus concepte arhitectonice dubioase. De exemplu, Piața Matei Corvin, care acum pare mai degrabă o piață de adunare și care ar trebui să fie altfel structurată, altfel pavată, specificul ei fiind acela de piață centrală, într-un ansamblu istoric vechi de mai multe secole. În plus, fântâna arteziană din Piața Matei Corvin chiar nu pușcă cu peisajul, trebuie renovată în fiecare an și e un șantier constant.
Partea pietonală a Bulevardului Eroilor pare mai degrabă o piesă de socialism real, în loc să pună în valoare un centru istoric de secol XIX; Bulevardul Eroilor nu pune în valoare substanța istorică a secolului XIX. 

Apoi, sunt probleme constante și cu execuția. Fiecare iarnă aduce surprize, care sunt convins că nu vor întârzia să apară nici iarna aceasta. Unele lucruri vor crăpa, se vor deteriora, pentru că nu sunt făcute cum trebuie. Mă refer mai ales la străzi și la ce s-a lucrat în ultimii ani. Anumite părți din pavajele străzilor Brătianu și Avram Iancu e posibil să reziste doar un sezon. În plus, la noi există marota aceasta balcanică a lucrului nefinalizat. Sunt foarte multe aspecte care rămân în aer, probleme de infrastructură și multe altele.”

Istoricul are o perspectivă interesantă și în ceea ce privește podurile Clujului, poduri care, deși nu sunt monumente istorice, sunt depășite de vreme și ar trebui refăcute de urgență:

„Podurile vechi ale Clujului au fost aruncate în aer la retragerea trupelor germane, în ʼ44, și, tocmai de aceea, Clujul are astăzi foarte puține poduri – monumente istorice, față de alte orașe. Cred că doar podul Elisabeta, cel pietonal, de pe Someș, dinspre Parcul Central spre Cetățuie, e un pod care îndeplinește criteriile pentru a putea fi considerat un monument istoric. În rest, totul a trebuit refăcut atunci, imediat după război, și, pentru niște poduri făcute la repezeală, și-au trăit deja viața!”

Lorand Madly consideră că orașul, prin bogăția sa istorică și prin statutul de centru cultural și universitar, ar avea foarte multe de oferit. Unele dintre marile probleme ale urbei rămân însă infrastructura și prezervarea vestigiilor istorice, cu toate că centrul istoric al orașului este destul de mic, aici contribuind foarte mult și sistematizarea din perioada comunistă, ce a distrus multe clădiri care ar îndeplini astăzi condițiile pentru a fi considerate monumente istorice:

„La Cluj sunt foarte puține cartiere istorice cu case de peste 100 de ani, care s-au păstrat, în afară de Centru. Rămânând puține, cu atât mai mult ar trebui să avem grijă de ele și să le punem în valoare”, conchide Lorand Madly.

Adauga comentariu