Istoria se repetă, atunci când istoria votează, iar viitorul doarme

Era o liniște prin cartierele Clujului, în această dimineață însorită de duminică, de numai cele câteva cârje care sprijineau oamenii în drumul lor spre secțiile de votare mai făceau un zgomot ușor pe trotuare.

Din loc în loc, bisericile purtau glasurile preoților prin megafoane. Enoriașii, însă, mai puțini față de alte duminici. Orașul își dormea, pustiit, astăzi, liniștea coșmarescă de dinaintea nimicul ce-l așteaptă de mâine încolo.

După o lungă carantină, ce i-a făcut pe clujeni în primăvară să intuiască senzația omului îngropat de viu, cu afaceri și năzuințe înmormântate înainte de vreme, a urmat o lungă perioadă de restricții, de îndemnuri de stat (polițienesc) ca șobolanii în case.

De o lună, politicienii le promit alegătorilor, ca de obicei, multe, însă promisiunile prea puțini le-au mai auzit de această dată. Oamenii, obișnuiți cu casa, au dat-o pe Netflix și pe HBO Go, atunci când nu se gândesc la incerta și bolnăvicioasa zi de mâine. Nu mai au timp, chef și nervi de prostiile oamenilor politici, care acum îi cheamă la vot, ca și cum pandemia s-ar suspenda pentru o zi, cât să își ia partidele, fiecare, felia de cașcaval, după cât s-a priceput să mintă și să fure fiecare.

Puțini sunt cei care știu astăzi, nu care sunt toți candidații, ori cine sunt ei, ci chiar care sunt toate partidele de pe liste și ale cui, ce sau de ce sunt ele.

Majoritatea celor care votau în această dimineață în cartierele Clujului mergeau greu spre secție, sprijiniți pe cârja anilor mulți din spate. Istoria se repetă, atunci când istoria votează. Și e normal să fie așa.

Majoritatea candidaților sunt oamenii trecutului. Trecuți prin comunism, prin democrația prost înțeleasă. Cu ce i-ar putea atrage pe tineri la vot? Cu promisiuni? Cu apelul la conștiința civică? Pe cine? Pe cei fugiți din țară, ori pe aceia care regretă că nu au plecat încă?

Clujul dormea dus în această dimineață. Pe străzi, pustiul șoptea despre nimic. Un nimic al promisiunilor deșarte, al crizei economice care va veni, al pandemiei care în România se va termina ultima. Oamenii dormeau tihniți. Li s-a spus să stea în case, stau. Dorm liniștiți. Liberalii lucrează pentru ei.

La Cluj, promisiunile s-au transformat într-un metrou care traversează somnambulic județul, care se intersectează mult și des cu trenul metropolitan și cu telefericul de la Turda.

Sforăie în oraș, la ceasul dimineții, oamenii în somn, politicienii în vorbe. Sforăie și e cald și bine. Și, mai ales, liniște... Oricum nu avem cu cine vota! Plus că riscăm să mai luăm și un virus de pe acolo...

Generația care a făcut istoria recentă însă votează conștiincios. Are, n-are cu cine, merge la vot. Nu se teme de virus. Unii au trecut prin război. Și, astfel, istoria se repetă. Alegem să se repete.

Ce duminică liniștită de decembrie! Partidele își numără voturile, oamenii își numără pașii până la secție. Înaintează greu pe caldarâm. Pas cu pas.

Adauga comentariu