IRONII POLITICE: Grindeanu, penultimul premier demis prin moțiune de cenzură, anunţă că PSD a depus moţiune de cenzură împotriva Guvernului Cîţu

PSD a depus moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Cîţu, a anunţat miercuri prim-vicepreşedintele partidului, Sorin Grindeanu, unul din cei patru premieri din România demiși prin moțiune de cenzură și singurul dat jos de propriul partid.

”Am depus moţiunea de cenzură”, a afirmat Grindeanu, penultimul premier din România demis prin moțiune de cenzură.

Potrivit acestuia, probabil moțiunea va fi dezbătută și votată săptămâna viitoare.

Grindeanu a susţinut că Guvernul actual "este un dezastru pentru români şi pentru firmele româneşti”.

”Au fost înghetaţe pensiile, au fost înghetaţie salariile, au fost îngheţate alocaţiile, iar pe partea cealaltă, în PNRR, vedem doar reforme catastrofale pentru România şi bani foarte mulţi pentru clientela lor politică.

Românii, în aceste luni, au sărăcit. Doar în mintea premierului Cîţu românii o duc mai bine. Aproape s-au dublat facturile la energie, preţul pe litrul de benzină a ajuns la 6 lei, 70% dintre români spun în acest moment că România merge într-o direcţie greşită. Sperăm că printre cei 70% să se găsească şi parlamentari ai actualei coaliţiei de guvernare care să voteze”, a mai sus'inut Sorin Grindeanu, citat de News.ro.

El a precizat că PSD contează şi pe voturile AUR pentru moţiune și a reamintit că Alexandru Rafila este propunerea PSD pentru postul de premier.

Cei patru premieri din România demiși prin moțiune de cenzură sunt: Emil Boc, Mihai Răzvan Ungureanu, Sorin Grindeanu și Viorica Dăncilă.

  • Titlul moţiunii este "România eşuată. Recordul 'fantastic' al Guvernului Cîţu".
  • Textul moțiunii de cenzură începe cu un motto din versurile poetului George Bacovia: "Prin fumul de țigări, ca-n nouri/ Gândeam la lumi ce nu există...".
  • PSD acuză Guvernul Cîțu că duce economia țării „spre prăpastie cu o viteză uluitoare” și că nivelul de trai al românilor se prăbușește.
  • "Guvernarea PNL-USR-UDMR conduce economia României spre prăpastie cu o viteză uluitoare! România trăiește de pe o zi pe alta, din împrumuturi masive luate la dobânzi astronomice. Prețurile au explodat, buzunarele românilor s-au golit. Facturile s-au dublat, alimentele de bază au devenit bunuri de lux, medicamentele esențiale ori nu se găsesc, ori sunt foarte scumpe. Cursul euro/leu a ajuns la 5 lei, iar litrul de benzină a depășit 6 lei. Numai ”lucruri fantastice”!!!
  • Datoria publică bate record după record, iar de ținta de deficit de 3% nu își mai amintește nimeni! Cu toate acestea, alocațiile, salariile și pensiile sunt înghețate și antreprenorii se plâng că statul nu le plătește lucrările efectuate! Nu se dau bani la stat, nu se dau bani nici la privat!", scriu social- democrații în textul moțiunii de cenzură.

Care sunt șansele ca moțiunea de cenzură a PSD să treacă?

Este prima moțiune de cenzură cu care se confruntă Guvernul Cîțu.

  • Pentru a fi adoptată moțiunea de cenzură și înlăturat Guvernul este nevoie de votul a 234 parlamentari, jumătatea plus unu din numărul de mandate. În prezent șansele pentru a fi adoptată moțiunea sunt mici și asta pentru că Opoziția reprezentată de PSD și AUR are împreună doar 203 de voturi (PSD - 157 de mandate AUR - 46 mandate).

Procedura pentru dezbaterea moțiunii de cenzură

  • Conform articolului 113 din Constituţie, Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, pot retrage încrederea acordată Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.
  • Moţiunea de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor şi se comunică Guvernului la data depunerii.
  • Conform aricolului 93 din Regulamentul activităţilor comune ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, moţiunea de cenzură se prezintă în şedinţa comună a celor două Camere în cel mult 5 zile de la data depunerii.
  • Moţiunea de cenzură se dezbate după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere. Votul asupra moţiunii de cenzură este secret, cu bile, şi se exercită în prezenţa a jumătate plus unu din numărul parlamentarilor.

Dacă moţiunea de cenzură a fost respinsă, deputaţii şi senatorii care au semnat-o nu mai pot iniţia, în aceeaşi sesiune, o nouă moţiune de cenzură, cu excepţia cazului în care Guvernul îşi angajează răspunderea potrivit articolului 114.

 

 

Adauga comentariu