Iresponsabilitatea turmei

Votul s-a diluat primul în România. De aceea trimitem numai paraziți, bacterii și viruși în Parlament și la guvernare.

Vă reamintesc că, la "locale", se alege mica turmă a consilierilor locali și județeni. Că asta trimit partidele pe liste: docili și docile. Fac asta pentru a nu avea probleme primarii și președinții de consilii județene trimiși acolo să gestioneze, în interesul partidelor și firmelor de casă, bugetele locale. Fac asta cu complicitatea votanților cărora nu le pasă și nu știu (nici nu vor să știe, că nu se interesează), adevăratul "primar", conform legii, sunt consiliile (locale și județene). Primarii și președinții de CJ sunt executanți. Decidenții sunt consilierii.

Dar ce să decidă o turmă?

La fel se întâmplă și la “parlamentare”. Tot docili și docile, grăjdani și grăjdane, liviupopi și abramburici, gudureni și danjarmerițe, tudorei și mulguțe, țopi și țoape șamd se trimit în Șparlament – sub atenta supraveghere a baciului de partid care a făcut cu atenție ameliorarea mintală a turmei.

Rezultatul se vede: România e condusă în interesul personal al câtorva. Codul Fiscal, de exemplu, este numai o culegere de poziții de Kamasutra prin care ANAF ne supune la perversiuni portofelul – să aibă cu ce-și acoperi hoțiile și incompetența guvernanții.

Din cauza faptului că memoria românilor trebuie mereu udată cu amintiri (altfel uită de la mâna cu care ștampilează și până la gura cu care pupă moaște și hăpăie mititelul electoral), în contextul risipirii dreptului la vot, îmi revine onoarea să vă reamintesc că, fix de acum trei ani, la data stelară, părinţii ai căror copii urmează să câştige bani din reclame, filme, piese de teatru, concerte sau alte activităţi asemănătoare au fost încălțați cu obligativitatea să anunţe acest lucru la serviciul public de asistenţă socială.

Actul normativ, nebăgat în seamă la data publicării și trecut iute cu uitarea, este inclus în Hotărârea Guvernului nr. 75/2015, care a apărut în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 115 din 13 februarie 2015, şi se aplică din 14 mai 2015 (90 de zile de la data publicării).

La mila Fiscului, dacă părinţii nu respectă această obligaţie, pot fi sancţionaţi cu amenzi de până la 5.000 de lei. Potrivit noilor dispoziţii, părinţii sunt obligaţi, înainte de începerea activităţii copiilor, să informeze serviciul public de asistenţă socială că aceştia vor câştiga bani din filme, reclame sau piese de teatru (printre altele), dacă nu vor să fie amendaţi. Concret, acest lucru se face prin depunerea unei note de informare.

Încă mă mai întreb cum îi incadrăm în acest act pe infantilii care ne fac legile și se prefac că ne guvernează? Unde trebuie să informăm că câștigă bani degeaba din stand-up comedy-ul pe care ei îl denumesc politică?

Adauga comentariu